„3 generaţii” este un mic atelier artizanal de producţie de conserve din legume şi fructe: gemuri, dulceţuri, siropuri, zacuşti, mâncăruri gata de servit şi diverse preparate din legume. Atelierul este autorizat DSVSA şi se află în satul Racâş, judeţul Sălaj.
Urmând sfaturile – uneori adaptate – ale generaţiei mamelor noastre, noi – Dana şi Petre – muncim împreună în atelierul pe care poate că-l va duce mai departe generaţia fiicei noastre.
Facem gemuri, dulceţuri, siropuri, zacuşti, preparate din legume şi murături. Le facem pe toate curat, ca pe vremea părinţilor noştri. Şi pe toate cu cât de puţin zahăr ori sare şi cât de mult gust, ca să le fie de sănătate copiilor noştri şi-ai altora.
Pe lângă fructele şi legumele pe care le recoltăm din grădina noastră ori a vecinilor, mai cumpărăm de la producători agricoli pe care-i căutăm cât de aproape posibil de noi. Şi livrăm sticlele şi borcanele pline la uşa celor care şi le doresc, bucurându-ne cel mai mult când ni se deschid tuturor şi uşile sufletelor. Pentru că nici o răsplată nu-i mai de preţ decât încrederea şi aprecierea!
Te îmbiem să ne cunoşti, să deguşti bunătăţile noastre şi-ţi mulţumim că ne primeşti la mesele familiei tale!
Da, dar numai conservanţi naturali: zahăr şi zeamă de lămâie în gemuri, dulceţuri şi siropuri; sare, ulei, oţet, hrean şi ardei iute în cazul preparatelor din legume.
Neîncepute, gemurile, dulceţurile şi chiar zacuştile se păstrează chiar mai mult de 2 ani de zile, atunci când sunt depozitate într-o cămară răcoroasă. Desigur, cu timpul gemurile şi dulceţurile îşi schimbă culoarea, datorită oxidării. Dar ai încredere în nasul şi limba ta: toate produsele noastre pot fi mâncate atâta vreme cât mirosul şi gustul lor sunt cele fireşti.
După deschiderea borcanelor ori a sticlelor, recomandăm să le păstraţi în frigider, pe raftul cel mai de jos, unde este cel mai rece, şi să le consumaţi în 5 - 10 zile. Neavând conservanţi artificiali, sunt destul de perisabile după ce le începeţi.
Gemurile conţin între 250 - 300 g de zahăr per kilogram de fruct proaspăt. Dulceţurile conţin între 700 - 800 g de zahăr la kilogramul de fruct proaspăt.