Ghidușel are la bază ideea Gradiniței cu Părinți sau altfel spus educarea adecvată a părinților pentru ca aceștia să clădească o pregătire sănătoasă și echilibrată a celor mici pentru intrarea în colectivitate. Activitățile prin care se desfășoară sunt ateliere creative pentru copii 0- 3 ani
Ai simțit în vreodată că trebuie să te reinventezi și de ce?
Mi-am oferit timp și am analizat emoțiile, trăirile și situația.Știam sigur că sunt lucruri pe care le pot influența și lucruri care nu depind de mine oricât de supărată aș fi fost. Ușor, ușor am început din nou să dau viață lucrurilor care îmi place să le fac. Acum însă trebuia doar să folosesc altă cale. Atât.
Ce înseamnă „magie în antreprenoriat” și cum aplici magia în afacerea ta?
Magia acestei perioade (știu sună ciudat rău de tot) pentru mine este despre cafeaua din familie și cafeaua online împreună cu două femei nemaipomenite. Ne susținem reciproc și cred că încă o data se dovedește cât de mult contează să aparții. Pe lângă familie e important să fie cineva cu care să poți spune o glumă, o îngrijorare sau sa ceri o părere sinceră.Ce cărți citești? Ne recomanzi o carte pe care ai citit-o în ultima perioadă?
Citesc cărți de specialitate și în paralel beletristică.Predarea ca o poveste - Kieran Egan și Originile Educației - Cristian Stan
O carte pe care am citit-o chiar la începutul perioadei de izolare și care tare mult mi-a plăcut este ”Pelerinul rus”- este o carte din secolul al XIX-lea scrisă de un anonim rus, autobiografică a unui călugăr atonit care descrie călătoria de-a lungul Rusiei în timp ce practică cu perseverenţă rugăciunea lui Iisus. Aici sunt descries încercările și întâmplările prin care trece acest călugar.
Iar acum citesc Puntea viselor - Lesley Downer, o carte pe care o începusem la un moment dat și pe care din lipsa de timp a trebuit sa o abandonez. Îmi iau însă revanșa acum.