Cine este Oana Păuna?
Este un creativ fericit și motivat. Fericit că trăiește din ce îi place, motivat să facă mai mult: să învețe mai mult, să ofere mai mult, să obțină mai mult, să aibă o viață mai și mai, să cunoască oameni și mai și. Este content writer și social media manager pentru antreprenorii mici și mijlocii. Trăiește și respiră cuvinte zi de zi.
Ce este Revista Puterea unui introvert?
Cel mai nou proiect la care a lucrat, primul proiect personal în afară de brandul personal, un proiect de suflet care dorește să ajute introverții care lucrează de acasă să fie bucuroși, inspirați și motivați să fie și să facă mai mult. Mai mult cu ceea ce au, știu, dețin, pot. O revistă alcătuită din interviuri ale unor oameni deosebiți, unul mai inspirațional ca altul care au acceptat să se implice și să dea mai departe din ce sunt EI.