KINETOTEAM este un centru medical care oferă consultații în mai multe specialități (recuperare medicală, reumatologie, neurologie, medicină internă, endocrinologie), investigații ecografice multiple și tratamente specifice de recuperare (fiziokinetoterapie) în baza proprie de tratament.
Dacă îți face plăcere, am vrea să ne spui câteva cuvinte despre familia ta.
Familia mea este mare, cuprinde un registru larg de vârste, de la nepoata cea mai mică, de un an și cinci luni până la tatăl meu, decanul de vârstă, care tocmai a împlinit nouăzeci și cinci. Sunt căsătorită de treizeci și nouă de ani, soțul meu este medic pensionar. Am doi fii care trăiesc la Berlin și care au deja familiile lor, fiecare au câte o fiică. Mara are nouă ani iar Magdalena, un an și cinci luni. Așteptăm în octombrie un al treilea nepot.Ce s-a schimbat în modul tău de gândire ca antreprenor, de când ai o familie sau copii?
La mine întâi a fost familia, afacerea a venit mai târziu.Cum te-a ajutat familia în creșterea afacerii?
Soțul meu, care a lucrat într-o companie multinaționala m-a ajutat cu multe sfaturi pertinente în momente dificile. Băieții ma ajută cu sfaturi referitoare la adaptarea la vremurile acestea schimbătoare.Cum a fost familia alături de tine în redresarea sau relansarea afacerii după pandemie?
M-au susținut cu toții, mi-au dat curaj și încredere.Familia este centru universului tău. Ce este afacerea pentru familia ta?
Centru medical este un pilon financiar important, un exemplu de loc de muncă perfect pentru mine, cu condiții la nivelul de calitate pa care mi l-am dorit întotdeauna, cu relații de colaborare extrem de bune. Ceea ce e important pentru sentimentul de utilitate și mulțumire profesională, lucru care se reflectă și în liniștea de acasă.Dacă am putea povesti la o cafea despre afacerea ta, ce mi-ai spune prima dată?
Că e un loc minunat, luminos, care oferă o variantă foarte bună pentru alinarea suferințelor pacienților mei.Ce valori te ghidează în afacerea ta?
Empatia, profesionalismul, respectul, onestitatea, realismul.Ai un asociat în afacere? Cum te ajută el?
Am mai mulți asociați, care mă ajută cu partea administrativă, financiară și de organizare. Eu sunt ocupată cu partea de activitate medicală propriu-zisă.Partenerul tău de afaceri are alte valori care îl ghidează în relația cu clienții voștri?
Împărtășim cu toții aceleași valori, pe care le-am înșirat mai devreme. Dar ei au un focus mai clar decât mine pe aspectul financiar.Ce faci pentru dezvoltarea armonioasă a relațiilor în familie și afaceri?
De câte ori apar probleme, le discutăm deschis, și căutăm soluții realiste. Din acest punct de vedere, perioada de pandemie și cea post-pandemică ne-au dat mult de furcă. În ce privește planurile de viitor, le discutăm în detaliu.Cum se împacă viața de familie cu afacerea voastră?
Se completează perfect.Lăsați afacerea la ușă când ajungeți acasă?
Aș vrea să o pot lăsa, dar nici specificul medical nu îmi permite asta, nici felul meu de-a fi. E greu să lași totul pe prag ca pe niște cizme pline de noroi. Și nici nu știu dacă e bine. Aș fi curioasă câți dintre antreprenorii de succes reușesc să facă acest lucru.Ce cărți citești? Poți să ne recomanzi o carte care ți-a schimbat modul de a privi afacerile?
Citesc literatură de toate felurile, citesc chiar și poezie. Cred că e util să avem o percepție completă și complexă asupra vieții noastre și a celor din jur.Prima carte care îmi vine în minte este BLINK, scrisă de Malcolm Gladwell. Din ea am învățat că sunt momente in viață în care trebuie să luăm decizii rapide, bazate pe intuiție. Dar aceste situații sunt foarte rare. De cele mai multe ori, e bine să ne luam un răgaz suficient de lung pentru a cumpăni bine lucrurile înainte de a acționa.
Te relaxezi în familie sau în muncă?
Profesia mea e intensă și solicitantă. Nu mă pot relaxa, chiar dacă îmi face plăcere să o practic. Mă relaxez în familie, cel mai bine când mă joc cu nepoatele mele.Povestește-ne o întâmplare amuzantă legată de familie și afacerea ta
A fost un moment dificil, dar și amuzant, când socrul meu a leșinat imediat după tratament, datorită excesului de zel. Totul s-a terminat cu bine, dar a fost un prilej de mobilizare exemplară a echipei și de nesfârșite glume după ce totul s-a terminat în mod favorabil.Dacă ai putea să schimbi ceva la afacerea ta, ce ai schimba?
Vizibilitatea si percepția utilității serviciilor pe care le oferim.Roagă-ți partenerul să ne transmită gâdurile sale despre relația cu tine și afacerea voastră
Soțul meu spune că atât familia cât și afacerea au fost construite pe o bază de încredere, respect și "bune practici", având drept combustibil dragostea față de partener și de profesie.Știm că viața de antreprenoare și cea de familie este plină de suișuri și coborâșuri. Ce sfat ai da unei tinere antreprenor la început de drum?
Să își facă un plan realist, în care să țină cont de prioritățile propriei vieți, conform valorilor pe care le consideră importante.Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată