Ideea din spatele LEANWAY ENTERTRAINING a venit din încercarea de a combina educația nonformală cu dezvoltarea personală (TRAINING), menținând totodată o notă artistic-creativă (ENTERTAINING), într-un mod ușor de înțeles, logic, care, în final, economisește timpul participanților; cu alte cuvinte, cu consum redus de resurse (LEAN WAY).

Nu în ultimul rând, conceptul LEANING ON LEARNING înseamnă că ne sprijinim unii pe ceilalți, construind o comunitate de sprijin prin care învățăm și creștem. Împreună.

Exercițiile practice sunt nelipsite și includ studii de caz, activități menite să fixeze cunoștințele acumulate, atât vizual, cât și auditiv și kinestezic (VAK). De aceste training-uri (sau “entertraining-uri”) pot beneficia atât copiii și adolescenții, cât și adulții, întrucât structura pe baza căreia au fost gândite ele este foarte ușor de adaptat și de personalizat.

Una dintre cele mai mari provocări în acest domeniu o constituie scepticismul. Pentru Leanway Entertraining, provocările sunt la ordinea zilei, așadar scepticii sunt încurajați să ni se alăture și vor fi, cu siguranță, plăcut surprinși.

Mai multe despre mine

Evaluează și Scrie o Recenzie

Evaluarea ta

angry
crying
sleeping
smily
cool
Selectează

Recomandarea ta trebuie să aibă cel puțin 140 de caractere

Sunt de acord si accept Termenii si Condițiile pentru publicare recenzie

image

Afișeză orarul
  • Marți09:00 AM - 05:00 PM
  • Miercuri09:00 AM - 05:00 PM
  • Vineri09:00 AM - 05:00 PM
  • Luni09:00 AM - 12:00 PM
  • Joi09:00 AM - 12:00 PM

Sunt de acord și accept Termenii și condițiile pentru a trimite aceste informații?

imageCererea ta a fost trimisă cu succes.

image