Brandul afacerii mele este: “Explorează lumea, explorând lumea ta interioară!” Iar serviciile mele constau în ședințe de coaching și hipnoterapie cu durata de 1 oră, în București sau online și îți pot fi alături dacă dorești:
– să-ți consolidezi încrederea în sine
– să renunți la obiceiuri nocive (fumat, consum de droguri, de alcool)
– să reduci consumul excesiv de alimente și să adopți un stil de viață sănătos
– să combați insomnia
– să practici exerciții fizice
– să-ți gestionezi stresul
– să-ți imbunătățesti comunicarea cu alți oameni
– să explorezi lumea și să înveți lucruri noi
– să-ți imbunătătesti memoria
– să-ți gestionezi durerile.
Pentru orice aspect din viața ta poți folosi coaching sau hipnoza, iar mai sus am enumerat doar câteva dintre lucrurile cel mai des întâlnite cu care se confruntă oameni ca tine.
Ce visai să te faci când erai mică?
Când eram mică visam să lucrez într-un domeniu în care să fiu în contact cu oameni români și străini ca să cunosc diferite culturi și moduri de a trăi și să am posibilitatea să călătoresc prin lume.Când ai simțit pentru prima dată că prinzi aripi, că ești încurajată, că poți deveni ce vrei tu să devii?
Prima dată am simțit că prind aripi când am făcut primul pas spre ceea ce-mi dicta inima, adică atunci când m-am înscris la școala de coaching pentru că eram pasionată să descopăr cum funcționează mintea. Apoi am simțit că pot deveni ce vreau să devin atunci când am continuat să merg pe drumul pasiunii mele și m-am înscris la cursurile de formare în hipnoterapie iar ulterior mi-am înființat propria firmă.Cum ai pornit afacerea? A fost greu? Ai avut momente de ezitare?
Întrebarea ta are două sensuri:1. Am pornit afacerea ușor în sensul că mi-am înființat propria firmă iar acest proces de înființare a fost unul destul de ușor. Nu am avut niciun moment de ezitare pentru că mi-am dorit acest lucru, am fost foarte hotărâtă.
2. Am pornit afacerea greu în sensul că atragerea clienților este un lucru care se realizează în timp. E nevoie de timp ca oamenii să mă cunoască și nu să mă cunoască doar după nume și meserie, ci să cunoască ce fel de persoană sunt, că depun suflet în ce fac și că îmi pasă cu adevărat de clienții mei. Deci e nevoie de timp ca noi doi - hipnoterapeutul și clientul - să ne întâlnim și să construim o relație de încredere. Apoi e nevoie ca acești clienți să experimenteze 6 - 9 luni hipnoza ca să obțină rezultatele pe care și le doresc, după care să mă recomande cunoscuților lor. Creșterea organică a unui hipnoterapeut se realizează în timp, nu peste noapte.
Dacă afacerea ta ar fi o poveste, cum ar fi aceasta?
Dacă afacerea mea ar fi o poveste, aceasta ar fi o metaforă după povestea "Frumoasa din pădurea adormită" de Frații Grimm. Această poveste m-a inspirat să setez pe fundalul primei pagini a site-ului meu, o fată frumoasă dormind care visează, gândindu-mă că prin somnul hipnotic o persoană își poate realiza visurile. Tematica somnului îndelungat și a trezirii este motivul central în această poveste iar similaritatea cu hipnoterapia este aceasta: în ședința de hipnoterapie subiectul - clientul - poate dormi uneori, poate visa și se trezește de fiecare dată. De asemenea povestea evidențiază lupta dintre bine și rău, e o poveste care se termină cu un final fericit subliniind ideea că dragostea și curajul pot învinge orice obstacol, chiar și un blestem care pare de neînvins. Iar eu văd asemănarea cu hipnoza așa: mulți oameni pot dormi un somn îndelungat în sensul că persistă într-un comportament neplăcut pentru ei ani buni din viața lor, dar până la urmă, din dragoste pentru ei se trezesc, își fac curaj și decid să se schimbe apelând la serviciile mele, la mine - un hipnoterapeut cu dragoste de oameni care îi însoțesc în călătoria transformării lor cu final fericit. Povestea e de asemenea o relatare fermecătoare despre puterea destinului iar paralela dintre poveste și metafora afacerii mele este că orice ființă umană deține puterea necesară în interiorul ei și își poate schimba destinul, poate înlocui un comportament nedorit cu unul dorit. Poate elimina prin hipnoză acel blestem care pare de neînvins din poveste care reprezintă dependențele din viața reală: alcool, fumat, droguri, mâncat excesiv, etc..Care este criteriul pe care îți alegi furnizorii?
Furnizorii pentru mine sunt proprietarii care îmi furnizează, închiriază spațiul - cabinetul - unde eu îmi desfășor ședințele de hipnoterapie. I-am ales pentru că sunt serioși, comunicăm foarte bine, simt că mă pot baza pe ei, cabinetul este foarte curat, frumos, exact cum am visat mereu: în zona centrală a Bucureștiului.Crezi că poti presăra puțină „magie” în cafea ca să poți merge mai departe în fiecare zi pe drumul antreprenoriatului? Ce înseamnă aceasta „magie” pentru tine?
Ce presar în ceaiul sau laptele pe care le savurez zilnic, alături de pudra de cacao sau de scorțișoară, e pudra magică a pasiunii din inima mea pentru acest domeniu al hipnoterapiei. Și așa merg natural mai departe în fiecare zi pe drumul antreprenoriatului, iar această fiecare zi reprezintă de fapt o nouă zi în care întâlnesc oameni foarte interesanți și puternici.Ce sfat poți să le dai femeilor care doresc să-și deschidă propria afacere?
Femeilor care doresc să-și deschidă propria afacere le-aș spune să-și asculte inima cu foarte mare atenție, apoi să fie curioase să studieze și să exploreze permanent domeniul afacerilor lor.Care sunt proiectele tale de viitor?
Proiectele mele de viitor constau în parteneriate și mai multe interacțiuni fizice sau online cu oamenii pentru a face cunoscute serviciile mele de hipnoterapie.Caracterizează-te în trei cuvinte. De ce le alegi?
Cuvintele cu care mă caracterizez sunt: relaxare, explorare, optimism. Toate aceste trei cuvinte au legătură foarte puternică cu mine dar și cu hipnoza pentru că:1. în cadrul hipnozei te relaxezi foarte profund (și mie îmi place întâi de toate să mă relaxez).
2. în timpul ședinței de hipnoterapie explorezi puterea minții tale și chiar o măsori (eu sunt o exploratoare pentru că sunt curioasă să citesc sau să învăț diverse lucruri noi și apoi le aplic; afacerea mea e o invitație caldă la explorare).
3. vii la hipnoterapie pentru că ești optimist, speri că hipnoza iți poate rezolva problemele pe care le ai în viața ta (eu sunt o fire optimistă, când îmi spun că rezolv tot, se întâmplă de fiecare dată).
Ai devenit ceea ce îți doreai să devii când ai fost mică?
Da! Lucrez cu oameni români și străini.Așa cum am menționat într-un răspuns anterior unul dintre visurile mele este să călătoresc. Acest vis mi s-a îndeplinit parțial, încă mai lucrez pentru îndeplinirea lui la nivelul dorit de mine.