Cadouri Dichisite este micul meu Univers – locul în care mă joc în voie cu fire colorate, ace, pânze, lemn, realizând compoziții unice, autentice, pline de emoții și iubire.
Este acel atelier de creații handmade și cadouri personalizate în care brodez manual, de mai bine de 5 ani, gândurile, emoțiile și poveștile oamenilor care își fac timp să se oprească din goana zilnică, transformându-le în amintiri de suflet, pline de iubire.
Cum au fost ultimii ani pentru afacerea ta?
Anul 2020 a fost un an cu de toate: cu bucurii, cu speranțe, cu planuri, povești minunate, emoții, dar mai presus de orice a fost anul în care am avut mai mult timp pentru mine. Timp în care am vorbit cu mine, m-am ascultat și mi-am acceptat gândurile, temerile, emoțiile... Timp în care am descoperit ce mă face cu adevărat fericită putând astfel să decis ce vreau să păstrez, să schimb sau să alung de tot din viața mea.Te-ai gândit cum va funcționa în 2024 afacerea ta? Vei schimba strategia de business?
Pentru anul 2021 mi-am trasat câteva direcții generale, dar nu pot spune că am un plan bătut în cuie.Pentru anul acesta am decis să schimb un pic strategia și să mă las mai mult condusă de intuiție.
Ceea ce știu însă, este că îmi doresc să vin în fața iubitorilor de handmade cu o gamă nouă de produse de top. 🙂
Ce obiective ai pentru acest an?
Pe plan personal, anul acesta îmi doresc să pot petrece suficient timp cu mine și cu familia mea (am observat că îmi încarcă toate bateriile 🥰), să pot călătorii mai mult, să citesc mai mult decât am făcut-o anul trecut, să mă bucur mai mult de fiecare zi în parte.Pe plan profesional îmi doresc să fiu cât mai aproape de sufletele oamenilor care se rezonează cu creațiile mele pentru a putea răspândi cât mai multe zâmbete împreună.
Ai simțit în perioada aceasta că trebuie să găsești metode pentru a fi mai eficientă?
Având în vedere că timpul este o resursă foarte prețioasă, consider că este important să găsești cât mai multe mijloace prin care să îți eficientizezi procesele de lucru. Doar în felul acesta vei avea timp pentru a gândi noi proiecte profitabile și pentru a crește profitabilitatea celor existente.Cât de flexibilă și adaptabilă vrei să fii?
Ținând cont că activitatea pe care o desfășor este una 100% creativă, consider că flexibilitatea și adaptabilitatea sunt cuvinte cheie ce ar trebui să fie prezente pe buzele tuturor antreprenorilor.Dacă ar fii să faci o previziune legată de anul 2024, ce îți va aduce anul acesta bun pentru tine și afacerea ta?
Fiecare an vine cu provocările lui și cu surprizele lui. După experiența anului trecut, aleg să mă las surprinsă de tot ce urmează să se întâmple și să mă bucur mai mult de prezent. 🙂Care sunt proiectele tale de viitor?
Sunt mai puține decât anul trecut, dar speciale. Aleg să le dezvălui pe fiecare la momentul potrivit. 😉Ce cărți citești? Ne recomanzi o carte pe care ai citit-o recent?
Îmi place foarte mult să citesc și în special cărți de dezvoltare personală, de cunoaștere a sinelui, de spiritualitate sau parenting.Tocmai am terminat de citit Puterea extraordinară a subconștientului tău, de J. Murphy - este cartea care mi-a schimbat percepția despre viața, despre puterea pe care o au cuvintele și cât de important este să gândești pozitiv.