A fost odată un copil, care visa mult. Visa să atingă sufletele, să le facă să vibreze de emoție, de bucurie, de împlinire. Făcea lucruri, simțea lucruri, și visa în culori. Dar s-a simțit neînțeles și respins, neacceptat pentru ceea ce era, și pas cu pas, s-a retras într-o carapace a lui, preferând să uite de ceea ce este, de cine este, de ceea ce poate face, de darurile lui magice.
A plecat în lume ușor debusolat, neștiind exact ce își dorește sau ce poate să facă, pentru că deja uitase cine este. Dar a încercat marea cu degetul. Și a fost mânat de o ambiție și de un curaj, pentru care a fost admirat. A fost curajos, și visător, ambițios și muncitor acest copil, care a devenit femeie, soție, mamă. Viața a trecut-o prin tot felul de provocări, iar în anumite momente din viață a suferit mult, însă, deși i se repeta că este prea bună, femeia de-acum matură a continuat să simtă oamenii, să îi ajute acolo unde simte, să își asculte inima, chiar dacă multe alegeri veneau cu dezamăgiri pentru că oamenii încă nu puteau fi așa cum inima ei o făcea să creadă. Dar pentru că ea simțea dincolo de ceea ce alții puteau vedea cu ochii fizici, a învățat să își urmeze intuiția, și să nu renunțe nici măcar atunci când nu știa exact ce își dorește.
Acel copil sunt eu, cred că v-ați prins deja. Viața m-a făcut să experimentez și lupta cu masculinul, și demonstrații multe că eu pot, și toate acestea m-au ajutat să urc, și să manifest ceea ce îmi doream, și într-o țară străină unde totul este mult mai dificil, însă mi-au adus și multe dezechilibre, atât pe planul emoțional, cât și în cel fizic. Nu știam atunci despre energii, despre depolarizare, nu știam atunci că acționez dintr-o energie preponderent masculină, dar nu sănătoasă, ci de luptă, de demonstrații, nici că se poate cu mai multa ușurință, că se poate să fii în flow, într-o curgere mai lină, îmbrățișând și partea mea de amazoană.
Odată cu nașterea primului meu băiat, Patrik, ceva în mine s-a schimbat pentru totdeauna. Acest copil, acest suflet sublim a venit în viața mea pentru a mă reînvăța empatia, un dar pe care eu cred că ar trebui să îl deblocam cu toții, pentru o lume mai bună. De atunci, din 2012, a început să se schimbe traiectoria mea, drumul meu a început să fie mai conștient, și prioritățile s-au schimbat. În 2020 am dat naștere celui de-al doilea băiețel, Erik, care m-a propulsat pe calea asumării de sine, și energia aceasta și provocările cu care el a venit, au scos multe umbre de integrat, dar și foarte multe daruri ascunse în mine, uitate, renegate. De atunci a început cu adevărat calea mea asumată, adresată oamenilor la modul conștient, creșterea mea, lucrul cu sine la modul extrem de profund, zilnic. De atunci, timpul s-a compresat, și priveam cu uimire câte lucruri reușesc să fac în fiecare zi, pentru mine, pentru oameni, având și doi copii. Am studiat mult, am căutat în mine răspunsuri, am scris două cărți, am creat programe pentru femei, am susținut sesiuni individuale, aducând oamenilor darurile mele, ceea ce continui să fac din ce în ce mai profund, și mai asumată în misiunea sufletului meu.
Lucrez cu mine constant, pentru că pentru mine cea mai mare bucurie și relaxare este când sunt eu cu mine și cu Mama Natură, care mă ghidează și mă susține. Chemarea Pământului m-a făcut să iau și să luăm că și familie o hotărâre extrem de curajoasă în viața noastră de familie, și anume să ne întoarcem în România după 15 ani, complet neașteptat pentru mintea fizică, pentru că a fost luată efectiv prin surprindere. Dar, ca de obicei, tot ce mi-a venit prin ghidare divină s-a dovedit a fi cel mai potrivit pentru mine și pentru noi ca familie.
Sunt Ely Curcă – hipnoterapeut, terapeut energetic, practicant șamanism sau femeie medicină, ghid de feminitate, și susțin femeile în special să-și descopere magia interioară și bucuria de viață, curgerea, și manifestarea cu ușurință, prin vindecarea rădăcinilor și a pântecului, prin a reda locul fiecăruia în sistemul lor familial, prin echilibrări emoționale, prin aducerea în echilibru a energiilor masculină și feminină.
Susțin și ghidez femeile în regăsirea de Sine, în conectarea cu corpurile lor, cu natura, care este parte din noi și cu elementele ei sacre, cu magia Feminității Sacre, cu pântecele lor și cu arborele genealogic, în programe online și fizice, retreat-uri, cât și în sesiuni individuale fizice și online, dar preponderent online deocamdată, totul cu eliberări, conștientizări și echilibrări minunate! Pentru că am învățat din propria experiență în toți acești ani că, până când nu facem subconștientul – conștient, până când nu aducem pace în neamul nostru, până când nu facem pace cu emoțiile noastre, nu vom avea parte nici de sănătate fizică, nici emoțională, nici nu vom fi împlinite, sau fericite, și vom merge constant contra curentului, contrar căii sufletului, dintr-o energie de luptă de forțare, și în multe demonstrații. Pentru că venim cu multe programe de nemerit, dar și tot felul de alte programe și percepții dezechilibrate, transmise atât prin pântec, cât și preluate ancestral sau din colectiv, încât nu mai știm cine suntem noi de fapt, identificate fiind cu tot ce am crezut că suntem. Avem nevoie să ne dezidentificam de cine credem că suntem, pentru a ne da voie să fim cine suntem de fapt, ființe magice, creatoare și co-creatoare, dar și femei care aduc noul, pacea, și iubirea pe acest pământ.
Cele mai emoționante feedback-uri pe care le-am primit în decursul acestor ani de la femei, sunt două care mi-au rămas la inima, și anume:
Și al doilea, este:
Sunt multe asemenea, toate aduc aceeași confirmare și aceeași emoție a ceea ce înseamnă pentru mine să fii pe calea sufletului și să iubești cu toată inima ceea ce faci, încât totul să fie cu bucurie și cu ușurință în munca ta.
Ghidez femeile în procese complexe, prin:
– terapie regresivă transgenerațională (incursiuni în viețile anterioare) și intergenerațională ( în copilăria actuală)
– ritualuri șamanice cu toba în: reconectare cu străbunii, cu neamul, restabilire legături cu neamul, vindecare rădăcini, dizolvări karma de diverse tipuri, eliberări emoționale, vindecare și echilibrare relație cu mama, cu tata, cu străbunii,
– lucru cu energetica feminină, activare arhetipuri feminine și integrarea elementelor naturii sacre – pentru că femeia să revină la ceea ce este menită să fie aici și acum pe acest Pământ
– vindecare pântec, menstruație, restabilire legătură cu propriul sânge sacru, cu propria ciclicitate feminină
– echilibrare energie feminină și masculină
– intregrare, echilibrare energie sexuală, și non-sexuală, abundența, relație cu masculinul, dar și:
Tot ce am creat până acum, este creat în perfectă armonie cu natura, susținută și ghidată de spiritul Pământului și de toate spiritele și energiile care mă susțin în a mă adresa oamenilor. Fiecare sesiune alături de femei este pentru mine o bucurie și o onoare, fiecare proces este o încântare pentru sufletul meu, care a venit aici să planteze semințe pentru viitorul omenirii.
Am creat două programe de feminitate, programul meu de suflet ajuns anul acesta, în 2023 la cea de-a șasea ediție: Mă vindec Mamă, mă vindec Bunico – pântecul meu, puterea mea, dedicat bunicii mele, cu care am avut o relație specială. Programul este unul intens de curățare profundă a pântecului, de integrare a elementelor naturii sacre, și de înțelegere și activare a arhetipurilor feminine.
Am mai creat un program de feminitate în care femeia aduce în viață ei niște obiceiuri sănătoase, și o rutină feminină esențială, dar își și conștientizează legătură sacră cu ceea ce înseamnă inima, glasul ei autentic, esența ei feminină, numit: Femeia, cântecul, inima, pântecul – Acasă la Femeia din mine
Și sunt ghidată pentru toamna aceasta să creez un program special pentru femeile speciale, care doresc să își asume misiunea sufletului, reactivând în ele darurile și reconectarea cu natura sacră și cu natura lor feminină, prin energia verde care curge prin ele, de magiciene și protectoare ale pământului.
Mă adresez femeilor deschise, care doresc să își asume viața și să intre pe calea sufletului, care simt că vremea amânării a apus deja, de aceea susțin evenimente dar și sesiuni de grup, webinarii, sesiuni individuale, dar și programele mele dragi de suflet, pentru că ceea ce mă împlinește și mă crește cu adevărat pe calea mea, este faptul că mă adresez grupurilor. Acolo simt eu cum cresc, dar și procesele individuale pe termen mai lung sunt extraordinare, pentru că se mulează pe ceea ce femeia transmite și are nevoie să echilibreze în viața ei.
Te aștept cu drag să îți fiu ghid, mentor, susținătoare pentru a redescoperi și pentru a activa magia ta interioară, pentru a-ți putea aduce în lume darurile, și pentru a manifesta viața cu bucurie și cu ușurință!
Cu drag de noi, Ely Curcă
Din perspectiva mea ca și expert dar și prin prisma experiențelor personale, există vindecare și echilibrare emoțională cu siguranță, atunci când omul își dorește cu adevărat să intre pe calea sufletului.