
cuDragAna este un proiect de suflet, ales din propria experiență cu dispozitivele digitale și tehnologii diverse și creat pentru a ajuta oamenii să își îmbunătățească relația atât cu dispozitivele digitale cât și cu tehnologiile existente și emergente.
Prin cursurile de Detox Digital și Tehnostres, programele „cuDrag NE facem bine”, „cuDrag facem Valuri de bine” creez un spațiu pentru întrebări, instrumente și ghidaj pentru un echilibru mai sănătos între viața digitală și cea umană.
Cum ai pornit pe drumul antreprenoriatului?
A fost o tranziție naturală. Am început cu un contract pe termen determinat care nu s-a prelungit și mi-a oferit spațiul să încep un curs de antreprenoriat în care am ales să îmi deschid propria companie.Partea de servicii este o componentă esențială, întrucât lucrând mult timp cu oamenii, dispozitivele și tehnologiile am putut să observ cât de mult ne afectează tehnologia și am simțit că pot aduce o schimbare.
Am început prin a împărtăși din experiențele mele și, treptat, am structurat cursuri și întâlniri în jurul acestei nevoi. M-a ghidat dorința de a face o diferență reală, iar fiecare pas pe acest drum mi-a confirmat că sunt unde trebuie.
Cum faci să iubești mereu ceea ce reprezintă afacerea ta?
Afacerea este unul din modurile prin care iubesc oamenii. Uitându-mă la oameni, offline sau online, îmi reamintesc constant cât iubesc ceea ce reprezintă afacerea mea.Doi din pilonii esențiali sunt cel de flexibilitate și cel de autenticitate. Las loc evoluției, atât în ceea ce creez, cât și în felul în care interacționez cu oamenii.
Nu mă țin rigid de un plan, ci mă uit la nevoile comunității și mă adaptez. Faptul că văd impactul sau inspirația muncii mele îmi încarcă rezervorul de energie.
Care e povestea pe care brandul tău o spune clienților?
Povestea cuDragAna este a unei vieți în care tehnologia este un aliat sau un prieten, și nu un dușman. Cursurile, programele sau evenimentele te invită să îți iei un moment de stop, să respiri și să te întrebi care îți este relația cu dispozitivele digitale și tehnologiile și să alegi conștient de ce, când și cum folosești tehnologia. E un îndemn la reconectare cu tine și cu ceea ce contează cu adevărat.Crezi că e important să comunici eficient, să pui puțină iubire în vorbele adresate clienților tăi?
Da, cu siguranță. Oamenii simt când vorbești din inimă, cu drag, bucurie și iubire. Comunicarea cu empatie, bucurie și autenticitate face o diferență, mai ales într-un domeniu care atinge direct viața de zi cu zi. Îmi doresc ca fiecare mesaj sau curs să fie o experiență umană, nu doar o informație transmisă.Care crezi că este diferența dintre antreprenoriatul feminin și cel masculin?
O singură diferență îmi este greu să numesc. Principala perspectivă pentru mine este momentul în care a fost confirmat acest rol și pentru genul feminin, deși contribuția umană a fost atât feminină cât și masculină.Antreprenoriatul feminin este perceput cu o abordare mai intuitivă și holistică, axat pe conexiune, colaborare și empatie, unde succesul nu este măsurat doar în cifre, ci și în impactul asupra comunității.
Pe de altă parte, antreprenoriatul masculin este adesea asociat cu o abordare mai orientată spre rezultate imediate, asumarea riscurilor și competitivitate, iar succesul este măsurat mai des prin creștere economică și performanță financiară.
În același timp, cred că esențial este să ne completăm unii pe alții și să creăm un echilibru între aceste abordări.
Fiecare stil antreprenorial aduce valoare și, în loc să le vedem ca fiind opuse, le putem considera complementare pentru un ecosistem de business mai sustenabil și mai echilibrat.