Am scris pentru copii seria “Secretele unui puşti afacerist”.
Sunt publicate două cărţi – “Mere verzi şi roşii” (este tradusă în limba engleză) şi “Culoarea banilor”, urmează o a treia. Subiectul principal este antreprenoriatul.
Ambele cărţi vorbesc despre generozitate şi bun simţ într-un context economic, de afaceri. Am adăugat multe informaţii de cultură generală, iar personajele principale sunt copii isteţi şi interesaţi să înveţe lucruri noi. Ei construiesc afaceri, pas cu pas, împreună cu cititorul. Trec prin aventuri amuzante, povestesc întâmplări haioase, se autoironizează. Fiecare concept, fiecare termen, este însoţit de explicaţii cu exemple. Exemplul şi cuvintele sunt cele care fac ca marketingul, comerţul, finanţele să fie uşor de înţeles.
Dar copiii au pasiuni şi activităţi preferate, care pot fi altele decât cititul. Am discutat cu părinţii care încercau tot felul de metode, unii le făceau pe plac alţii aplicau pedepse, doar-doar se vor apuca de citit. Am încercat să găsim o soluţie, care în timp ne-a dovedit a fi benefică: SUPRACOPERTA care vorbeşte cititorului despre pasiunea lui. SUPRACOPERTA este o „învelitoare” pentru coperta originală a cărţii, care aduce o notă foarte personală cărţii: numele cititorului scris în culoarea preferată şi pasiunea lui sau activitatea favorită.