Afacerea mea in imagini
Sesiuni individuale de consiliere dezvoltare personală si terapie, ateliere de grup online și în format fizic, programe și retreat-uri de auto-explorare și dezvoltare.
Ce visai să te faci când erai mică?
Visam să repar oameni. Când eram copil, aveam un obicei care, privit din exterior, putea părea ciudat. Făceam rost de păpuși, pe care le "stricam" intenționat. Desfăceam cusături, scoteam brațele din încheieturi, desfăceam mecanismele lor mici în bucăți. Pentru cei din jur, era doar un copil curios care se juca prea dur. Dar pentru mine, era ceva mai profund: voiam să înțeleg unde "le doare". Voiam să le repar. Nu visam să fiu medic, cum ar fi fost de așteptat.Dacă afacerea ta ar fi o poveste, cum ar fi aceasta?
Afacerea mea s-a conturat atunci când mi-am urmat visul din copilărie. Inițial am ales ingineria — un domeniu logic, rațional, concret. Tata este inginer (geodez) și îmi plăcea, când eram copil, cum suna. Apoi au fost filmele din perioada comunistă în care personajele principale aveau meserie de inginer.Îmi plăcea matematica și eram bună la ea. Am intrat la Politehnica București cu media 10, pe vremea când admiterea se făcea prin examen (1996).
Alegerea a venit firesc. A fost o cale care m-a învățat multe despre sisteme complexe, despre cum părțile și detaliile se împreună pentru a crea un întreg funcțional. Dar, simțeam undeva în sufletul meu, că lipsea ceva. Am început să explorez, aveam multe întrebări la care nu găseam răspuns. M-am apropiat de domeniul dezvoltării personale, urmând cursuri sau mergând în retreat-uri.
Și apoi, încet-încet, am realizat ceva esențial: oamenii sunt cele mai fascinante și complexe sisteme pe care le putem explora. Dar spre deosebire de mașini sau circuite, ei nu se strica pur și simplu. Se rănesc în moduri invizibile. Se pierd printre propriile emoții, temeri și povești.
Așa am ales să fac o schimbare radicală. M-am hotărât să dau la Facultatea de Psihologie. Am intrat la UBB Cluj pentru că acolo se intra cu examen iar nota de la bacalaureat avea doar o anumită pondere (și trebuia să fiu sigură că intru pentru că nu aveam o notă foarte mare la bacalaureat). În timpul facultății am devenit și consilier de dezvoltare personală.
După terminarea facultății am început să colaborez cu o asociație pentru pacienți cu boli cronice (colaborez și în prezent), oferind consiliere psihologică iar recent am devenit și psihoterapeut integrativ. Începând cu mine însămi, am învățat cum să îmi "repar" propriile răni invizibile, cum să privesc în mine cu blândețe și curiozitate, așa cum făceam odinioară cu păpușile mele.
Astăzi, fiecare sesiune cu un client este o explorare. Nu sunt aici să repar pe nimeni, pentru că oamenii nu sunt stricați. Sunt aici să împărtășim un drum, să descoperim împreună cum se pot reconstrui, cum își pot regăsi sensul și echilibrul.
În ultima vreme am început o serie de evenimente de grup pentru că am simțit efecte benefice atât la nivel personal cât și la nivelul clienților mei din asociație atunci când făceam terapie de grup. Cu toții avem o nevoie profundă și nativă de conexiune, iar grupurile terapeutice creează un spațiu sigur unde această legătură se poate manifesta autentic.
În grup este satisfăcută nevoia emoțională de reciprocitate. (o nevoie esențială conform teoriei din psihoterapia integrativă) și este mult mai ușor să găsești resursele proprii. Grupurile sunt despre a împărtăși, a simți, a te regăsi în poveștile celorlalți și a-ți găsi propriul drum cu mai multă claritate și curaj. Ne amintesc că nu suntem niciodată singuri – și că, uneori, vindecarea începe atunci când cineva ne vede și ne înțelege cu adevărat.
Conexiunile autentice pot transforma vieți, fie într-un grup, fie într-o relație individuală profundă. Un exemplu care mi-a rămas în minte ilustrează perfect acest lucru. Am citit la un moment dat, într-o carte cu topul cele mai memorabile terapii ale unor psihoterapeuți renumiți un exemplu care mi-a rămas în minte. Era vorba de un psihoterapeut renumit care a ales să povestească despre un copil care provenea dintr-un mediu disfuncțional, sărac cu care a făcut o terapie "atipică"- pur și simplu l-a adoptat (nu mai rețin dacă chiar cu forme legale). I-a oferit " o familie" (propria lui familie) iar acel copil, peste ani, a devenit unul dintre câștigătorii unui premiu Nobel. La momentul scrierii acelei cărți, acel copil devenit un om matur încă locuia în apropiere și venea în fiecare duminică să ia masa cu familia care îl adoptase.La momentul scrierii acelei cărți, acel copil devenit adult locuia în apropiere și venea în fiecare duminică să ia masa cu familia care îl adoptase – un simbol al faptului că uneori, vindecarea vine din a fi acceptat și iubit necondiționat.
![anunt Retreat Calatorie in Adancurile Subconstientului_apr 25[1]](https://www.antreprenoare.ro/wp-content/uploads/2025/03/anunt-Retreat-Calatorie-in-Adancurile-Subconstientului_apr-251.jpg "Retreat Călătorie în adâncurile subconștientului 3")
