Eu sunt Oana Luca, consultant fiscal şi expert contabil, cu o experienţă profesională de peste 20 de ani şi cred în Parteneriat pentru Performanţă!
Sunt Fondator şi Manager al Eurocount&Fiscal&Audit. Am marea satisfacţie de a fi reuşit să îmbin armonios şi cu succes, dubla specializare pe care o am în domeniul juridic şi economic. Încă de la începutul carierei mele mi-am impus un standard de calitate pe care să-l ating şi pe care să-l ofer clienţilor mei. Parcursul meu profesional alături de echipa Eurocount&Fiscal&Audit rezumă acest obiectiv asumat de a reuşi să ofer servicii de consultanţă integrată mediului de afaceri. Preocupările mele profesionale sunt mereu însoțite și de efortul și misiunea de suflet pe care am ales-o de a contribui la sprijinirea tinerilor în drumul lor spre antreprenoriat cărora le oferim programe de intership şi mentorat 1 la 1 sau de grup.
𝐕𝐀𝐋𝐎𝐑𝗜𝗟𝗘 𝗡𝗢𝗔𝗦𝗧𝗥𝗘: Expertiza, Educaţia, Siguranţa.
𝐕𝐈𝐙𝐈𝐔𝐍𝐄𝐀 𝗡𝗢𝗔𝗦𝗧𝗥𝗔̆: Vrem să sprijinim antreprenorii pentru a-şi dezvolta afacerile în condiţii de siguranţă gestionând riscurile şi costurile de natura fiscală.
𝐌𝐈𝐒𝐈𝐔𝐍𝐄𝐀 𝗡𝗢𝗔𝗦𝗧𝗥𝗔̆: Vrem să contribuim la creşterea apetitului pentru antreprenoriat în România!
Ești freelancer, solopreneur sau antreprenor?
Sunt şi freelancer şi antreprenor. De-a lungul întregii mele cariere am avut aceste două roluri succesiv sau simultan din care am învăţat să accesez cunoștințe profesionale multidisciplinare, mi-am dezvoltat capacitatea de a avea o imagine echidistantă şi de ansamblu a stării de fapt şi mi-am cultivat creativitatea cu scopul a identifica soluţii inovatoare deoarece consultanţa nu este un domeniu care să funcţioneze după reţete predefinite. Fiecare proiect este o oportunitate de a cunoaşte oameni noi, ajunşi în impas, pe care îi sprijini să identifice soluţii la o problemă foarte serioasă cu care se confruntă. Fiecare primă întâlnire de acest gen creează asupra mea o responsabilizare şi o luptă în a găsi soluţii. Atunci când găsesc soluţia, satisfacţia oamenilor mă determină să intru cu avânt şi entuziasm în următorul proiect de consultanţă.Cum măsori starea de sănătate a afacerii tale?
Starea de sănătate a afacerii mele o măsor prin gradul de retenţie al clienţilor de-a lungul timpului şi prin numărul clienţilor noi atraşi ca urmare a participării la întâlniri formale sau informale legate de mediul antreprenorial. Nivelul ridicat al satisfacţiei clienţilor mei şi a rezultatelor pozitive pe care le obţinem împreună îmi arată că afacerea mea se dezvoltă pe o fundaţie solidă.Ce faci pentru sănătatea și prosperitatea afacerii tale?
Pentru sănătatea şi prosperitatea afacerii mele, investesc timp şi resurse în formarea mea continuă şi a echipei mele. În plus, ofer "ore în dar" studenţilor din mediul economic şi antreprenorilor la început de drum. Educaţia noastră şi a mediul antreprenorial consider că sunt ingrediente importante pentru o creştere organică atât individual, cât şi colectiv la nivel de comunitate.Dacă am putea povesti la o cafea despre nașterea și creșterea afacerii tale ce ai vrea să îmi povestești?
Afacerea mea a apărut natural, ca urmare a pregătirii mele profesionale, din dorinţa de a fi independentă şi a avea libertatea de a alege în orice moment cât şi cu cine lucrez. În plus, a apărut din nevoia de a ajuta şi de a aduce o contribuţie celor din jur cu expertiza mea, ceea ce este mult mai uşor realizat dacă poţi lucra alături de o echipă cu care împărtăşeşti aceleaşi valori şi principii.Cât este de sănătoasă din punct de vedere financiar este compania pe care o conduci? Ai urmărit vreodată indicatorii finaciari? Dacă da, care?
