Centrul Educațional Bradul Emoțiilor Online .
Lecțiile sunt legate între ele, pe parcursul unui an întreg, însă puteți alege să veniți, când doriți!
Centrul Educațional are la bază cercetări în domeniul Inteligenței Emoționale, ale lui Gratian Sonu și Daniel Goleman, ambii cercetători în acest domeniu
Centrul Educațional Bradul Emoțiilor este locul unde copiii tăi, vor petrece un timp de calitate, vor deprinde abilitatea de a spune ceea ce simt și se vor antrena să-și recunoască și numească emoțiile.
Poveștile improvizate în baza unei emoții din Bradul Emoțiilor, au darul ca, prin empatie, copilul să ‘’învețe’’ emoțiile, într-un mod jucăuș, și să știe atunci când pleacă în viață singur, să spună în fața celor care i-au pricinuit o nedreptate:
‘’Mă simt furios pentru acest comportament al tău….’’
sau
‘’Mă simt trist, că nu ai vrut, să fii de acord și cu mine’’
sau
‘’Mă simt bucuros că mi-ai dat o apreciere’’
Vom inventa / improviza povești și cu emoții de joasă vibrație și cu emoții de înaltă vibrație. Pentru că acești oameni mai mici, care sunt copiii, au mare nevoie, să nu le mai ascundem emoțiile de joasă vibrație, și să-si le exprime ecologic.
De asemenea, au nevoie să poată să-și exteriorizeze bucuria, entuziasmul, învătând să-și recunoască și numească, o gamă cât mai variată de emoții!
Alte informații:
În principal jocurile sunt de Inteligență Emoțională, Improvizație, Actorie și Laughter yoga sau Yoga Râsului.
-După ce vom inventa / improviza o poveste cu una din emoțiile din Bradul Emoțiilor, cu ajutor unor jucării, ei vor putea să ia cuvântul în locul meu, și vom lucra pe teama de a vorbi în public, și pe teama de a greși, care pe copii, uneori îi paralizează și deși știu răspunsul la întrebarea unui educator sau profesor, tot le mai e teamă să îl spună, datorită nesiguranței și a temerii că dacă își aud vocea și răspunsul, sigur acestea nu sunt cele mai bune.
-Apoi ne vom juca câteva jocuri de actorie, în care eu nu îi ”fac” actori, ci își vor găsi energia de joacă, entuziasmul și copilul interior, câteodată uitat de atâtea cerințe din învățământ, jocuri legate de atenție, concentrare și jocuri de rol.
-Vom folosi jocuri și exerciții de pantomimă, inspirate din atelierul domnului Dan Puric.
-Exerciții de public speaking în care copilul va deprinde în timp, ușurința și relaxarea de a vorbi în public, prin tehnici și metode de numire si recunoaștere a temerilor, și a emoțiilor în general, raportat la acest subiect, asta pentru cei mari.
Iar pentru cei mici, vom trece, direct la aplicarea lor în exerciții și jocuri.
-Exerciții de râs, din cursurile de terapie prin râs, sau yoga râsului, unde copiii se vor obișnui să trăiască mai mult, emoțiile de înaltă vibrație cum sunt bucuria, prietenia, încrederea, decât cele de joasă vibrație.
Ce ai cerut în scrisoarea pentru Moș Crăciun, pentru afacerea ta?
Să am minim 40 de copii în centrul educațional pe onlineDacă Moș Crăciun ar vrea să îi povestești despre afacerea ta ca unui copil, ce poveste i-ai spune?
Afacerea mea îi inspira pe copii să învețe un limbaj bazat pe emoții, mai exact să aibă curajul să spună ceea ce simt, să știe să-și facă relații, să știe să caute prietenii în care să simtă bucurie, și să știe atunci când sunt triști sau furioși, ce să facă!Ce sanie magică folosești pentru a transmite vraja afacerii tale?
Sania Bradului Emoțiilor, a metaforii din acea imagine pusă mai sus!Ce praf de magie arunci în lume pentru ca afacerea ta să fie cunoscută?
Deocamdată, rog oamenii care au fost la mine să-mi scrie testimonialeCe cadouri îți oferi ție?
Relaxare și să mi scriu în Panoul Viselor- dorințele pentru 2021Ce cadouri oferi lumii întregi?
Cadouri emoționaleCând te simți înzăpezită de facturi, cum te încălzești?
Fac ședințe de coachingCe ai cerut Moșului pentru tine, anul acesta?
Să am mai multă speranțăCe ți-ai propus să aduci nou în afacerea ta în anul care vine?
Să am 3 zile pe online, nu doar una, și să aduc un minim de 60 de clienți, în loc de 16 câți am acum!Ce își dorești să îmbunătățești în business și în viața ta?
În business, în plus de ce am scris mai sus, să luăm interviuri oamenilor pe care noi îi considerăm de succes, și să terminăm de scris cartea noastră Feel and Grow Rich , iar în viață, să ne creștem bugetul afacerilor de 3 ori mai mult în 2022 și să înfiem un copil.Lasă-ne o urare pentru noul an
Îți urez să ai mereu cate o dorință, după ce ți-o îndeplinești pe asta de acum, căci dacă mereu ne dorim câte ceva , trăim într-o stare de mirare și speranță.Ne spui acum și o poveste de Crăciun pe care o îndrăgești?
Povești sunt multe, cele mai frumoase mi se par poveștile cu minuni! Dar mulți pronunțam cuvântul ”minune”, însă câți credem în minuni, de fapt? Fiecare are o poveste minunată, măcar aceea a nașterii lui personale! Căci nașterea, cred că este o minune!Website
https://bradulemotiilor.ro/bradul-emotiilor/Link pagină Facebook
https://www.facebook.com/bradulemotiilorMai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată