Sunt un business coach care ajută antreprenorii și persoanele care fac coaching să își crească afacerea și să își mărească profitul. Prin intermediul ședințelor de coaching clienții dobândesc claritate cu privire la pașii următori pentru a-și atinge obiectivele.
La AdvanceNow.Biz ajut oamenii să își transforme visul de a avea o afacere full-time sau de timp liber în realitate!
Cine ești și de ce ai ales să crești în rândurile antreprenoriatului feminin?
Sunt licențiată în comunicare și relații publice (am absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA) și am lucrat mulți ani în acest domeniu.În 2005, sesizând faptul că nu exista niciun site de unde tinerii și cei aflați la început de drum să descopere informații despre PR (relații publice), despre campanii de succes, știri din domeniu, articole scrise de experți, am decis să lansez un astfel de site. Și așa a apărut http://www.prwave.ro. Site-ul a crescut, având acum și peste 50 de articole publicate pe zi: știri din aproape toate domeniile (afaceri, marketing, financiar, lifestyle, media, auto etc.), prezentări de cărți, articole de la experți, case studies și interviuri.
Tot în aprilie 2005 am lansat și agenția de comunicare și relații publice PRwave International - agenție care a ajuns să aibă clienți din România, dar și din străinătate (USA, Germania, Elveția, Dubai etc.).
Ulterior am lansat și un blog de PR (nu îl mai actualizez de ceva timp, însă mai există articolele online), iar mai apoi am lansat și un blog de călătorii, în limba engleză, în care să împărtășesc locurile extraordinare, de la noi și din alte țări, vizitate - Travel - Moments in Time, https://travel.prwave.ro
În 2013 am lansat și un site de travel axat mai ales pe ghiduri de călătorie și articole cu tips and tricks de la localnici - Earth's Attractions: https://www.earthsattractions.com. Ambele bloguri încă există și au devenit destul de rapid de la lansare surse importante de venit din colaborarea cu diverse companii din afară.
În fiecare an am evoluat, am adunat experiențe, am învățat din ce a funcționat, dar și din ce nu a mers așa de bine. Primind și multe întrebări de la prieteni și cunoscuți despre cum să devină solopreneuri/antreprenori/freelanceri, despre cum să lanseze bloguri care să devină surse importante de venit, despre cum să găsească clienți, cum să găsească o nișă, cum să reușească să lanseze sau să crească o afacere, am descoperit coaching-ul și am început să ofer astfel de servicii.
Așa a apărut http://www.AdvanceNow.Biz, unde ofer servicii de business coaching și diverse cursuri online.
De ce am pornit la drum ca antreprenoare?
Pentru că mi-am dorit foarte mult libertatea de mișcare - de a putea alege cât, când și de unde lucrez -, de selecție a clienților și pentru că mi-am dorit să văd cum este să fii antreprenor.
Mereu am vrut să am afacerea mea și am reușit acest lucru. Nu a fost mereu ușor, însă fiecare moment este prețios și sunt recunoscătoare pentru tot ce am învățat, pentru toți clienții cu care am lucrat, pentru toți oamenii pe care i-am întâlnit și pentru că, atâția ani mai târziu, afacerea merge bine înainte.
Care a fost motivația pentru a porni pe drumul antreprenoriatului?
După cum spuneam, mi-am dorit să nu fiu angajat ci mai degrabă să am angajați sau colaboratori. Mi-am dorit să lucrez doar cu clienți cu care simt că am ceva în comun, să mă implic în proiecte în care cred că pot aduce un plus.A fost curajul tinereții (aveam 23 de ani când am lansat firma) și iată că decizia a fost una bună, chiar dacă nu am avut pile și clienți care să știu sigur că vor veni să lucreze cu mine.
Dar am dorit să îmi transform visul în realitate. Măcar să încerc, fiindcă și dacă aș fi eșuat sau aș fi descoperit că a fi antreprenor nu este ceea ce mi se potrivește, măcar aș fi văzut cum este. Am simțit mereu că este lucrul cel mai bun pentru mine și așa a fost.
Pentru că am descoperit cât de important e să dai viață visurilor tale - chiar dacă unii zic că nu vei reuși, chiar dacă pare că nu ai multe șanse - am decis să îi ajut pe cei care sunt în aceeași situație (de a dori să lanseze o afacere) să facă acest lucru, iar pe cei care au deja una, dar rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor, să îi ajută să identifice acele zone la care trebuie să lucreze și pașii concreți pentru a-și atinge obiectivele.
Am simțit mereu că pot ajuta oamenii să își transforme și ei visurile în realitate, că îi pot ajuta să găsească încrederea necesară în a face acest pas, că îi pot ajuta să găsească claritatea de care au nevoie pentru a-și da seama ce este mai potrivit pentru ei și că le pot fi alături în această minunată călătorie, astfel că partea de business coaching a venit ca o mănușă. Mă bucur enorm de fiecare dată când văd rezultatele clienților mei!
Ultimii ani au fost ani grei pentru afacerea ta? Ce ai învățat din această perioadă?
O lecție de business învățată în acești ani - poate cea mai importantă pentru orice antreprenor - este că trebuie să ai mereu un plan B sau măcar să te adaptezi la orice situație apărută.De când am lansat eu site-urile au apărut noi rețele sociale, noi modalități de a interacționa cu clienții, noi suporturi de publicitate ș.a.m.d. Fără adaptare la toate acestea - și multe altele - afacerea mea nu ar mai exista.
Așa se face că 2020 a fost unul în care desigur că veniturile din blogurile de călătorii au scăzut mult, însă au compensat alte elemente.
Oamenii au dorit să profite de timpul petrecut acasă și mulți au încercat să vadă cum e să facă și altceva în afară de job.
Mai mult, unele persoane au avut probleme în a gestiona activitățile și lucrul de acasă - element menționat de mulți dintre clienții mei și dintre oamenii cu care am interacționat în diverse grupuri. Așa că am creat un curs gratuit care să îi ajute să nu mai tergiverseze activitățile - Procrastinarea: Ce este, cum o învingi și cum o folosești ca să nu te distrugă https://www.learndesk.us/class-ro/5155993287655424/procrastinarea-ce-este-cum-sa-o-invingi-si-cum-sa-o-folosesti-ca-sa-nu-te-distruga.
Am creat și un alt curs cu un sistem pe care îl folosesc de peste 16 ani pentru a face tot ce îmi propun și a evita burnout-ul - Lucrul de acasă: Fiți productivi și relaxați. Strategie completă pentru a reuși să faceți tot ce vă propuneți ȘI a avea timp pentru voi! https://www.learndesk.us/class-ro/4993184197246976/lucrul-de-acasa-fiti-productivi-si-relaxati
Anul a consolidat așadar această lecție importantă - aceea de a ne adapta permanent!
Ai urmat cursuri de antreprenoriat înainte de a începe afacerea? Dar în timp ce deja afacerea ta creștea?
Înainte de a lansa afacerea nu am urmat un curs exclusiv de antreprenoriat (aveam cursurile de marketing din facultate și multe elemente de acolo mi-au fost extrem de utile).Evident însă că în atâția ani am participat la cursuri și am citit multe cărți de antreprenoariat, vânzări etc., pentru că nu se poate să evoluezi fără să te dezvolți permanent.
Cât de importantă e educarea continuă în mediul de business?
Dezvoltarea personală permanentă este vitală pentru succesul în afaceri. Cred în specializare, în a urma cursuri, în a citi lucrări importante, iar în zilele noastre avem acces la o sumedenie de training-uri și programe accesibile din întreaga lume.Urmezi cursuri pentru dezvoltarea ta ca antreprenoare?
După cum spuneam, permanent învăț și mă dezvolt, particip la masterclass-uri sau cursuri importante pentru mine și evoluția mea ca antreprenor și ca specialist în domeniile mele de activitate.Consideri dezvoltarea personală importantă pentru un lider?
Cred că un lider de succes este unul care investește în sine și în dezvoltarea sa permanentă.Îți educi clienții? Cum?
Educarea clienților și a publicului a fost extrem de importantă pentru mine încă de la început. Aceasta pentru că am ales să lucrez cu companii mici și mijlocii pe care să le ajut să aibă vizibilitate prin intermediul strategiilor de relații publice. Numai că multe dintre aceste firme nu aveau o bază pentru a ști ce pot să obțină, ce se poate face etc. Așa că a apărut partea de educare.Am avut și clienți pentru care a trebuit să includem educarea publicului (prin intermediul media mai ales, la acea vreme) cu privire la serviciile lor - aveau fie servicii, fie produse inovatoare pentru România.
Pe parte de relații publice am, de peste 11 ani, și un curs online la AcademiadeAfaceri.ro - https://www.academiadeafaceri.ro/cursuri_pr_public_relations_relatii_publice.html.
Am amintit mai sus două dintre cursurile create în 2020, însă există și unul creat anterior despre cum să găsești o idee de afaceri profitabilă - How to find your $100k business and get the first clients https://www.learndesk.us/class/5486081589903360/find-your-100k-business-idea-in-10-days.
