Povestea Dumbrăvii Minunate a Clarei, firma sub umbrela căreia apar poveștile și materialele marca Anna Noua a pornit timid, în 2018. A început cu o sală de joacă în Bârlad, orașul natal și a continuat, pe lângă sală, cu prima poveste „Aventurile domnișoarei Clarisse pe Tărâmul Emoțiilor „.
Între timp, a mai apărut un kit ce vizează dezvoltarea personală pentru copii, unic în România, denumit „Succesul e al tău”, instrument avizat de profesori universitari de psihologie, experți în coaching și dezvoltare personală.
Ce visai să te faci când erai mică?
Când eram mică voiam să fiu "doamna învățătoare", mai ales că mi-era clar că sunt un bun organizator al serbărilor pe strada noastră :), care, prin prisma faptului că era o fundătură, ne permitea să ne facem culise, scenă și să avem loc și pentru public: părinții și bunicii, care se rupeau de la ale lor și veneau să vadă "spectacolul".Apoi seara le spuneam povești copiilor și mă bucura nespus să văd că sunt ascultată. Am avut parte de acea copilărie de vis, în care totul era joacă, joacă simplă cu ce găseam prin casă, nu cu jucării dichisite și scumpe. Acelea erau puține și puse la păstrare, dar joaca noastră zilnică era încărcată de magia încrederii în imposibil.