Simți că locuința ta devine tot mai încărcată și nu poți să respiri de câte lucruri ai strâns de-a lungul timpului? Simți că faci curățenie însă tot nu e deajuns? Parcă ai reamenaja dar nu e momentul să investești în ceva nou?
Dacă ți-ai pus întrebările de mai sus și nu ai găsit soluția potrivită, stai fără griji că există cel puțin una.
Atunci când vorbim de o reamenajare interioară mereu ne gândim la buget și atunci amânăm, însă uneori o reorganizare a obiectelor deja existente în spațiul locuinței noastre e tot ce avem nevoie.
Casa poate să arate din nou ca nouă doar prin simplificarea ei, implicit renunțarea la unele obiecte ce nu ne mai servesc. Iar atunci când vorbim despre simplificare vorbim de minimalism.
Stilul minimalist este mai mult decât un stil de design definit prin linii uniforme, culori neutre și high tech modern, el este un stil de viață, o filozofie care vorbește despre utilitate, practicabilitate, calitate și simplitate.
foto credit: pexels.com
Acum poate că te întrebi cum te poate ajuta această filozofie de viață mai exact și ce te costă?
Gândirea minimalistă te poate ajuta să îți pui ordine în gânduri și în casă prin a selecta obiectele cu o utilitate necesară în spațiul de locuit și cu adevărat de calitate iar restul să le donezi, vinzi, cadorisești.
Vei vedea că este un adevărat proces care te va costa nu bani ci alte lucruri, poate răscolirea trecutului. Fiecare obiect acumulat în casa noastră are povestea lui și tindem să le păstram ca pe niște amintiri prețioase.
Când trebuie să renunțăm la ele, pe fiecare dintre noi ne încearcă diverse lucruri. Poate pentru unele dintre voi acele diverse lucruri înseamnă atașamente camuflate în vorbe precum “de ce să îl dau, arunc or donez doar nu s-a rupt, e încă bun”, pentru altele pot fi amintiri neplăcute de care mai bine nu ne atingem sau pentru tine poate fi vinovăția de a da un obiect primit cadou.
Oricare ar fi motivul din spate și oricât de justificat ar fi el acest proces de curățenie mentală și emoțională are un rezultat mega benefic: un sentiment de ușurare și o casă nouă cu aer proaspăt de curățenie. 🙂
foto credit: pexels.com
În concluzie, cum creezi sentimentul de curat prin stilul minimalist fară să investești nimic?
A crea sentimentul de curat prin stilul minimalist înseamnă a renunța la orice obiect din casă ce nu mai are utilitate, a selecta doar acele obiecte decorative care să puncteze zonele de atracție și în echilibru cu restul obiectelor (de mobilier, corp de iluminat etc.) și a alege să rămână doar produsele de calitate care iți plac cu adevărat și te reprezintă 100%.
foto credit: pexels.com
Să îți fie cu folos!