Afacerea mea in imagini
Sunt psiholog psihoterapeut adlerian, cu formări complementare în psihoterapia cognitiv comportamentală și traumatologie. Practic meșteșugul acesta nobil al psihoterapiei din 2008, în mediul privat. Sunt membru al asociației Happy Minds, Deprehub.
Lucrez cu adulți și adolescenți, din România și diaspora:
* cu depresii, anxietăți și fobii
* care au suferit pierderi: job ului, a partenerului de viață și altor ființe semnificative, a sănătății etc
* cu dificultăți de adaptare și relaționare la locul de muncă, cu neputință în organizarea și gestionarea responsabilităților la serviciu, burn out
* cu dificultăți relaționale la serviciu, în cuplu, în familie, în societate, cu ei înșiși
* care își doresc prevenție în sănătatea mintală și psiho-emoțională ( învățarea/schimbarea unor comportamente, gestionarea emoțiilor pentru a face față unor situații dificile, unor crize existențiale, explorarea unor convingeri iraționale, descoperirea resurselor, etc)
De ce să apelezi la serviciile de psihoterapie? Pentru că ai un Rost și o stare de wellbeing de găsit!…Și pentru că masajul făcut cu mâna altuia e întotdeauna mai bun și mai eficient!
* În urma experienței de 6 ani ca psiholog în asistența socială, pot fi de folos aparținătorilor persoanelor cu handicap.
* Am fost psiholog voluntar la fundația PRINCIPESA MARGARETA – “Telefonul vârstnicului”
Înainte de asta, am fost inginer electrotehnician. Am păstrat gândirea logică, rațională și rezonabilă. Foarte utilă, mai ales când e nevoie de ghidajul clientului înspre a găsi „necunoscuta din ecuație” sau algoritmi pentru o reglare și funcționare psihoemoțională sănătoasă.
Ne-ar face plăcere să ne spui câteva cuvinte despre omul din spatele afacerii. Cine ești și de ce ai devenit antreprenoare?
"Când eram mică (nu) voiam să mă fac “nimic” când voi fi mare. Cumva, aveam convingerea că voi deveni ce am nevoie. Acasă, mă jucam de-a profesoara. Mă îmbrăcam frumos și-mi plăcea să le predau elevilor mei virtuali lecții auzite la cursuri sau ce citeam în cărți. Şi apoi să-i ascult și să dau note. Aveam o riglă din lemn masiv şi loveam cu cantul ei în mobilă, că așa văzusem eu la școală că se face disciplina. În școala comunistă. Citeam Panait Istrati, mai apoi Mircea Eliade, și-mi doream să iubesc și să fiu iubită. Să am prieteni. Și să mi se întâmple minuni în noaptea de Sânziene și de Crăciun.Mult timp am crezut că mă cheamă “denimicnueștiînstare” și căutam un diminutiv drăguț pentru asta. Ai mei îmi ziceau că nu prea am nici un talent și că soluția onorabilă pentru mine ar fi ingineria. Creșteam în comunism și nu mă vedeam deloc evoluând în vreo profesie în România. Dar nici emigrată. Ştiam (era de fapt o dorință împrumutată de la părinți) că trebuie să iau note mari și premiu la sfârșit de an. Era o garanție că voi fi liceană fruntașă și apoi printre primii la Politehnică.
Tata era inginer. Pentru că îl învestisem în rolul de zeu, m-am dus spre Electrotehnică. Dar inconștientul a fost mai puternic și mi-a sabotat reușita la examen. Am intrat în toamnă, că nu dădeam bine la societate dacă nu eram “încadrată superior”. Am scris mult, începând din adolescență. “Naturalul” meu era extrem de frământat și se cerea, terapeutic, dezmembrat, reconstruit și refrișat perpetuu, măcar pe caiete și agende. Suferința mea și a lumii implora nevrotic să fac o activitate adecvată structurii mele native și optimizată ulterior.