Compania pe care o conduc este sănătoasă din punct de vedere financiar bazându-mă pe o gamă de servicii integrate variate şi un număr de clienţi în creştere în mod constant. Monitorizez trimestrial, indicatorii financiari, precum cifra de afaceri, evoluţia profitului net, raportul creanţe-datorii şi încasări-plăţi, cu ajutorul bugetelor şi a fluxului de numerar, dar şi indicatori non-financiari, precum evoluţia numărului de clienţi, gradul de satisfacţie a clienţilor şi angajaţilor.Cum vezi omul din spatele afacerii? Cum ar trebui sa fie el?
Omul din spatele afacerii cred că ar trebui să aibă o imagine de ansamblu asupra mediului intern şi extern afacerii sale. Cred că trebuie să investească în permanent în dezvoltarea sa profesională şi personală şi să încerce să fie cu un pas înaintea pieţii şi a concurenţei. Cred că ar fi benefic să fie un vizionar, leader şi bun manager în acelaşi timp.Ce îți sugerează ție hashtagul #LunaRoz?
#LunaRoz îmi sugerează Speranţă, Sănătate, Conştientizare, Informare.Ai fost vreodată bolnavă? Cum ai administrat activitatea firmei atunci?
Da, am fost. Am făcut o jumătate de pas înapoi şi am crescut dreptul de decizie unui membru din echipă care era recunoscut pentru profesionalismul său. Nu a fost uşor pentru mine sau pentru persoana desemnată, dar am lucrat în echipă şi am reuşit să asigurăm continuitate pentru clienţii noștri şi dobândirea de expertize şi abilităţi noi pentru dezvoltarea noastră.Ce faci pentru sănătatea ta fizică?
Pentru menţinerea sănătăţii, am învăţat că trebuie să păstrez un echilibru între planul profesional şi personal, să respect un program de lucru constant şi disciplinat şi să îmi aloc conştient timp pe care să îl petrec alături de familie în care să mă bucur de lucru simple. Ne plac ieşirile în natură şi nu le mai ratăm în niciun weekend. Suntem mult mai atenţi la un regim alimentar sănătos şi ne respectăm timpul necesar pentru odihnă. Am învăţat că a face controale medicale periodice este necesar şi respectăm calendar ce reflectă ritmicitatea acestora.Ce faci pentru sănătatea ta mintală?
Pentru sănătatea mea mentală, fac lucruri simple, dar foarte eficiente: plimbări în fiecare dimineaţă de cca 30 minim, împreună cu prietena mea Masha, căţeluşă de Berna, ascult multă muzică (îmi place în această perioadă pianistul şi compozitorul sud corean Yiruma) şi sunt preocupată în a-mi îmbunătăți starea de atenție conștientă în viața de zi cu zi.Ce cărți citești? Poți să ne recomanzi o carte care ți-a schimbat modul de a privi modul în care ai grijă de sănătatea ta?
Citesc în fiecare zi, este forma mea de a mă relaxa. Acum citesc "Puterea extraordinară a subconștientului tău" de Joseph Murphy. Omul devine ceea ce gândește, lucru care explică de ce un om e trist și altul fericit, de ce unul e geniu în ceea ce face, în timp ce altul se zbate o viață și tot nu obține nimic, de ce unii primesc răspunsuri la rugăciuni, iar alții nu. Această carte te poate ajuta să-ți dezvolți acea putere mare din tine care atrage miracolele în viața ta.Te relaxezi în familie sau în afacere?
Îmi place ceea ce fac şi mă bucur de fiecare moment atât în business, cât şi în familie. Momente de relaxare am în ambele medii, depinde de situaţie.Plec de acasă în fiecare dimineaţă către activitatea profesională cu zâmbetul pe buze şi, seara, revin cu acasă cu zâmbetul pe buze ceea ce spune totul despre viaţa mea în acest moment.