You are designed to be your best self!
Iubesc să descopăr potențialul din oameni, locuri și situații! Fac asta îmbinând armonios Coaching-ul și Feng Shui-ul.
Avem tot ce ne trebuie în noi, suntem echipați cu tot ce avem nevoie, însă uitam de o unealtă magică: aripile noastre!
Îmi ajut clienții să-și redescopere aripile, comorile ascunde în ei, bucuria de a trai fiecare clipa și de a obține claritatea atât de căutată.
Te ajut să pui lumină acolo unde nici nu știai că este întuneric!
Cine ești și de ce ai ales să crești în rândurile antreprenoriatului feminin?
Am făcut pasul destul de greu fiind cu toate fricile la purtător 🙂 Culmea este că de pe fundul prăpastiei am luat decizia și literalmente a doua a zi aveam întâlnire cu primul client. M-a așteptat puțin cu prima factură până au fost gata actele.Am înțeles, sau mai bine spus am acceptat că pot fi mai de folos oamenilor din poziția de antreprenor, cu o agendă în care sunt mai multe intervale orare disponibile, cu altă energie și alt vibe.
Care a fost motivația pentru a porni pe drumul antreprenoriatului?
Mi-am dorit într-un punct să merg pe drumul meu, iar apoi cumva toate au condus în direcția asta. Foarte clar am văzut asta într-un moment tare greu. Știi, că în simbolul Yin și Yang, în toată marea aceea neagră este un mic punct de lumină 🙂Ultimii ani au fost ani grei pentru afacerea ta? Ce ai învățat din această perioadă?
Anul acesta am deschis Zen HR, așa că ultimii ani sunt, de fapt, ultimele luni. Am învățat să mă organizez, să spun nu atunci când este cazul, să livrez clientului ce are nevoie, nu tot ce știu eu să fac și să îl copleșesc. Am învățat cum Sunt convinsă că mai am multe de învățat 🙂Ai urmat cursuri de antreprenoriat înainte de a începe afacerea? Dar în timp ce deja afacerea ta creștea?
În trecut, mult înainte de porni pe acest drum am participat la astfel de cursuri. Acum învăț de la mentorii mei, de la comunitatea de afaceri în care sunt, de la oamenii cu experiență.Cât de importantă e educarea continuă în mediul de business?
Educarea este importantă oricum, indiferent dacă este angajat sau antreprenor. Mereu avem ceva de învățat, mereu avem ceva nou de aflat.Urmezi cursuri pentru dezvoltarea ta ca antreprenoare?
Da, următorul program îl încep în 3 săptămâni.Consideri dezvoltarea personală importantă pentru un lider?
Așa cum preotul are duhovnicul sau, așa și eu am Mentorul meu 🙂Dezvoltarea este doar personală și importantă pentru fiecare dintre noi.
Ești lider în afacerea ta? Ce înseamnă pentru tine să fii lider?
Cumva, înainte de a fi pornit pe acest drum am fost lider, atât formal prin poziția de Director de HR, cât și lider informal. Pentru mine a fi lider înseamnă să fii lângă oameni, să-ți sufleci mânecile și să pui mâna la treabă, să îi asculți, să știi ce îi motivează, ce îi demotiveaza, să știi ce e important pentru ei, să îi sprijini, să te asiguri de dezvoltarea lor, de creșterea lor, să crezi în ei, să iei soluții și sfaturi de la ei. Eu am avut privilegiul vremelnic să conduc câteva echipe superbe. Pentru unii am rămas mentor, pentru alții nașa, pentru alții un om care le-a dat încredere că pot și au putut.Îți educi clienții? Cum?
Cred că dincolo de orice business, de orice situație, exista viață. Daca ai uitat să trăiești se va răsfrânge asupra fiecărei acțiuni pe care o faci. Dacă ești bine în viața ta, dacă ești bine tu cu tine, succesul este o consecință pe oricare alt plan.Mult uzitatul cuvânt prosperitate, pe mulți îi duce cu gândul direct la bani. În realitate, prosperitatea înseamnă: relații bune cu familia din care provii, relații bune în familia în care ești, relații bune cu oamenii din jurul tău, sănătate și abia apoi bani.
Le reamintesc clienților că înainte de a AVEA, ei SUNT!
Urmezi cursuri de perfecționare? Online sau offline?
Da, în fiecare săptămână îmi iau macar 1 oră și particip online sau offline la un workshop, seminar, mastermind, curs, etc.Ce cărți citești? Poți să ne recomanzi o carte care ți-a schimbat modul de a privi afacerile?
Citesc mult, iar cea mai recenta serie care mi-a lărgit harta mentala este seria Călugărul care și-a vândut Ferarri-ul.O altă carte citita recent și o recomand este Mitul Normalității - Gabor Mate.
Cum te relaxezi? Crezi ca e important să te și relaxezi?
Coș cămăși tradiționale, ador portul nostru și readuc la viață modele vechi, cămăși superbe, autentice. Oricât de incredibil pare, să îmi pun lupa, să iau acul, mătasea și pânza, mă relaxează fantastic. De ziua Iei anul acesta mi-au fost cerute cămășile pentru un eveniment, am rămas uimită pentru că nu știu nici când și nici cum, am cusut 21 de cămăși în 3 ani.Ce te amuză și ce te întristrează în timp ce înveți lucruri noi?
Mă bucură faptul că am oportunități să învăț ceva nou, să descopăr lucruri noi. Nu mă întristează nimic în acest proces, cât despre amuzat, mă amuză să citesc lucruri simple scrise în cuvinte pompoase.Ce crezi despre ucenicie sau intership?
Ambele sunt importante. Ne lovim de treptele "sărite" de multe ori când am ajuns într-o poziție mai înaltă repede. Toate au rostul lor.Ai simțit vreodată că nu ai timpul necesar pentru a învăța tot ce îți dorești?
Da, uneori 24 de ore sunt puține 🙂Cu toate acestea prioritizarea este unealtă secretă și reușesc să învăț, să citesc, să descopăr noutăți.
În #LunaPamantului discutăm și despre cum ajutăm mediul înconjurător. Poți să ne spui ce faceți voi în firma voastră pentru ajuta planeta?
Am învățat recent, la țară, că totul se face cu rost: cojile de pepeni și cartofi sunt deliciu pentru găini și rațe, cojile de ou uscate și sfărâmate sunt sursă de calciu, și cate altele. Hârtiile și cartoanele ne ajută să aprindem focul în sobă. Așa că folosim aproape totul mult mai echilibrat.Ce faci în familie pentru a ajuta mediul înconjurător?
Pentru că sunt copil de "asfalt", nu am avut vacanțe la țară, bunici la țară, așa că recent, la 41 de ani am cumpărat o casa la țară și copilăresc în același timp cu cei 2 copii ai mei.Curățam împreună, plantăm, culegem roadele, facem compatori și punem murături.
Știm că viața de antreprenoare este plină de provocări. Ce sfat ai da unei tinere antreprenor la început de drum?
Excepționalul se petrece dincolo de confort. Mi-a luat 6 ani să fac acest pas. Un singur lucru voi spune: Curaj!Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată