Proiectul DEMORAX Boudoir s-a aprins ca o scânteie în inima mea, chiar în timpul unei ședințe foto, pe când pozam o clientă obișnuită.
Eram cu ea în studio pentru câteva portrete mai feminine şi, de la cadru la cadru, am ajuns să parcurgem o sesiune boudoir reală, extrem de elegantă și suavă. Îmi spusese de la început cât de conștientă este de anumite unghiuri în care nu se simte atrăgătoare, cât de mult o afectează în viața de zi cu zi faptul că nu poate să se împace cu forma corpului ei și cât de mult considera că i-ar îmbunătăți stima de sine o astfel de împăcare. În clipele acelea realizam că și eu gândesc la fel şi mă întrebam oare cât de multe femei sunt captive în această ideologie. Camera mea a “înțeles” că femeia din fața mea trebuie să fie portretizată așa cum eu o percep: blândă, gingașă și senzuală. La primirea fotografiilor mi-a mărturisit că acele poze au făcut-o să se simtă un pic mai bine în pielea ei. De atunci, DEMORAX Boudoir a început să prindă viață.
Știu că nu pot schimba lumea cu aparatul meu foto, dar pot ajuta o femeie oarecare să se privească prin ochii mei și să se vadă așa cum eu o percep: magnifică!