Sunt fotograf de portret în București. De 10 ani m-am specializat pe portrete de familie (nou născuți, maternitate, copii) iar în ultimii doi ani mi-am extins expertiza spre portretele de adulți: personal branding, beauty și nu numai. Am propriul studio dotat cu toată recuzita necesara, atât pentru decorurile de copii cât și pentru sesiunile de maternitate și portret.
Ce visai să te faci când erai mică?
Îmi amintesc că am trecut prin multe etape. Am vrut să fiu învățătoare. Am vrut să fiu cântăreață la radio. Am vrut să fiu astronaut. Am vrut să fiu căutător de comori. Apoi am vrut să fiu cântăreață din nou. Am vrut să fiu arhitect. Apoi... am crescut și am dat la politehnică.Dacă afacerea ta ar fi o poveste, cum ar fi aceasta?
Ar fi o poveste destul de plictisitoare :)) Nu am avut momente de cotitură, revelații inspiraționale, eroi care să mă salveze sau dușmani de înfrânt. De fapt, principalul dușman cu care mă lupt sunt tot eu însămi. Și eroul tot eu sunt :)) E povestea unei femei care încearcă în fiecare zi în care se trezește să facă lucrurile un pic mai bine. Să nu mai privească înapoi, doar înainte, pas după pas.Crezi că poti presăra puțină „magie” în cafea ca să poți merge mai departe în fiecare zi pe drumul antreprenoriatului? Ce înseamnă aceasta „magie” pentru tine?
Nu știu ce să zic despre magie în cafea (deși, din punctul meu de vedere, Hogwarts este real și provoc pe oricine să mă convingă de contrariu :)) ) - însă poate cel mai important lucru învățat în ultimii doi ani este că, oricât de încet ai merge, este esențial să nu te oprești. Un pas mic, târșâit, obosit, este fundamental diferit de absența oricărui pas.Ce sfat poți să le dai femeilor care doresc să-și deschidă propria afacere?
Nu trebuie să faci nimic singură. Nu ești singură. E OK să greșești și e OK să ai parte de ajutor. E o comunitate out there, sunt mentori mișto de la care ai de învățat, reach out to the community.Care sunt proiectele tale de viitor?
Îmi doresc să duc studio-ul meu de portret la alt nivel. La nivelul de business profitabil, din care să pot trăi confortabil, să pot reinvesti, să pot ajuta pe alții.Ai devenit ceea ce îți doreai să devii când ai fost mică?
Am devenit mai degrabă ceea ce aș fi avut nevoie de la un adult să fie atunci când am fost mică.Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată