MindHub este o academie de programare pentru tinerii cu vârsta între 6-18 ani, unde învățând prin joacă, ei se pregătesc pentru viitor.
Ce ai cerut în scrisoarea pentru Moș Crăciun, pentru afacerea ta?
Rezultate foarte bune (loc pe podium) la concursul internațional de programare cu roboței la care participăm cu echipa de copii, mijloace pentru organizarea unui eveniment pentru părinți, testimoniale autentice de la părinți, și concretizarea unei noi linii de business care să scaleze afacerea la nivelul la care merită și merităm.Dacă Moș Crăciun ar vrea să îi povestești despre afacerea ta ca unui copil, ce poveste i-ai spune?
Moșule, am o idee genială pentru anul viitor. Știu cât de mult efort pui în confecționarea jucăriilor pentru copii, și totuși entuziasmul lor durează foarte puțin - câteva zile. Și cred că e obositor, de la an la an, să nu mai știi cum să îi surprinzi. Dar am o soluție, și am nevoie de complicitatea ta și a părinților. Mă ajuți, să îi ajutăm pe cei mici?Ce ar fi dacă am trece jucăriile la un alt nivel, pe parcursul anului, și potrivit timpurilor moderne care trăim? Ce ar fi dacă în loc de un obiect, copiii ar primi cadouri o experiență de joacă? Dar nu o experiență orișicum, o experiență care să îi încânte pe cei mici pe moment, și să îi bucure și pe părinți pe termen lung? Dă sfoară în țară despre această experiență numită "MindHub", și noi ne vom ocupă un an întreg de bucuria celor mici, iar pe tine Moșule te așteptăm Crăciunul viitor, să ne surprinzi cu magia pe care numai tu poți să o aduci, și care nu depinde de lucruri, ci de...iubire.
Ce sanie magică folosești pentru a transmite vraja afacerii tale?
Sania magică trasă de cei 9 reni: Google, Facebook, Instagram, LinkedIn, Youtube, TikTok, site web, recomandările părinților, și evenimentele off-line 🙂Ce praf de magie arunci în lume pentru ca afacerea ta să fie cunoscută?
Am descoperit acum ceva vreme un praf magic, uitat printr-un cotlon de pe vremea când noi eram copii, un praf despre care ne povesteau părințîi și profesorii, numit...sinceritate 🙂Doar că trebuie împrăștiat, iar asta se face cel mai bine suflând peste el cuvinte în toate cele 4 zări!
Cum te ajută spiridușii să duci cadourile tale în lumea largă?
Spiridușii ne-au ajutat foarte mult: au deszăpezit calea de acces în școlile din București, așa că foarte mulți copilași au primit cadourile noastre.Spiridușii ne-au mai scos în cale parteneri de joacă, alături de care am participat și vom participa la diverse evenimente.
Însă, cei mai de cu seama spiriduși ai noștri sunt spiridușii-mentori, cei care trudesc de zor pe parcursul anului, și învață copiii cum să se joace.
Cum îți răsplătești spiridușii?
Spiridușii-mentori împlinesc cu bucurie și din drag pentru copii responsabilitățile ce le revin, iar recunoștința celor mici și atașamentul pentru ei este prima lor răsplată. Iar după ce își îndeplinesc sarcinile pe acest an, au parte de o petrecere dedicată lor, și cadouri de la Moșul.Îți împodobești afacerea de sărbători? Ce globuri îi oferi?
Cadourile în această perioadă le punem sub brad pentru copii și părinți: pentru copii ateliere tematice, și o super petrecere dedicată lor, iar pentru părinți un concurs.Ce cadouri îți oferi ție?
Cel mai de preț cadou este timpul de calitate. Pe care aleg să îl petrec în primul rând alături de familia Crăciun - fie la masa tradițională, fie jucând jocuri alături de ei. În final, suntem toți copii, mai mici sau mai mari.Ce cadouri oferi lumii întregi?
Am descoperit de-a lungul anilor că cel mai util cadou și universal valabil este educația. În toate domeniile. Asta am primit și am prețuit, și asta ofer. Educația făcută cu blândețe și cu focus.Când te simți înzăpezită de facturi, cum te încălzești?
Ho-ho-ho...Pentru că nu mă pricep prea fel de bine la "deszăpezire", deleg această activitate :))Ce ai cerut Moșului pentru tine, anul acesta?
I-am cerut să înțeleg mai bine metodele de manifestare a dorințelor, și sănătate fizică și psihică să mă preocup de ele. Dorințe am multe, pentru mine și pentru cei apropiați.Crezi că Magia Crăciunului o să te umple de energie pentru anul următor? Cum?
Da și nu.Magia Crăciunului pentru mine înseamnă liniște, detașare, renunțare. Ori în schimb, începutul de an se manifestă printr-o energie din spectru opus, activă. Mă bucură mult luna Decembrie, însă energia de Sărbători rămâne în dulap pentru a se folosi anul ce urmează, iar noi schimbăm foaia și ne re-activăm.
Pe de altă parte, am înmagazinat tot ce am deprins bun că obiceiuri și lecții pe final de an, și plănuiesc să le utilizez puțin câte puțin pe parcursul lui 2024, ca pe bomboanele de Advent.
Ce ți-ai propus să aduci nou în afacerea ta în anul care vine?
Noi colaborări, noi linii de business, și noi cursanți.Ce își dorești să îmbunătățești în business și în viața ta?
Sunt anumite aspecte pe care le-am neglijat, și a venit timpul să le aduc în prim-plan acest an. Unele le păstrez în secret deocamdată, însă altele le pot împărtăși: blândețea în comunicare este ceva ce îmi propun să exersez; creșterea nivelului de merit, atât personal, cât și în afacere.Lasă-ne o urare pentru noul an
Pentru că vorbim de antreprenoare, aș vrea să va urez să fiți bine, sănătoase și prospere, să îmbrățișați educația feminină, pentru că o să va ajute atât în viața personală, cât și în afacere. Educație începe de la noi, la femei, știți cum se zice - educa o femeie, și vei educa o generație.Iar dacă nu știi de unde să începi draga mea - întreabă-mă.
Ne spui acum și o poveste de Crăciun pe care o îndrăgești?
Fix "Poveste de Crăciun, de Charles Dickens. Am făcut cadou cartea nepoțelului, și cu această ocazie am citit-o și eu, pentru că nu cunoșteam decât frânturi, și o îndrăgesc, și o recomand dacă mai este cineva ca mine și nu o cunoaște.Iar Klaus ca și film animat este preferatul meu de 2 ani, în perioada Crăciunului.