M-am chinuit și pe mine, și pe alții făcând pe inginerul vreo 15 ani. Când am considerat că m-am autopedepsit destul, m-am făcut psiholog. Şi psihoterapeut. Asta e fost o decizie fericită. La un moment dat, într-o vară, m-am dus spre un job bugetat. Într-un spațiu unde nu m-am închipuit niciodată în viața pe care o cunosc acum. Oamenii profesioniști sau pe aproape, săritori, simpatici. Sistemul nu. Am rămas locului vreo 5 ani. Mă străduiam mult. În fiecare zi, mă întrebam ce caut eu acolo. Cu fiecare zi, mă mai deterioram un pic. Pe toate planurile. Mi-am testat reziliența că se mira și ea cât e de elastică. Dar a venit și timpul când m-a pus la colț pe coji de nuci. Am țipat rău, nu la ea, ci la mine. Și-n liniștea post țipăt, am văzut filmul cu gările trenurilor mele în care ori nu m-am urcat, ori am încercat doar scara și m-am speriat ori m-am urcat și am coborât la prima, înainte de destinație. Și am văzut vinovăția cum dansa șiret în fața mea, batjocorindu-mă. Și mi-am răspuns la întrebarea bântuitoare. Am rămas într-o formulă care nu mi-a plăcut și care mi-a făcut rău ca să mă auto pedepsesc. Pentru ocaziile ratate sau pe care nici nu mi le-am creat. Iată cum s-a auto descoperit iarăși unul dintre tiparele funcționării mele.. .Când îmi fac rău cu bună știință, calculat chiar, îmi aplic frumos, disciplinat pedepse. Nimeni, niciodată n-ar reuși să mă pedepsească mai bine ca mine. Sunt o campioană! Deci, asta, am socotit eu, nu a fost o decizie fericită. Dar, ce vreau eu să spun: Omul își ia deciziile despre care e convins că sunt cele mai potrivite pentru el , la momentul acela. Are credința că așa cum procedează el atunci e cel mai bine. Principiul este: ” La vremea aceea, părea o idee bună”. Și chiar era....Niciodată nu avem garanția că așa va rămâne. Trebuie, chiar trebuie să fim atenți la ce devenim, ce simțim, dacă obiectivele ne mai sunt necesare, valabile. Desigur, rămân lecțiile și aflăm tiparele. Și niște oameni, niște emoții, ca niște binecuvântări. Muncești apoi să schimbi ce-ți dăunează și să-ți adaugi ce-ți folosește, ce te îmbunătățește. Ca s-o scurtez, se cheamă autocunoaștere. Să nu-(ți) fii inutil e aproape tot ce contează. Să contezi în viața ta este esențial. Să contribui la un construct în comunitate, la fel.
Uneori, eu mă opresc și mi se face frică. După care mi se face rău. Atât de rău, încât mănânc orice ca să-l mai anesteziez. Într-un final, încep să mă mișc. Şi creierul ( care nu știe timpul prezent) își amintește că salvarea este să te miști. Să nu te oprești. ….
Şi da, în continuare îmi doresc să iubesc și să fiu iubită. Să am prieteni. Puţini. Priceless. Şi să mi se întâmple minuni în noaptea de Sânziene. Şi de Crăciun. Şi să fiu în stare să le văd…"
Ce s-a schimbat în modul tău de gândire de când ești antreprenoare?
Am trecut de la statutul de executant la cel de propriul șef & executant. Am mai multe griji și altfel de stres, dar prefer asta stresului de executant într-o companie privată sau de stat.Am schimbat în gândire modul de organizare și marketare.
Anii pandemiei au fost grei pentru afacerea ta? Ce ai învățat din această perioadă?
Pentru mine nu a fost greu în pandemie, doar trist, că așa erau vremurile.Am renunțat la job-ul din asistența socială și am rămas doar cu cel din cabinetul privat.
Am lucrat mult online, a fost mare nevoie, lumea era confuză, anxioasă, depresivă, descurajată...și în plus, au fost cei care i-au pierdut pe cei dragi, din cauza Covidului și care n-au avut parte nici măcar de înmormântare creștinească...
Te-ai gândit să te reinventezi, să schimbi ceva în afacerea ta?
Da, vreau să adaug afacerii mele webinarii lunare scurte și câte o carte de psihoeducație, în fiecare anDacă ai putea să presari puțin "praf de zână" peste afacerea ta ce minune ai vrea să produci?
Aș vrea sa am un număr fix de clienți săptămânal, fără să-mi mai bat capul cu promovarea!Ce valori te ghidează în afacerea ta?
Bunătatea, onestitatea, simțul comunitar, profesionalismulTe-au ghidat aceste valori în relația cu clienții sau colaboratorii tăi?
Desigur, funcționează ca un ghid cu steguleț, care e tot timpul înaintea mea și-mi arată drumul, gropile, dâmburile, unde trebuie să fac ocol, să mă opresc, șamdMă străduiesc să fac comportamente și acțiuni în conformitate cu valorile, altfel degeaba le-aș avea doar în teorie
Ce faci pentru dezvoltarea ta personală?
Citesc, particip la workshopuri si conferințe de specialitate, mă întâlnesc cu prietenii, cer feedback uri, călătoresc și sunt atentă la ce e în jurul meu, mă opresc din când în când și-mi reevaluez emoțiile, comportamentele, gândurile, etc am propriile mele sesiuni de psihoterapie, propriile introspecții...Crezi ca e important să te educi mereu? De ce?
Cred că educația continuă este esențială pentru orice om căruia îi pasă de el însuși.Ajută mult la evoluție în toate ariile vieții (personal, relațional, cuplu, familie, profesional, emoțional, spiritual), la creșterea rezilienței, la a învăța să ne adaptăm.
Înveți ce e cu tine pe lumea asta și care ți-e rostul.
Se poate trăi și fără educație, ceea ce și putem observa, dar ...e păcat!
Urmezi cursuri de perfecționare? Online sau offline?
Urmez continuu cursuri de perfecționare, atât online, cât și offlineCe cărți citești? Poți să ne recomanzi o carte care ți-a schimbat modul de a privi afacerile?
În afară de cărți de psihologie și neuroștiințe, citesc Eric Emmanuel Schmitt, Radu Paraschivescu, Corina Ozon, Andrei Craciun, Nichita Stănescu, Alexandru Stermin, biografii celebre...Afacerea mea fiind "psihologică", aproape orice autor de psihologie autentică și neuroștiințe îmi aduce îmbunătățiri în abordarea procesului psihoterapeutic. Nu neapărat în modul de a privi afacerile. Asta învăț din workshopuri, master class uri etc cu profesioniștii în marketing, management, fiscalitate. Atât cât pot eu pricepe!
Cum te relaxezi?
Am multe feluri de a mă relaxa:- plimbări și joacă cu cățelul meu
- citesc beletristică
- călătoresc în România și-n Europa, mai ales în locuri cu apă- mare, ocean, lac
- petrec și povestesc cu prietenii
- mă duc la teatru, la concerte de muzică simfonică
- mă uit la filme: comedii, de dragoste, de acțiune, polițiste, psihologice
- ascult orice fel de muzică, cu excepții trap și manele
- ascult podcasturi și audiobook uri
- mă duc la concursuri de câini și cai
- dansez
- stau la terasă și mă uit la oameni
- caut surse de râs...
Ce te amuză și ce te întristrează?
- Mă amuză joaca pisicilor și câinilor, bancurile, filmele de dragoste cu happy end de la Diva tv, copiii când învață să meargă, dansurile în grup, gen Macarena, modul în care urechea mea percepe limba chineză- Mă întristează războaiele, ignoranța și răutatea umană
Dacă ai putea să schimbi ceva la tine, ce ai schimba?
Mi-aș dori să schimb forța dărâmătoare a descurajării în ceva constructiv, optimistAi simțit vreodată nevoia să te reinventezi? Dacă da, ce ai făcut pentru a te reinventa?
Da, e o nevoie periodică, ma reinventez punându-mă la curent cu nevoile societății, cu noi și specifice metode de abordare ale acestora, ca să pot fi de folos, cât mai eficient, în ghidajul și susținerea clienților.Dacă ai putea să faci o vrajă și să îți crești afacerea peste noapte, cum ar suna vraja aceasta?
Vraja mea aș vrea să fie inelul Arabelei și de fiecare dată când răsucesc inelul pe deget, să am câte un client nou!Știm că viața de antreprenoare este plină de hopuri. Ce sfat ai da unei tinere antreprenor la început de drum?
Aș da mai departe ce am primit și eu:- să meargă înainte, tot înainte
- să aibă nervii tari ( prin antrenament!)
- să folosească umorul și autoironia
