O să încep prin a mă prezenta eu ca să știți cine e în spatele afacerii.
Mă numesc Andreea și am 27 de ani. Sunt absolventă a masterului de PR la Cluj, unde am și rămas după terminarea studiilor.
Ador Crăciunul, mai ales luminițele, nu există zi fără să ascult muzică, îl ador pe Freddie Mercury, iar mâncarea mea preferată e sushi.
Suficient despre mine. Să vă zic despre afacerea mea.
Bara Bula este un brand care s-a născut din pasiunea mea pentru agende (sunt posesoarea a peste 20 de agende cumpărate în ultimii 3 ani), dar și pasiunea comună cu sora mea pentru branding și social media.
Brandul este împărțit în două proiecte. După cum am zis mai sus, cel bazat pe produse, agende, și cel bazat servicii de branding, design și social media.
Am combinat aceste pasiuni cu un omagiu adus bunicii noastre, prin denumirea businessului. De fiecare dată când făceam câte o boacănă, ne apostrofa cu: „ce ați făcut barabule mici?”
Tot de la bunica mea am învățat reziliența care este acum unul dintre principalele atuuriale amândurora și pe care am construit și brandul Bara Bula.
Brandul este destinat femeilor care nu s-au lăsat doborâte de proprii demoni sau de cei ai societății, care concurează doar cu propria persoană și care nu vor să se piardă în mulțime.
Ce visai să te faci când erai mică?
Când eram micuță, micuță, pe la 5-7 ani, îmi doream să fiu îngrijitoare la Zoo. Îmi amintesc că îmi deschideam toate umbrelele și îmi puneam sub fiecare câte unul sau două animale din aceeași categorie. Fiecare era cu țarcul lui.Următorul dream job cred că a fost vânzătoare. Aveam o etajeră verde pe care îmi puneam jucării și le „vindeam” familiei și prietenilor.
Pe la 15 ani, când am descoperit Grey`s Anatomy, am visat să fiu pe rând chirurg cardiovascular și chirurg neurolog.
Când am intrat la liceu am avut o perioadă în care mi-am dorit să devin actriță, dorință care încă stă undeva bine ascunsă.
Dacă afacerea ta ar fi o poveste, cum ar fi aceasta?
Ar fi o poveste despre o femeie curajoasă, care nu se teme judecata celorlalți, care-și trăiește viața după bunul plac și a cărei misiunea este să nu lase pe nimeni și nimic să-i umbrească fericirea și pacea.Ar semăna cu povestea lui Mata Hari. Pentru că această femeie și-a asumat personalitatea, a șocat o lume întreagă și și-a păstrat demnitatea și eleganța până în ultima clipă de viață.
În ciuda părerilor negative despre ea, eu văd o femeie puternică, o femeie care și-a cunoscut adevărata valoare și putere.
A fost o femeie exact așa cum și-a dorit ea să fie.
Cu ocazia aceasta recomand să citiți Spioana de Paulo Coelho care-i prezintă povestea într-o manieră absolut fantastică.
Crezi că poti presăra puțină „magie” în cafea ca să poți merge mai departe în fiecare zi pe drumul antreprenoriatului? Ce înseamnă aceasta „magie” pentru tine?
Libertatea e magia mea. Bineînțeles că libertatea vine și cu controlul mult mai mare pe care îl ai asupra propriei vieți.Cel mai important este că nu trebuie să-ți inhibi personalitatea și poți să-ți urmezi propriile principii și valori.
Ai libertatea de a-ți crea programul de muncă, de a decide de unde muncești, cum muncești, cu cine colaborezi. Decizi ce accepți și ce nu.
Îți conturezi viața personală și profesională exact așa cum își dorește sufletul tău.
Ce sfat poți să le dai femeilor care doresc să-și deschidă propria afacere?
Cereți și acceptați ajutor pentru că nu e nimic rău în asta.Niciodată nu uitați că timpul e singura resursă pe care nu o mai primiți înapoi.
Vizibilitatea ajută (mai ales la început), dar nu plătește facturile.
Răsplătiți-vă mereu pentru reușite (ați vândut primul serviciu/produs, ați ajuns la 500, 5.000 sau 50.000 de urmăritori pe Instagram, ați creat content pentru o săptămână într-o singură zi etc.), răsplătiți-vă. Încercați să savurați și cele mai mici succese.
Și o recomandare mai degrabă este să asculți de pe Youtube video-urile lui Jim Rohn. Ne învață și business, dar și cum să păstrăm echilibrul între viața profesională și cea personală. El e unul dintre mentorii mei.