Roha Silva înseamnă tihnă. Înseamnă ceai de
calitate. Înseamnă respect pentru oameni și natură. De aceea, ne dedicăm întru totul către cultivarea celor mai pure flori și fructe, în condiții nealterate, fără pesticide sau aditivi – pentru că nimic nu este mai presus decât virtuțile naturii.
Vrem ca blendurile noastre să fie portaluri spre frumos, spre sănătos și spre momentele de self-love pe care orice făptură le merită. Credem că Roha Silva aduce oamenii mai aproape unii de alții și de ei înșiși.
Ce visai să te faci când erai mică?
Președinte. Voiam să mă fac președinte și o întrebam pe mama de ce nu se printează mai mulți bani. Mama râdea. Și e de înțeles de ce. Ceva ani mai târziu am ajuns și la Facultatea de Economie, unde am privit și eu din perspectiva mamei și am înțeles că treaba cu banii nu funcționează așa cum îmi imaginam eu, copil fiind.Dacă afacerea ta ar fi o poveste, cum ar fi aceasta?
Povestea afacerii mele poate părea puțin science-fiction. Am plecat de la prăjituri și am tranzitat spre veganism. Cum am ajuns la ceaiuri, e un întreg fir narativ.Dar este o poveste presărată cu flori, cu dragoste și kilometri de pasiune. Mai exact, 300 de kilometri mă despart acum de grădina mea, de grădina Roha Silva - în care soarele bate altfel, în care apa e mai dulce și sufletul mi-e mai împăcat. Acolo e locul în care tristețea nu există și singurul lucru care contează cu adevărat este conexiunea cu plantele.
Am mare noroc de tatăl meu, care zi de zi le poartă grija plăntuțelor din grădină, atunci când eu nu sunt acolo. Și chiar dacă eu nu sunt în printre murii și zmeurii din grădină, inima mea tot printre ei bate.
Crezi că poti presăra puțină „magie” în cafea ca să poți merge mai departe în fiecare zi pe drumul antreprenoriatului? Ce înseamnă aceasta „magie” pentru tine?
Magia mea înseamnă obsesie. Și nu pentru profit. Dacă pui profitul pe primul loc, mai bine fă altceva.Ce am învățat și de la ai mei, este că obsesia trebuie să o ai față de calitate, față de drag. Să pui emoție și să te implici pentru ca cei ce te descoperă să simtă cu adevărat că tu ești acolo, aproape de sufletul lor.
Ce sfat poți să le dai femeilor care doresc să-și deschidă propria afacere?
Nu vă comparați. Sunteți unice și sunteți frumoase. Spulberați mitul celui mai mic preț. Decât să faci ceva ieftin și prost, mai degrabă dai pe degeaba. Concurența nu ar trebui să fie impedimentul vostru. În loc să stați ore în șir, analizând prețurile altora și făcând rabat la calitate doar ca să ajungeți mai ieftin cu cheltuielile de producție, mai degrabă căutați idei inovative, colaboratori pe aceeași lungime de undă, oameni care vă apreciază pentru ceea ce faceți voi și înțeleg că prețul vostru reflectă timpul, dedicarea și cunoștințele voastre. Fără frică, dragele mele!Care sunt proiectele tale de viitor?
Atelierul nostru nu e niciodată gol. Luna aceasta lansăm colecția Roha Silva Mini, perfectă de pus în cadourile de Paști.Vara lui 2022 va fi una cu multă muncă, dar, cu puțină nădejde și speranță, în toamnă vom lansa o colecție nouă de ceaiuri, așa cum am făcut și anul trecut.
Ai devenit ceea ce îți doreai să devii când ai fost mică?
Wow! La asta nu m-am așteptat. Evident, nu. Haha!Dar nu-mi doresc acum să mai fiu președinte. Într-o oarecare măsură, sunt președinte în propria mea lume, iar asta mă satisface îndeajuns.