Iuladi Kids este un centru educațional situat în București zona Dristor, care are activități de creșă și grădiniță. Primim copii de la 1 an, avem bucătărie proprie și ieșim afară zilnic.
Înțelegem că fiecare copil este unic așa că nu îi comparăm, ci îi încurajăm să își descopere pasiunile și să își dezvolte abilitățile. Facem activități potrivite vârstelor bazate pe experimente, lucru în echipa, descoperirea prin mijloace interactive și atractive.
Cine ești și de ce ai ales să crești în rândurile antreprenoriatului feminin?
Numele meu este Roxana Cornea și sunt mămica Iuliei și a lui Adrian. Am ales să deschid o grădiniță pentru a crea locul pe care îl căutam pentru fetița mea. Un loc în care copiii să învețe prin joacă într-un mediu în care să fie încurajați și susținuți. Sunt foarte fericită că am ales acest drum și mă bucur de fiecare zâmbet al celor mici.Care a fost motivația pentru a porni pe drumul antreprenoriatului?
Îmi doream altceva pentru fetița mea în momentul în care a intrat în colectivitate, iar după concediul de creștere copil nu îmi mai închipuiam o viață la job departe de copiii mei. Acum toată familia este la grădiniță în fiecare zi și ne bucurăm de momente împreună alături de alți prichindei.Ultimii ani au fost ani grei pentru afacerea ta? Ce ai învățat din această perioadă?
Noi am început activitatea în August 2021, însă 2020 ne-a învățat că timpul petrecut în familie este extrem de prețios. Mereu ne vor apărea în cale moduri de a găsi soluții care ni se potrivesc mai bine, trebuie doar să avem puțin curaj să profităm de ele.Ai urmat cursuri de antreprenoriat înainte de a începe afacerea? Dar în timp ce deja afacerea ta creștea?
Înainte să deschid grădinița am vorbit cu mulți oameni care deja fac asta și care m-au sfătuit pe parcurs. În câteva zile voi începe facultatea de Științele Educației care mă va ajuta să descopăr dedesubturile acestui domeniu și am în plan să învăț constant despre antreprenoriat și cum pot face lucrurile mai bine.Cât de importantă e educarea continuă în mediul de business?
Cred că trebuie să învățăm mereu pentru a crește, atât individual, cât și ca echipă.Urmezi cursuri pentru dezvoltarea ta ca antreprenoare?
Nu sunt înscrisă la cursuri propriu-zise, însă citesc constant despre ce înseamnă să fii antreprenor și cum poți face lucrurile diferit.Consideri dezvoltarea personală importantă pentru un lider?
Da. Acum câteva luni, o persoană dragă îmi spunea că afacerea poate să crească maxim până la nivelul tău și dacă vrei ca ea să crească trebuie să crești și tu.Ești lider în afacerea ta? Ce înseamnă pentru tine să fii lider?
Consider că un lider ar trebui să fie un exemplu de urmat pentru ceilalți, să îi inspire pe ceilalți prin comportamentul său, să fie motorul care pune echipa în mișcare.Îmi place să cred că sunt un lider în devenire, încă mai am multe de învățat.
Îți educi clienții? Cum?
Una dintre întrebările pe care părinții le au este dacă suntem grădiniță autorizată. Iar de fiecare dată când primesc această întrebare, le explic ce presupune tot procesul, cât durează și care sunt condițiile. Mulți dintre ei își duc pentru prima oară copilul în colectivitate și nu știu care sunt diferențele. Consider că aceste informații îi vor ajuta să ia cele mai bune decizii cu privire la instituția pe care o aleg, chiar dacă nu suntem noi mereu varianta potrivită pentru ei.Urmezi cursuri de perfecționare? Online sau offline?
În curând voi începe facultatea de Științele Educației întrucât mi se pare important dacă am ales să urmez acest domeniu.Ce cărți citești? Poți să ne recomanzi o carte care ți-a schimbat modul de a privi afacerile?
”De ce eșuează companiile?” mi s-a părut o carte interesantă pentru a vedea ce trucuri te pot ajuta și ce ar trebui să eviți.Acum citesc ”Ziua de azi contează” și mi se pare foarte interesantă deoarece conține elemente care se pot aplica în toate domeniile vieții.
Cum te relaxezi? Crezi ca e important să te și relaxezi?
În ultima perioadă nu am avut așa mult timp de relaxat, însă cred că este important. Îmi place să merg cu familia în parc și să ne întâlnim cu prietenii să jucăm boardgames.Ce te amuză și ce te întristrează în timp ce înveți lucruri noi?
Atunci când învăț lucruri noi mă amuză când nu îmi ies din prima. Fac glume și încerc să depășesc momentul, însă dacă situația se repetă de mai multe ori mă simt copleșită. Îmi iau o pauză pentru a-mi încărca bateriile și o iau de la capăt. Am noroc că am un soț extrem de amuzant care mă sprijină în tot ceea ce fac.Ce crezi despre ucenicie sau intership?
Cred că fiecare om care își dorește să facă un lucru și are potențial ar trebui să primească o șansă. Cu toții trebuie să începem de undeva.Ai simțit vreodată că nu ai timpul necesar pentru a învăța tot ce îți dorești?
Da, mi se întâmplă frecvent, însă încerc să nu mă descurajez.În #LunaPamantului discutăm și despre cum ajutăm mediul înconjurător. Poți să ne spui ce faceți voi în firma voastră pentru ajuta planeta?
Sunt fan în protejarea planetei, atât la grădiniță, cât și în viața personală.La Iuladi Kids colectăm separat reciclabilele, folosim jucării în stare bună de la donatori, iar jucăriile care nu mai sunt bune sunt refolosite pentru a crea alte elemente interesante pentru cei mici, colectăm capace de plastic pentru campania Capace cu suflet.