Ne-ar face plăcere să ne spui câteva cuvinte despre omul din spatele afacerii. Cine ești și de ce ai devenit antreprenoare?
Am trecut de pragul psihologic al vârstei de 50 de ani (am 57 acum), sunt mamă, soţie, cititoare înrăită, ascult rock progresiv, nu cred în stereotipuri stilistice şi îmi plac hainele 🙂Am absolvit matematica dar am predat informatică vreme de 10 ani. În 2003 am plecat din învăţământ şi am lucrat ca freelancer vreo 5 ani, făcând web design şi programare web.
În 2008 am lansat, alături de partenerul meu, propriul nostru magazin online, maxine.ro, în care am fost programator, foto editor, fashion buyer, style consultant şi business manager în acelaşi timp. Vreme de 12 ani munca s-a împletit atât de mult cu viaţa mea, încât am ajuns să mă identific cumva cu Maxine - ceea ce explică numele blogului. 🙂
În primăvara lui 2020, la începutul restricţiilor legate de pandemia de Covid, am hotărât să închidem magazinul online. A fost o decizie pe care am luat-o cu inima grea, dar a fost necesară. Nu numai pentru că vânzările au fost foarte mult afectate de pandemie, dar şi pentru că am simţit că e timpul să evoluez într-o nouă direcţie.
În 2019 lansasem blogul şi mi-am dorit să-i dedic mai mult timp şi să-l transform într-o sursă de inspiraţie pentru femeile din generaţia mea (şi nu numai).
Pe lângă ideile şi sugestiile de stil ilustrate cel mai adesea cu propriile mele ţinute, le fac cititoarelor mele şi recomandări de shopping, prin intermediul linkurilor de afiliere, monetizând astfel blogul.