Mă ocup cu comercializarea cărților în spațiul digital. Romane, poezie contemporană și gânduri așternute pe hârtie care să ne reumanizeze într-o lume absorbită de digital. Nu vând numai cărți, vând trăiri autentice și lecții de viață. Am început cu propriile cărți, iar după aceea am continuat cu cărți ale unor autori conacrați din județul meu de baștină.. Maramureș!
Cine ești tu și în ce crezi?
Numele meu e Flavia Foltoș. Am 20 de ani. Studiez în anul II la facultatea de Litere specializarea Asistență Socială în cadrul Universității Tehnice Cluj Napoca Centru Nord Baia Mare și sunt autoare volumelor de poezie “Dialog cu îngerii” și “Extra-terestru”(primul volum de poezie ilustrat cu ajutorul tehnologiei AI).În paralel activez la Cenaclul Scriitorilor din Maramureș și conduc activitatea librăriei online http://www.dialogcuingerii.ro.
Cred cu tărie că lectura îmbunătățește calitatea vieții unui individ dacă este parte a rutinei sale zilnice. Într-o lume a vitezei lectura e momentul de lentoare, de pace, de întoarcere către sine și de descoperire a adevăratului Sine al aproapelui (scriitorul - omul din spatele cărții) Consider scrisul, în primul rând, ca fiind o formă excelentă de terapie.
Te-ai gândit la tine ca un super-erou?
Nu cred în eroi în sensul clasic al cuvântului... am o poezie chiar în volumul „Extra=Terestru” în care explic ceea ce se întâmplă de facto la „Școala de eroi”.Eu m-am înscris la o astfel de „școală” în urmă cu 2 ani când am decis să urmez cursurile Univerșității de Nord din Baia mare cu specializarea „Asistență socială”. În acești 2 ani am realizat că „eroii” sunt cei ce trec prin situații dificile care îi răcesc sufletește, lasă loc anxietății și chiar nevrozelor.. pe care aceștia de cele mai multe ori le folosesc drept unealtă în lupta lor contra așa zisului rău. Problema intervine atunci când omul simplu nu dorește să se îndepărteze de rău și să iasă dintr-o situație dificilă. Aceasta este kryptonita Asistentului social. Eu mă regăsesc cu greu în povestea aceasta.