Alina Botica – Fotograf de portret, Ambasador al frumuseții care nu are vârstă și formă. În 2011 a decis să lase în spate o carieră în domeniul bancar și acum, Alina te ajută să-ți (re)descoperi frumusețea prin intermediul sesiunilor foto de portret și boudoir.
„Știu cum arată frumusețea și o pot vedea în fiecare dintre noi! Cred cu tărie că frumusețea nu are vârstă sau formă. Frumusețea este ceva ce strălucește din interior! #ShineOn Să fotografiez portrete este o pasiune pentru mine. Să le arăt femeilor cum sunt văzute din exterior este puterea mea. Văd bucurie, râsete, lacrimi. Văd cum se (re)descoperă și (re)încep să se iubească pe ele. Frumusețea lor este un dar, atât pentru ele cât și pentru cei din jurul lor.” – Alina Botica
Cine ești și în ce crezi?
Sunt Alina Botică și cred în frumusețea ce nu se incorsetează în vârstă și formă.Care este super puterea ta?
Mi s-a spus că am cel puțin 3 super puteri: aceea de a vedea frumusețea oricărei persoane indiferent de vârsta și forma corpului, aceea de a reuși să încurajez femeile să se simtă frumoase și să se accepte așa cum sunt în fiecare moment al vieții lor și aceea de a-mi folosi intuiția în a-mi alege persoanele potrivite care să-mi fie alături în tot acest demers artistic și terapeutic. Care e afacerea ta și care a fost motivația pentru a o începe?
Chiar zilele trecute am înregistrat un interviu legat de lucrul ăsta. Afacerea mea este una în domeniul frumuseții...al frumuseții autentice. Sunt fotograf de portret și boudoir specializat în fotografierea femeilor. Motivațiile mele au fost mai multe: mi-am dorit de când mă știu să fiu propriul meu șef, să nu am un job de birou de la 9 la 18:00, mi-am dorit să fac ceva care să-mi mulțumească sufletul și din care să pot face bani și să trăiesc o viață liniștită. Cui se adresează produsele și serviciile tale?
Serviciile și produsele mele sunt centrate în jurul ideei de răsfăț pentru orice femeie. Tot ceea ce facem în ziua sesiunii foto este pentru a oferi clientelor o zi asemenatoare cu o ieșire la cafea cu prietenele sau o ieșire la spa. Cum îi bucură pe ceilalți afacerea ta?
Mi s-a mărturisit că sesiunile foto sunt terapeutice și au un efect benefic asupra încrederii în sine, doamnele acționează cu mai multe curaj, zâmbesc mai mult în față oglinzilor, pășesc mai drept. În plus, unele colecții de fotografii sunt însoțite și de printuri fotografice (da, printuri că acelea pe care le sorbeam noi din priviri când eram copii dornici să descoperim povești) ce pot bucură întreagă familie.Ce s-a schimbat în modul tău de gândire de când ești antreprenoare?
La început consideram că sunt artist și mă imaginam făcând doar lucrurile care îmi plac și pe care doresc să le fac. Ei bine, mi-am dat seama că nu e chiar așa. Sunt artist, sunt pasionată de ceea ce fac, dar sunt și om de business și este nevoie să gândesc și să acționez că atare. Cel mai important lucru pe care l-am învățat a fost puterea lui "NU". De când am descoperit că e bine să spun "NU" proiectelor, relațiilor, oamenilor care nu sunt pentru mine drumurile parcă sunt mai line. Ce s-a schimbat în modul tău de gândire de când ești mămică antreprenor?
Nu sunt mamicaCare e impactul pe care îl are afacerea ta asupra comunității?
În ultimii ani am inițiat campanii cu ecou social, campanii menite să le ajute pe femei să își redescopere frumusețea, feminitatea, senzualitatea și curajul. Proiectul RawYou (https://alinabotica.ro/campania-i-am-enough-alina-botica/) - l-am intitulat eu campania frumuseții autentice, proiectul I AM ENOUGH (https://alinabotica.ro/campania-i-am-enough-alina-botica/) - campania curajului, frumuseții și vulnerabilității de a fi TU. Acum colaborez cu Itsy Bitsy în campania "Femei care inspiră" (https://femeicareinspira.ro/). Urmează multe alte proiecte faine. Afacerea mea, toate campaniile inițiate de mine sau cele pe care le susțin, serviciile oferite sunt menite să dea femeilor curajul de a se vedea și acceptă așa cum sunt, de a-și vedea frumusețea naturală și de a le învață să să trăiască bucurându-se de ceea ce sunt în fiecare moment al vieții lor.După ce valori se ghidează afacerea ta?
Onestitate, loialitate, încredere în sine, punctualitate, ambiție, optimism, independența, perseverență, respect, voioșie.Cum reușești să găsești un echilibru între familie, business și timp pentru tine?
Prin puterea lui "NU", cu ajutorul unui orar de lucru, cu "to do" lists, cu intervale de timp pentru diversele activități din zi, cu multă răbdare (eu stau cam prost la capitolul asta, dar încet, încet mă educ) și concentrare. Ce faci pentru tine? Dă-ne câteva exemple.
Am în fiecare dimineață ritualul meu: mulțumesc că mai am încă o zi de care să mă bucur, mă spăl pe dinți, îmi beau cei 500ml de apă, îmi fac cafea, mă demachiez, mă dau cu apă termală și acid hialuronic, îmi pun masca rece ținută la congelator peste noapte, meditez pentru 15-20 de minute. Toate aceste lucruri mă pregătesc pentru ziua ce urmează.
Serile fie le petrec împreună cu iubitul meu sau la diverse evenimente de socializare pentru că îmi place să cunosc oameni noi.
După fiecare sesiune foto (aproape) merg, împreună cu prietenă și colegă mea (un make-up artist super talentat), la masă pentru a sărbători și încheia o zi de muncă. Toate aceste mici lucruri pe care le fac pentru mine mă ajută să păstrez un echilibru în viață mea. Cum ți-a schimbat business-ul viața?
În primul rând mi-a schimbat viața în bine. Eram blazată în job-ul pe care îl aveam, veneam fără tragere de inima la munca, eram stresată, frustrată și efectiv era o lupta zilnică să ajung la job.
Business-ul meu e că un copil pentru mine. Îl cresc, îl iubesc, îmi aduce mulțumire sufletească, merg cu drag la muncă și dacă o săptămâna nu am nimic programat mi se face dor. M-a învățat să fiu mai organizată, să comunic mai bine, să am răbdare. M-a ajutat să învăț multe lucruri noi.
Cele mai plăcute și satisfăcătoare momente sunt îmbrățișările de la finalul fiecărei sesiuni foto...atunci îmi readuc aminte că sunt pe drumul cel bun indiferent cât de greu poate fi/părea uneori.Ce impact are activitatea ta asupra familiei și a copiilor?
Am noroc de prieteni și familie care mă susțin în toată această aventură. Se bucură de fiecare reușită a mea la fel de mult ca și mine (uneori posibil chiar mai mult). Pentru că mi-am făcut un orar de lucru și excepțiile în care lucrez în afara orelor de program sunt chiar excepții, adică se întâmplă de câteva ori pe an, îmi rămâne timp pentru mine, prieteni, familie și astfel reușesc să le balansez pe toate. Uneori sunt foarte obosită, este adevărat, așa că îmi iau câte o zi liberă că să îmi revin și să nu fiu morocănoasă.Cum vezi lumea copiilor noștri?
Neavând copii trebuie să recunosc că nu mă gândesc activ la acest aspect și nici nu cred că sunt cea mai în măsură să-mi dau cu părerea, dar din discuțiile cu clientele mele care au copii îmi dau seama că lumea asta nu e foarte primitoare cu ei.
Idealurile nerealiste de frumusețe ce sunt prezentate unor minți în formare, la o vârstă când sunt atât de ușor influențabili duc la multe probleme, începând cu încrederea în sine scăzută, atacuri de panică, anxietate, reprimarea emoțiilor, self harm etc. Presiunea rețelelor de socializare, presiunea de a se încadra în anumite standarde, expunerea constanta la ecrane, tehnologie, lipsa timpului petrecut împreună cu părinții în perioada de creștere...toate au efecte negative asupra copiilor.
Planetă deja ne da semne că nu ne mai suportă, iar copii de azi sunt cei afectați de tot ceea ce am făcut sau nu am făcut noi până acum. Ce facem pentru a-i ajuta să-și găsească calea?
ÎI lăsăm și încurajăm să-și găsească și hrănească pasiunile. Cum definești fericirea?
Fericirea mea înseamnă: sănătate, succes, relații împlinite, o carte bună, o bere, o pizza 4 brânze, mare și nisip cald sub tălpi, vanilie și un ruj roșu. Cum te promovezi?
Utilizez toate resursele care am învățat că sunt potrivite pentru afacerea mea: site, blog, rețele de socializare, newsletter, particip că și speaker la fiecare eveniment la care pot vorbi despre ceea ce fac, fac networking și particip activ la evenimente de networking, colaborez cu oameni de PR. Ce piedici ai depășit, ce lecții ai învățat, ce te face sa continui atunci când îți este foarte greu?
Cred că am trecut prin aceste lucruri în răspunsurile la alte întrebări, dar că să rezum la câteva cuvinte și acțiuni: mi-am urmat o pasiune (fotografia), am știut clar de ce vreau să las în urmă corporația, am făcut sacrificii la început de drum și încă mai fac uneori, m-am reîntors la adevărată pasiune (fotografia de portret și boudoir), am învață să spun NU, am învățat să lucrez după orar astfel încât să pot avea un echilibru între viața personală și profesională, dacă simt că sunt prea obosită, anxioasă și nu mă pot concentra la ce am de făcut, mă reîntorc la timp cu mine și pentru mine.
Ce mă face să continui este mulțumirea pe care o primesc de la clientele mele, îmbrățișările lor, starea de bine pe care le-o ofer și o primesc și eu în schimb, faptul că știu că îmi pot lua concediu atunci când vreau eu și banii pe care îi fac (trebui să fim și un pic pragmatici și realiști în business). Ce ai fi dorit să te întrebăm și nu am întrebat?
Mi se pare suficiente intrebari. 🙂 Nu cred ca lipseste ceva.Website-ul tău
https://alinabotica.ro/Facebook
https://www.facebook.com/alinabotica.ro/Instagram
https://www.instagram.com/alinabotica/Twitter
https://www.instagram.com/alinabotica/Adresa de email
alina@alinabotica.ro