KiddyShop e un magazin de natural parenting care a crescut treptat, odată cu nevoile copiilor noștri de produse naturale, de produse care să-i ajute să crească sănătoși, să-și dezvolte creativitatea și imaginația și să-și atingă potențialul optim.
Fiecare produs adus la KiddyShop este ales să fie bun pentru copii, să fie de ajutor pentru părinți, să aducă un plus relației dintre părinte și copil, să salveze chiar și puțin planeta, să respecte fiecare om care a contribuit la fabricarea lui, în fiecare moment al ciclului de producție. Companiile pe care le reprezentăm sunt etice, își respectă angajații, aleg materie primă de calitate și fac tot posibilul să lase în urma lor o planetă mai curată decât înainte. Toate se implică în acțiuni umanitare, deci fără să vă dați seama, cumpărând produsele lor contribuiți și voi la mai mult bine în lume.
Multe produse pe care ne-am dorit să le oferim copiilor noștri și tuturor copiilor din România nu le găseam la noi, așa că suntem și importatori ai unor mărci cunoscute de produse pentru copii.
Recitind văd că mă exprim mult la persoana întâi plural. Eu sunt fondatoarea, dar mereu am fost o echipă de 2-6 femei, mame. Mereu am fost o echipă, da, nu am considerat niciodată că eu sunt „patroana” și că am „angajate”. Am avut norocul ca afacerea KiddyShop să fie susținută și de pasiunea celor care au lucrat aici în acești 11 ani de existență.
Ne-ar face plăcere să ne spui câteva cuvinte despre omul din spatele afacerii. Cine ești și de ce ai devenit antreprenoare?
Am rămas în mod miraculos însărcinată în 2009, când toți medicii mi-au spus că ar fi imposibil. Am reușit asta adoptând un stil de viață sănătos, natural, ecologic. Așa că de aici a pornit tendința de a-mi crește și copiii cât mai natural, pornind de la produsele cosmetice până la materialele care-i ating.Dar mai aveam o dorință, să folosesc cât mai puține toxine și în hrana lor, și deci recunosc că mă speria ideea că va trebui să le dau în primele săptămâni de viață, cât timp încă sunt atât de puri, medicamente contra colicilor. Așa că mi-am dorit ceea ce citeam pe site-urile străine: un wrap, pentru a-l purta, iar el să nu aibă colici. Nu știam atunci câte beneficii mai are babywearingul, nu știam că bebelușii purtați cresc optim din toate punctele de vedere, că doar așa își încheie dezvoltarea începută în uter. Din contră, îi credeam pe cei din jur că nu ar fi ok să-i țin mult în brațe, dar pentru colici tot mă gândeam că voi reuși un echilibru.
Dar nu era în 2009 în România wrapul Boba, cel mai renumit din lume (care atunci se numea Sleepy Wrap). Așa că mi l-am cumpărat din SUA. Văzând chinul prin care am trecut cu poșta vamală ca să intru în posesia lui, mi-am spus că atunci când voi fi în stare, voi importa acest wrap în România. Și așa a și fost, wrapul Boba a fost primul produs adus la KiddyShop. De acolo totul a crescut treptat, am adus marsupii, am adus scutece textile, produse cosmetice BIO, detergenți ecologici, jucării naturale din lemn, cărți de calitate, hăinuțe din bumbac organic și din lână Merino BIO, și multe altele.
Când copiii au mai crescut ne-au atras atenția jucăriile educative STEM, și am fost primii din țară care au adus Magna-Tiles, Playmags, Picassotiles, hăinuțele și cizmele de ploaie daneze Celavi, bicicletele de echilibru inovative și premiate Wishbone Design, etc.
Ce s-a schimbat în modul tău de gândire de când ești antreprenoare?
Am un mai mare respect pentru orice întreprinzător care contribuie prin munca lui cinstită la bunăstarea întregii țări și care aduce ceva bun și frumos în această lume. Apreciez mai mult calitatea și dedicarea atunci când cumpăr eu însămi un produs.Anii pandemiei au fost grei pentru afacerea ta? Ce ai învățat din această perioadă?
Fiind magazin online, nu ar fi trebuit să fim afectați de pandemie, dar am fost, din cauză că toate transporturile internaționale au devenit de vreo 3 ori mai scumpe și au întârzieri de luni de zile. Am pierdut astfel clienți și colaboratori. Cum în ultimii ani asta a dus și la scumpirea tuturor produselor, vindem tot mai puțin, într-adevăr.Ar fi trebuit să învăț, pentru a supraviețui, să aducem produse ieftine, fabricate probabil în condiții improprii de către muncitori neplătiți. Ar fi trebuit să învăț să acționez necinstit ca să „înving” prin orice mijloace competiția. Am văzut acestea în jurul meu la afaceri care merg bine în continuare, care calcă pe orice pentru a avea succes. Dar nu aș mai fi eu, dacă aș ajunge așa. Iar eu nu am deschis KiddyShop ca să am un business, ci dintr-o mare pasiune pentru direcția asta etică, ecologică, a comerțului. Dacă nu pot, prin KiddyShop, să creez o lume mai bună, prefer să mă opresc decât să am un business cu orice preț.
