Origin and Natural este un brand tânăr care propune piese de marochinărie, huse pentru accesoriile high-tech și decorațiuni pentru casa. O colecție realizată din piele naturala reciclată, fără substanțe chimice și PU biogreen, care își propune să îmbine calitatea, designul, sustenabilitatea și inovația.
Cum ai hotărât să deschizi afacerea?
Brandul Origin and Natural a fost lansat în pandemie, la 1 Decembrie 2021. Începuturile nu sunt întotdeauna ușoare, iar construcția de brand vine cu multă învățare, răbdare și creștere lină, mai ales când produsul este inovator și este nevoie să educi piața.Ai știut de la început cum va funcționa afacerea ta?
Am învățat foarte mult de la lansare și până acum, lucrăm cu profesioniști în domeniu și avem încredere că piața din România se va orienta din ce în ce mai mult, în mod real, către sustenabilitate și în domeniul fashion.Accepți ideile neconvenționale în afaceri? Daca da, ce fel de idei?
Afacerea noastră este despre inovație, despre protecția mediului și despre dezvoltarea produselor românești. Suntem deschiși întotdeauna la idei care să fie în acord cu valorile noastre și cu promisiunea făcută clienților noștri.Ai simțit în perioada aceasta că trebuie să găsești metode pentru a fi mai productivă?
Întotdeauna putem face mai multe pentru a ne crește productivitatea. Cred că este foarte important să fim atenți la ce se întâmplă în jurul nostru și să nu ne oprim din învățat.Care sunt proiectele tale de viitor?
Ne dorim să facem cât mai cunoscut brand-ul pe piața din România și să ieșim și în afara granițelor. Credem că produsele românești merită să fie cunoscute și apreciate la adevărata lor valoare.Ce cărți citești? Ne recomanzi o carte pe care ai citit-o recent?
Citesc cărți din domenii diferite. Acum citesc "Arta fericirii" de Dalai Lama și Howard C. Cutler și recitesc "Șlefuitorul de diamante" de Geshe Michael Roach și Lama Cristie McNally. Amândouă sunt cărți cu învățături budiste care sunt perfect valabile în orice domeniu de viață și, chiar dacă sunt învățături foarte vechi sunt la fel de actuale și azi.Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată