Sunt coach profesionist, membru ICF și cred în potențialul nelimitat al fiecărui om. Prin coaching ai ocazia să îți accesezi și folosești acel potențial în îndeplinirea oricărui obiectiv pe care îl dorești. De asemenea, din experiența de lucru cu oamenii, de aproximativ 4 ani, am descoperit că atunci când ești ascultat, înțeles, susținut, ai un spațiu de intimitate și siguranță, toate fricile și limitele dispar. Astfel, ai posibilitatea să acționezi cu încredere și să îți urmărești scopurile îndeaproape, știind că succesul se construiește mai întâi în mintea ta. Iar de aici încolo, reușita e doar la câțiva pași de acțiune față de tine.
Procesul de coaching funcționează astfel:
- în primul rând descoperi ce îți dorești cu adevărat prin stabilirea unui obiectiv. Practic tu îți alegi obiectivul pe care dorești să lucrezi într-un număr predefinit de ședințe;
- apoi ce este nevoie să faci pentru a obține acel lucru pe care ți-l dorești. Coachingul are la bază gândirea orientată spre soluții și obiective, eliminând focusarea pe probleme și mai mult de atât te ajută să faci performanță într-un domeniu ales de tine;
- și cel mai important lucru în coaching este: coach-ul nu dă sfaturi, el poate fi privit ca un partener ce înlătura obstacolele ce stau în calea ta;
Coachingul mai presupune să mergem împreună spre atingerea scopurilor tale, eu fiind camaradul tău de drum ce te însoțesc pentru a-ți găsi propria rețetă a succesului.
De asemenea, lucrez atât în ședințe de 1 la 1 cu clienții, cât și în programe de grup. Ambele pot avea un impact puternic, depinde de nevoia și stilul de învățare al fiecăruia.
Ne-ar face plăcere să ne spui câteva cuvinte despre omul din spatele afacerii. Cine ești și de ce ai devenit antreprenoare?
Sunt Raluca, am 31 ani, locuiesc în Timișoara, îmi plac oamenii frumoși, viața, călătoriile, sunt life & business coach profesionist, Associate Ambasador Banat ICF Romania și cred cu tărie că potențialul oamenilor este nelimitat și că depinde de fiecare cum îl accesează și folosește. Pentru mine, coachingul a fost acel lucru ce a făcut un shift în viața mea pe toate planurile. Iar de atunci tot ce îmi doresc este să dau mai departe din ce am primit eu și să facilitez călătoria celor care știu unde vor să ajungă dar nu știu cum.Ce s-a schimbat în modul tău de gândire de când ești antreprenoare?
În primul rând mindsetul, care înainte era de angajat. Apoi, felul în care a trebuit să mă bazez doar pe mine, a trebuit să îmi trasez singură planuri și obiective, lucru cu care nu eram obișnuită înainte.Anii pandemiei au fost grei pentru afacerea ta? Ce ai învățat din această perioadă?
Da, a fost unul greu, pentru că aveam anumite planuri la început de an, ce nu au mai fost valabile începând cu luna martie 🙂Însă ce am învățat cel mai mult, este faptul că în perioade de criză sunt și oportunități. Trebuie doar să ai mintea limpede ca să le vezi.
Te-ai gândit să te reinventezi, să schimbi ceva în afacerea ta?
Poate abordarea oamenilor.Dacă ai putea să presari puțin "praf de zână" peste afacerea ta ce minune ai vrea să produci?
Să ajung la mai mulți oameni care se confruntă cu probleme în afacerea lor, pentru că știu ce rezultate poate aduce coachingul acolo. De asemenea, am în plan un program de grup coaching pentru antreprenorii ce vor să-și rezolve problemele survenite în urma pandemiei.Ce valori te ghidează în afacerea ta?
Onestitatea, încrederea, grija pentru oameni, lucrul de calitateTe-au ghidat aceste valori în relația cu clienții sau colaboratorii tăi?
Desigur, mereu mă raportez la valorile mele și fac un scurt check în colaborarea cu fiecare client.Ce faci pentru dezvoltarea ta personală?
🙂 Aici m-ați prins. De fapt acesta e specialitatea mea. Până acum am mers la diverse cursuri formări printre care și cea de coaching. Iar acum sunt și anul 3 la facultatea de psihologie din cadrul Universității de Vest Timișoara, fac coaching și din postura de client și citesc cărți din aceste două domenii.Crezi ca e important să te educi mereu? De ce?
Absolut, cred că am uitat să menționez că și educația e una din valorile în care cred foarte mult. Pentru că prin educație, devenim mai buni, investim astfel în noi și cred că e singurul lucru pe care nimeni nu ni-l poate lua. Și încă ceva: așa te asiguri că livrezi ceea ce faci la cele mai înalte standarde. E ca și cum ai un anume respect față de clienții tăi.Urmezi cursuri de perfecționare? Online sau offline?
Da, și online și offline.Ce cărți citești? Poți să ne recomanzi o carte care ți-a schimbat modul de a privi afacerile?
Cărți de coaching, psihologie. Îmi place foarte mult Yalom, Peter Hawkins. Însă pentru afaceri recomand cartea “Cei care schimbă jocul” de Andreea Roșca și Mona Dirtu.Cum te relaxezi?
Ies des în natură, la plimbare, mă întâlnesc cu oameni dragi, meditez și mă joc cu animăluțele.Ce te amuză și ce te întristrează?
Mă amuz atunci când mă joc și intru în starea de copil. Mă întristează când văd oameni care se autosabotează și care îi trag și pe alții după ei.Dacă ai putea să schimbi ceva la tine, ce ai schimba?
Aș fi mai relaxată atunci când lucrez 🙂Ai simțit vreodată nevoia să te reinventezi? Dacă da, ce ai făcut pentru a te reinventa?
Well, da. Păi când am făcut asta, am renunțat la job și am început să investesc în educația și dezvoltarea mea personală. E cel mai bun remediu 🙂Dacă ai putea să faci o vrajă și să îți crești afacerea peste noapte, cum ar suna vraja aceasta?
:)) Hocus pocus în următoarea lună o să am 10 clienți noi! 🙂Știm că viața de antreprenoare este plină de hopuri. Ce sfat ai da unei tinere antreprenor la început de drum?
Să aibă un plan bine pus la punct, să se asigure că are toate resursele necesare pentru a o pune pe roate, asta ca să nu renunțe pe drum și mai ales să fie flexibilă pentru că de multe ori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. A și să nu se sperie de munca necesară de la început, care de multe ori este multă și fără recompense imediate.Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată