Aceasta este o comunitate de persoane interesate de a cunoaște și a experimenta administrarea finanțelor personale: învățăm și împărtășim experiențe despre:
– administrarea banilor;
– economisire;
– investiții;
– donații;
– o viață echilibrată din punct de vedere financiar.
Indiferent că ești angajat, liber profesionist, antreprenor sau investitor, trăim într-o economie a împărtășirii (sharing economy) și avem nevoie unii de alții pentru a ne dezvolta.
Când te-ai hotărât să creezi comunitatea și de ce?
În aprilie 2020, în plin lockdown, a fost momentul în care am aflat de multe femei care și-au pierdut locurile de muncă sau și-au văzut afacerile în risc. Erau debusolate că depindeau de veniturile lunare din salariu sau din afacere. Nu aveau bani în fondul de urgență sau în fondul de siguranță, nu aveau investiții făcute.Atunci a fost momentul în care am decis să împărtășesc în acest mod femeilor din experiențele mele pe tema gestionării eficiente a banilor.
Care este scopul acestei comunități?
Scopul comunității este să împărtășim din experiențele noastre de gestionare eficientă a banilor.Ce aduce în plus față de alte comunități de antreprenoare?
Ceea ce împărtășim noi este strict din propria experiență.Am ales să nu împărtășim din cărți, ci strict din rezultatele proprii.
Ce impact a avut comunitatea ta asupra membrelor ei?
Comunitate s-a extins și cu alte instrumente. Instrumentul cu cel mai mare impact este newsletter-ul, pentru ca femeile se simt mai în siguranță să corespondeze pe e-mail.Cel mai relevant impact a fost programul de consultanță individuală în domeniul finanțelor personale.
Cum promovezi comunitatea?
Promovare organică, printr-un plan editorial de impact.Lasă-ne un gând pentru antreprenoarele care vor să devină membre ale comunității tale.
Banii fac parte din viața noastră.Te invit în comunitate să învătăm împreună cum să îi gestionăm eficient, astfel încât ei să slujească intereselor noastre.