Te-ai gândit să te reinventezi, să schimbi ceva în afacerea ta?
Învățăm mereu, aducem branduri noi, încercăm lucruri noi, da. Cred că cel mai greu a fost să ne obișnuim cu Instagramul, m-am simțit bătrână învățând cum se creează story-uri.Dacă ai putea să presari puțin "praf de zână" peste afacerea ta ce minune ai vrea să produci?
Mulți clienți ne-au spus „ah, dacă știam de voi la primul copil / când era copilul mic”... Deci cred că aș pune „praf de zână” să ne găsească toți cei cărora le-am face viața de părinte mai ușoară, mai frumoasă. Să ajungem la toți cei care ar avea nevoie de produsele noastre.Ce valori te ghidează în afacerea ta?
Îmi doresc ca produsele pe care noi le oferim copiilor și părinților să le aducă doar bine și lor, și planetei.Îmi doresc să aibă părinții parte de mai multă informație bună. Am rămas cu frustrarea că eu m-am chinuit câteva luni cu un bebeluș care știa ce e bine pentru el, iar eu avusesem contact doar cu informații „mainstream” despre moduri de creștere a copiilor, informații care ne-au chinuit pe amândoi, când puteam să-l cresc atât de frumos și de ușor...
Îmi doresc să înțelegem cu toții că putem reveni la un mod mai sănătos de a trăi pe această planetă. Că nu avem nevoie de sute de jucării, ci de câteva doar, bune, naturale, rezistente, de calitate, care chiar îi ajută pe cei mici să-și dezvolte creativitatea și imaginația, să fie mai sănătoși și mai inteligenți. Care vor fi lăsate moștenire altor generații de copii. Că poate că e mai scumpă o pălărie din bumbac organic, dar toți oamenii care au lucrat pentru ea, de la lanul de bumbac până la vânzătoarea care ți-a trimis coletul, sunt respectați și plătiți cinstit, plătind legal și taxele către stat care ne ajută să avem pompieri, străzi, spitale, biblioteci. Mi-aș dori să reușim cu toții să avem un trai mai sustenabil, mai puțin consumerist, mai ecologic. Să ne pese de oamenii care muncesc și de planeta pe care o lăsăm copiilor moștenire.
Te-au ghidat aceste valori în relația cu clienții sau colaboratorii tăi?
Da, am ales în așa fel produsele vândute în magazin, încât să știm că producătorii respectivi respectă planeta și muncitorii din tot lanțul de producție. Majoritatea dintre ele donează regulat către diverse acțiuni umanitare și reușesc să aibă amprenta de carbon zero.Ce faci pentru dezvoltarea ta personală?
Îmi place să citesc cărți de dezvoltare personală, de la cărți de business până la cele de spiritualitate.Studiez continuu și chestiuni legate de site, și încerc să văd ce aș mai putea îmbunătăți.
Crezi ca e important să te educi mereu? De ce?
În domeniul online lucrurile sunt într-o continuă dezvoltare, trebuie să ținem pasul.În domeniul produselor pentru copii apar mereu idei noi, trebuie să ținem pasul.
Dar mai e ceva, mi-l amintesc pe Steve Jobs cum spunea că studiul caligrafiei l-a îndrumat spre aspectul curat și ușor de folosit al interfețelor Apple. De aceea cred că educația în toate domeniile ne poate da idei noi mereu.
Urmezi cursuri de perfecționare? Online sau offline?
Din păcate nu am avut timp în ultima vreme. Ultimul curs a fost un curs de consultant de babywearing.Ce cărți citești? Poți să ne recomanzi o carte care ți-a schimbat modul de a privi afacerile?
Dacă tot am amintit-o mai sus, să o numesc iar: „Steve Jobs: Secretele inovației”, scrisă de Carmine Gallo. Îmi plac toate cărțile care ne îndeamnă să ne urmăm pasiunile, să ne oferim „darurile” noastre celor din jur.Cum te relaxezi?
Citind beletristică, meditând în natură. Din păcate în ultimul an nu am mai avut timp de mine.Ce te amuză și ce te întristrează?
Prietenele mele mă amuză, discuțiile relaxante cu ele, care mă fac să mă gândesc la importanța „satului” de pe vremuri pentru mamele din ziua de azi.Mă întristează tragediile din jur, războiul, bolile care lovesc teribil...