Pentru mulți o nebunie, pentru noi, o pasiune. Dedicați pământului și roadelor lui, punem la borcan poezie simțită în gust. Pasionați de inovație și gusturi deosebite, aplicăm creativitate în reinventarea selecției de dulcețuri ale bunicii, astfel mângâind și cele mai năzbâtioase suflete urbane.
Cu responsabilitate, punem iubire curată la borcan, pentru noi și pentru cei dornici de o clipă dulce.
Credem că pasiunea, îndemânarea și curiozitatea noastră este alimentată de dorința de a aduce zâmbet pe cele mai încruntate fețe. Rețetele Veronicăi sunt create din dorința de a bucura oamenii cu produse de calitate, create din fructe și legume din producție proprie sau locală, fără a adăuga nici un fel de conservant, colorant sau alt tip de aditiv artificial.
Experimentăm mai tot timpul, dezvoltând produse noi cu o cantitate redusă sau inexistentă de zahăr.