Și mai am câteva cursuri la care lucrez în prezent.
Urmezi cursuri de perfecționare? Online sau offline?
Îmi place să învăț lucruri noi permanent, astfel că da, urmez astfel de cursuri. De ceva ani particip la cursuri online.Ce cărți citești? Poți să ne recomanzi o carte care ți-a schimbat modul de a privi afacerile?
Citesc și cărți de afaceri, și cărți de coaching, dar și cărți care să mă relaxeze (beletristică mai cu seamă).Pe parte de afaceri au fost multe cărțile care m-au influențat și m-au ajutat, însă nu îmi vine în minte una care să mă fi marcat.
Cum te relaxezi? Crezi ca e important să te și relaxezi?
Cât de drag îmi este acest subiect și cât de des ajung să îl discut în timpul ședințelor de coaching cu clienții mei!Da, avem nevoie de relaxare, de acel timp pentru mine zilnic. Pentru mine este importantă pauza de cafea de dimineață, dar și timpul de relaxare din fiecare seară. Petrec, de asemenea, timp prețios alături de familia mea - copil, soț, câine -, mă relaxez în grădină, citesc etc.
Dacă nu ar fi această parte de relaxare s-ar putea ajunge ușor la burnout - surmenare.
De altfel, mereu am grijă să nu îmi încarc programul prea mult. Încă de la început a fost important pentru mine să am această libertate de a lucra cât doresc și când doresc - și îmi păstrez această abordare!
Ce te amuză și ce te întristrează în timp ce înveți lucruri noi?
Uneori mă amuză să descopăr cât de simplu e ceva ce părea complicat și cât de mult ajunge să îmi placă să fac acel lucru după aceea.Despre întristat... poate că lucrul care ar intra în această categorie este faptul că realizez cât de multe persoane ar putea beneficia de pe urma respectivului curs (de pe urma a ce se învață acolo), știind că nu toți cei care ar avea nevoie vor și urma un astfel de curs. Îmi dau seama des de cât de multe lucruri am avut privilegiul să învăț, care mă ajută foarte mult în viața de zi cu zi, în plan personal și în afaceri, de cât de accesibile sunt acele cursuri, de cât de multe persoane ar putea avea o viață mai bună dacă ar descoperi acele idei, însă remarc și că mulți oameni nu investesc în dezvoltare personală.
Ce crezi despre ucenicie sau intership?
Este foarte util să ai o experiență de acest fel - și eu am avut internship-uri în timpul facultății -, iar azi am remarcat că e mult mai ușor să găsești un internship care să te ajute în carieră.Ai simțit vreodată că nu ai timpul necesar pentru a învăța tot ce îți dorești?
Întotdeauna vor fi lucruri noi de învățat - asta e clar! Încerc să păstrez însă un echilibru între a învăța lucruri noi și a le implementa -a le include în viața mea, nu doar a rămâne niște cursuri urmate - și, desigur, între activitatea de la AdvanceNow.Biz și PRwave.ro.În #LunaPamantului discutăm și despre cum ajutăm mediul înconjurător. Poți să ne spui ce faceți voi în firma voastră pentru ajuta planeta?
Este important să avem grijă de planeta noastră conștientizând că facem acest lucru în primul rând pentru noi și pentru viitorul copiilor noștri (dacă avem).După cum mi-am educat fiul să recicleze încă de mic, să nu facă risipă, să fie atent la ce și cât cumpără, cum și noi reciclăm acasă și avem și mașină electrică, așa și la firmă avem grijă să reciclăm tot ce se poate, să folosim resursele în mod eficient și să nu irosim nimic. Orice mic gest contează - a nu tipări ceva ce nu e necesar, a folosi un laptop/smartphone cât mai mult timp etc.
Știm că viața de antreprenoare este plină de provocări. Ce sfat ai da unei tinere antreprenor la început de drum?
Într-adevăr, viața unui antreprenor nu este lipsită de provocări. Cred că e important să aibă în jur oameni care cred în acea persoană, care o sprijină, dar și alți antreprenori de la care să poată învăța și chiar un mentor sau coach. Se obțin rezultate mai rapide lucrând cu un coach, lucru pe care îl văd la toți clienții mei, dacă îi compar cu începuturile mele în business - mie, recunosc, mi-ar fi plăcut să am unul când am început.Oricărei tinere antreprenoare i-aș spune că dacă simte că acesta e drumul potrivit pentru ea, să îl urmeze și să își păstreze motivația în fiecare moment, conștientizând că, la fel ca în viață, există suișuri și coborâșuri.
Mult succes!
Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată