Educația financiară – ACUM mai mult ca niciodată
O democrație este întotdeauna temporară; pur și simplu nu poate exista ca formă permanentă de guvernare. O democrație va continua să existe doar până în momentul în care alegătorii descoperă ca pot vota să primească daruri generoase din trezoreria publică. Din acel moment, majoritatea votează mereu candidații care promit cele mai multe beneficii din trezoreria publică, cu rezultatul că fiecare democrație se va prabuși în cele din urmă din cauza politicii fiscale relaxate, care este întotdeauna urmată de dictatură. (Robert Kiyosaki – Ce este educația financiară … de fapt?)
Mărturisesc faptul că am rămas șocată când am citit paragraful de mai sus. Am lăsat cartea din mână ca să îmi revin. În toate cărțile lui, Robert Kiyosaki este tranșant, dar paragraful acesta m-a blocat efectiv.
Traversăm o perioadă dificilă. Efectele acestei perioade se vor face resimțite mult timp de acum încolo și se vor accentua. Ideal este ca principiile educației financiare să fie aplicate în perioade de liniște, iar în perioadă de criză să culegem rezultatele și să trăim sentimentul de siguranță financiară. Nimic nu este sigur pe pământ, însă putem să creem un strop mai mare sau mai mic de siguranță financiară, apoi libertate financiară și în final independență financiară și în perioadele de criză să avem preocupări de ajutorare, de exemplu.
Și dacă nu am făcut nimic pentru educația noastră financiară, mai putem acționa în perioada aceasta de criză?
Niciodată nu este prea târziu – se aplică și educației financiare ACUM mai mult ca niciodată.
Ce poate fi făcut acum? Totdeauna urmăresc să împărtășesc doar idei sau principii testate în viața mea și care au generat rezultate. Acest articol este subordonat aceluiași principiu.
Redau mai jos trei decizii financiare pe care le poți lua pentru viața ta:
Decizia 1 – Începând de astăzi, câștig mai mult decât cheltuiesc.
Planificarea finanțelor personale într-un mod riguros te ajută să centralizezi toate veniturile și să previzionezi toate cheltuielile, astfel încât la fiecare sfârșit de lună să ai venituri mai mari decât cheltuieli sau cheltuieli mai mici decât venituri.
Cele două rezultate sunt similare, dar nu identice.
Cheltuieli mai mici decât venituri înseamnă chibzuință și spirit econom, astfel încât să reduci cheltuielile atât de mult încât să nu depășești veniturile. Sunt situații în care reducerea drastică a cheltuielilor poate avea efecte negative asupra sănătății din cauză că alimentația nu mai este suficientă, introducerea suplimentelor alimentare nu mai este posibilă, calitatea alimentelor este precară. Și atunci, ne orientăm spre al doilea rezultat:
Venituri mai mari decât cheltuieli – înseamnă orientarea către construirea a mai multe surse de venit, minimum trei, astfel încât stabilitatea noastră financiară să fie crescută. Dacă luăm în calcul că majoritatea cititorilor au un job, este important să ne orientăm ca pe lângă job să construim un activ care să ne aducă un al doilea venit. Iar din economiile pe care le facem să putem investi o parte astfel încât banii economisiți să se înmulțească peste rata inflației.
Decizia 2 – Începând de astăzi, economisesc 10% din toate veniturile mele.
Economisirea banilor în pușculiță a fost printre singurele idei de educație financiară primite în copilărie. Însă economisirea riguroasă, pornind de la o sumă minimă, ideal 10%, și continuând spre idealul de 50%, a apărut de câțiva ani de când mă preocupă educația financiară pentru mine și pentru cei din jurul meu.
În plus, economisirea are mai mult valențe:
- Economisim pentru a ne asigura traiul minimum 3 luni, ideal între 6 și 12 luni.
Dacă rămâi fără toate sursele de venit, să poți trăi fără grija zilei de mâine. Suma economisită pentru o lună trebuie să fie egală cu valoarea de care ai nevoie acum, nicidecum valoarea de supraviețuire.
- Economisim pentru o situație de urgență.
Deși nu ne dorim situații dificil de traversat în viața noastră, probabil toți ne confruntăm cu cel puțin una: divorț, problemă de sănătate personală sau a unui membru de familie, deces, incendiu, cutremur, accident, defectarea iremediabilă a mașinii sau a oricărui echipament din gospodărie și lista poate continua. Pentru astfel de cazuri este esențial să avem un fond de urgență la care să putem apela ușor.
- Economisim pentru un obiectiv financiar.
Atunci când decizi achiziționarea unui produs sau serviciu, este indicat să economisești, nicidecum să împrumuți banii respectivi. Stabilești data la care vrei îl ai, împarți suma de care ai nevoie la numărul de luni sau săptămâni sau alta unitate de măsurare pe care o dorești și obții suma necesară de economisit pe unitatea de timp stabilită.
- Economisim pentru a investi.
Ideal este ca suma economisită pentru investiții să fie lunară, să investești lunar, într-un sistem cu dobândă capitalizată. Investițiile reprezintă un domeniu nu tocmai la îndemâna tuturor, atât pentru că sunt multe variante de a investi banii, cât și pentru că fiecare variantă trebuie studiată bine în acord cu tipul de personalitate care ești; astfel încât decizia luată să fie confortabilă pentru tine. Cea mai sigură modalitate de investiții pe care am descoperit-o eu este investirea cheltuielilor pe bunuri de larg consum.
Decizia 3 – Începând de astăzi, donez 10% din toate veniturile mele.
Am fost învățată din familie să donez din fiecare venit pe care îl obțin, deci pentru mine este o cultură familială. În familia mea avem acest principiu, fiica noastră și-a însușit acest principiu și astfel sufletul nostru este îmbogățit datorită spiritului de recunoștință pe care ni-l hrănim prin alocarea unei sume lunare pentru donații.
De curând am aflat despre o persoană din afacerea mea că în urmă cu mulți ani și-a scris visurile personale și unul dintre ele a fost să păstreze 10% și să doneze 90%. Și a reușit. Fantastic!
Sentimentul pe care îl vei trăi dăruind sistematic este de nedescris. Pentru că aplicarea consecvenței în dăruire are efecte pe toate planurile în viața ta, vei avea un suflet frumos, o expresivitate a feței cu totul deosebită, vei fi un alt OM.
În loc de concluzie:
Dă-mi, Doamne, seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile care îmi stau în putință și înțelepciunea de a ști care este diferența. (Dale Carnegie – Secretele succesului)
2 Comentarii
[…] Educația financiară – ACUM mai mult ca niciodată – Daniela Dorcea […]
Lasă un comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
[…] prea multe informații atunci când este vorba despre programele de finanțare nerambursabilă. Daniela Dorcea este specialistul care vine să răspundă LIVE la întrebările pe care le mai ai în legătură […]