Laboratorul de Date e locul în care antreprenorii își pot externaliza serviciile de management de conținut al magazinelor online sau website-urilor de prezentare.
Specialiștii noștri se ocupă cu:
• Upload de produse în magazinele online
• Documentare de produse și research (furnizori)
• Traducere, verificare și corectare de texte
• Editare imagini de produs
• Introducere de date direct pe platformele de eCommerce, sau în tabele precum Google Sheets/Excel, destinate importurilor de produse pe site
• Tehnoredactare proiecte și documente diverse.
Suntem Laboratorul de Date și nu suntem doar un business. Suntem aici să ajutăm și să muncim din plăcere. Să le oferim antreprenorilor satisfacția că, în sfârșit, se pot lăuda cu proiecte de impact, clare și care convertesc.
Ce visai să te faci când erai mică?
Îmi amintesc ca eram un copil destul de matur pentru vârsta pe care o aveam. Ajutam de mică, aveam grijă de un frate mai mic și învățam să fiu responsabilă.Mai târziu, s-a dovedit a fi benefic pentru joburile pe care le-am avut, dar mai ales pentru afacerea pe care am început-o recent.
Nu-mi amintesc să fi visat la o carieră anume. Cred că nu toți ne doream neapărat ceva anume, mai ales dacă nu existau modelele respective în anturajul nostru.
Însă nu-l consider un punct slab cât timp am reușit să-mi trăiesc prezentul și vârsta, concentrându-mă pe ce trebuia învățat atunci. Fiecare acțiune la timpul ei!
Dacă afacerea ta ar fi o poveste, cum ar fi aceasta?
Afacerea noastră ar fi o poveste de acțiune și educație. De cerere și ofertă. Ne doream calitate, lucru care părea destul de rar întâlnit în online.Cu toții am trecut, probabil, prin lipsa încrederii în ce ne va fi vândut online, așa că am preferat să pierdem timp prin magazine, fiindcă acolo produsul era palpabil și puteai vedea toate detaliile despre el.
Din fericire, în special după pandemie, online-ul a luat amploare și devine tot mai căutat.
Antreprenorii încep să participe la evenimente de eCommerce, există dorința de a oferi calitate atât a produselor, cât și a serviciilor sau a prezentării acestora, acolo unde intervenim noi. Încercăm și noi, la rândul nostru, să educăm antreprenorii prin expunerea motivelor pentru care au nevoie de site-uri organizate, cu detalii complexe și imagini de calitate.
Ar fi o poveste frumoasă despre oameni, colaborări și mici succese zilnice.
Crezi că poti presăra puțină „magie” în cafea ca să poți merge mai departe în fiecare zi pe drumul antreprenoriatului? Ce înseamnă aceasta „magie” pentru tine?
Of, cafeaua... Cafeaua în sine e deja magia mea pentru a face față volumului de muncă (pe care-l mi-l dau tot eu, hahaha!), acceptând task-uri destul de mari și complexe, pe care-mi place să le livrez cât mai repede posibil!De asemenea, consider că o echipă puternică și motivată este esențială pentru succesul afacerii mele, iar implicarea activă în educația antreprenorială și urmărirea pasiunilor și intereselor personale sunt aspecte importante în realizarea visului meu.
Magia ar fi motivația de a-mi atinge mici obiective pe care mi le propun periodic, precum construirea unei echipe mai mari, cu oameni pasionați de eCommerce, rapizi și atenți.
Ce sfat poți să le dai femeilor care doresc să-și deschidă propria afacere?
Aș încuraja femeile să creadă în propriile lor forțe, idei și în punerea lor în practică. Să nu se blocheze în detalii mărunte și să învețe să-și asume riscuri (lucru cu care încă mă confrunt și eu, din perfecționism). Este important să ai încredere în tine și să nu te lași descurajată de obstacolele care pot apărea pe parcurs.În al doilea rând, aș sugera să caute o nișă în care să își poată construi afacerea. Este important să îți cunoști bine piața și să găsești o zonă în care să poți aduce ceva nou și valoros, pentru a te putea diferenția de concurență.
Care sunt proiectele tale de viitor?
Unul dintre obiectivele mele de viitor este să creez o echipă puternică și motivată la Laboratorul de date, care să ne ajute să ne atingem obiectivele de afaceri și să ne extindem prezența în industrie.În plus, doresc să îmi îmbunătățesc abilitățile de leadership și să continui să învăț mereu lucruri noi.
Visez să ne dezvoltăm, să ajungem o mână de oameni de încredere, care să împărtășească viziuni asemănătoare sau complementare cu ale noastre.