Sunt Ana Maria Mavru și sunt psihoterapeut. M-am specializat pe lucru cu trauma. Am experiență de peste 12 ani în workshopuri pe dezvoltare personală de grup și terapie individuală în cabinet. Lucrez cu adulții, pe psiho-somatic cu traume pornind de la preconcepție la naștere și mai departe cu evenimente nefericite, traume provenite din accidente, abuz, căderi, operații chirurgicale, conflicte, separări, doliu etc..
Anul acesta am pornit o serie de webinarii. Aproape în fiecare luna am realizat câte un webinar cu scop psiho-educațional. Și am de gând mai departe să realizez programe și pentru specialiștii din domeniu despre cum poți să devii un terapeut mai bun și înțelegător, despre tehnici și metode de lucru psiho-somatice, despre cum cum să accesezi corpul, emoția și mentalul într-un mod mai eficient și creativ cu clientul tău.
Ce "magie" te-a ajutat să ai încredere să mergi pe acest drum?
În primul rând încrederea în misiunea mea încă de mică și în al doilea rând pasiunea mea pentru dezvoltare personală și psihologie. Când eram mică ziceam că îmi doresc să mă fac doctor de suflete. Am cochetat și cu medicină ceva timp în liceu, dar într-un final toate drumurile au dus către psihologie. Chiar dacă am terminat liceul la cea mai grea secție, matematică-informatică, această latură pragmatică m-a ajutat să devin un soloprenor și un terapeut bun. Să cântăresc bine lucrurile înainte.Cum măsori starea de sănătate a afacerii tale?
Mă uit foarte mult la cifre, la încasări, profit și cheltuieli, la KPI - ceea ce am reușit să realizez din ceea ce mi-am propus și pentru câte vieți am putut să contribui în bine. Cât bine am făcut, câți oameni recuperați, vindecați, eliberați au fost din toți cei cu care am interacționat.Ce faci pentru sănătatea și prosperitatea afacerii tale?
Particip la seminarii și training-uri cu și despre antreprenoriat, sunt în câteva comunități de femei antreprenor și nu numai, fac parte din asociații din domeniul psihologiei la nivel național sau internațional, precum Colegiul Psihologilor din România, care este cea mai recunoscută. Mereu îmi vin idei noi despre cum pot crește afacerea. Mai greu este să aleg din toate aceste idei. Căci un antreprenor are idei și la duș, așa că provocarea mea este să aleg o idee din toate. Mi-aș dori pe toate să le implementez, bineînțeles pe rând, însă timpul nu îmi ajunge să fac chiar totul.Dacă am putea povesti la o cafea despre nașterea și creșterea afacerii tale ce ai vrea să îmi povestești?
Că mi-am urmat visul încă de mică. După ce am terminat și masterul, singură opțiune m-am gândit eu atunci că să lucrez în domeniu a fost să optez pentru a lucra cu copiii. Zis și făcut, așa că mi-am deschis un PFA și am început treaba. Însă nu oricum, pe atunci nu se găseau așa de repede informații din zona antreprenorială. Întâmplarea face că la Impact Hub am văzut un anunț despre un program accelerator care te ajută să începi o afacere. Am aplicat cu proiectul pe care îl aveam în cap legat de art terapie cu cei mici și am câștigat o bursă.Așa a început drumul meu în antreprenoriat. Acum 12 ani am început să lucrez cu copiii atât în cabinet, cât și în grup. Am avut marea șansă de a lucra într-un proiect finanțat pentru copiii din medii defavorizate. Acolo am învățat multe, însă știam că la un moment dat această etapă se va termină din 3 motive:
1. eram deja după 4 ani epuizată psihic și emoțional lucrând cu copiii
2. veniturile nu erau pe măsura muncii depuse
3. a fost o vindecare pentru copilul meu interior, o etapă frumoasă din viață care clar nu dura o veșnicie
Am încercat să scalez afacerea, nu am știut cum, așa că am încheiat totul.
Și am zis că e momentul să fac reconversia pentru a lucra acum cu adulții.
Totul la mine a fost cu multe suișuri și coborâșuri. Că psihoterapeut am fost nevoită să-mi câștig în trecut existența și din alte proiecte. Am avut peste 3 încercări de afaceri, de la mâncare și good food, că sunt pasionată de mâncare sănătoasă, până la IT și alte lucruri SF pentru unii. Sunt o persoană versatilă care a încercat multe business-uri în trecut în paralel cu cabinetul pe psihoterapie. Nu mi-a fost frică să încerc și să învăț un alt domeniu de afacere.
Cât este de sănătoasă din punct de vedere financiar este compania pe care o conduci? Ai urmărit vreodată indicatorii finaciari? Dacă da, care?
În momentul de față nu este sănătoasă. Încă mă chinui să îmi pun ouăle în mai multe coșuri, cash flow este și nu este, bani strânși pentru a acoperi mai multe luni în față strict pentru cheltuieli de creștere și investiții nu sunt foarte mulți, echipa încă nu am formată. Consider profitabilă o afacere, chiar dacă sunt soloprenor dacă cele 4 de mai sus se îndeplinesc.Mă uit la încasări, profit, cheltuieli, value per client și KPI. Adică în alți termeni financiari, lichiditate, solvabilitate, EBIT, KPI și value per client.
Cum vezi omul din spatele afacerii? Cum ar trebui sa fie el?
Un om care să ia decizii înțelepte, analizând cifrele, dar și alte lucruri mai subtile mai greu de măsurat. Cred că aici este măiestria. Poți lua decizii doar pe baza cifrelor sau poți lua decizii pe baza cifrelor, a intuiției și a altor factori mai subtili în funcție de circumstanțe. Un om care să fie și dur și pragmatic, însă în același timp și înțelept luând în calcul și alți factori, alte beneficii sau alte riscuri.Ce îți sugerează ție hashtagul #LunaRoz?
Îmi aduce aminte de comunitatea Sori cu luna. Luna roz însemnând pentru mine o lună de poveste.Ai fost vreodată bolnavă? Cum ai administrat activitatea firmei atunci?
Da, sigur că am fost. Am încetat să mai muncesc. Mi-am luat liber.Ce faci pentru sănătatea ta fizică?
Am un plan destul de bine pus la punct în ceea ce privește acest aspect. Dar, acesta s-a manifestat după ce am fost aproape de epuizare, de burnout.În fiecare zi ies afară și mă plimb, fie în parc, fie pe stradă. Merg mult și pe jos. Chiar de la cabinet, care este în zona Română și până acasă. Nu există lună să nu ies cel puțin 1 - 2 ori din oraș într-un weekend la munte, mare, city break.
Ce faci pentru sănătatea ta mintală?
Am un ritual de dimineață sau pe timpul zilei de meditație, respirație, stretching, TaiChi, Yoga, Qigong. Nu toate deodată că ar dura prea mult, doar între 15 min - 60 min. în funcție de cât timp am în acea zi. Merg la masaj 1 - 2 ori/ luna, la terapie personală, uneori și la terapie cranio-sacrală și alte terapii care mai mă atrag.Ca specialist în domeniul psihologiei am ședințele de intervizare și ședințele de supervizare. Acestea sunt pentru partea profesională.
Te relaxezi în familie sau în afacere?
În ambele situații mă relaxez!Dacă ai putea să schimbi ceva la tine, ce ai schimba?
Câteva comportamente distructive, cum ar fi încă dependentă de mobil uneori pe seară, culcatul târziu, mâncatul compulsiv uneori, mă rog și altele mai în profunzime pe care le discut în ședințele de terapie personală.Știm că viața de antreprenoare și cea de familie este plină de suișuri și coborâșuri. Ce sfat ai da unei tinere antreprenor la început de drum?
Să se joace mai întâi cu ideea, să o testeze și apoi să investească timp și bani în a crește afacerea.Te rugăm să transmiți un sfat femeii antreprenor legat de menținerea sănătății fizice și mentale
Natura este o sursă de relaxare și stare de bine. În natură simt că mă încarc cel mai mult. Așa că, ieșirea în natură, fie că este parc sau munte sau mare, ajută extraordinar de mult.Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată