Suntem un mic atelier de familie născut din grija pentru sănătatea copiilor, iubire pentru natură și pasiune pentru lemn.
Cine ești tu și în ce crezi?
Sunt Roxana, trainer creativ, mamă a 4 copii minunați care mi-au schimbat universul, credințele și m-au condus spre un drum al sănătății și conștientizării. Cred că fiecare acțiune a noastră are un răspuns, așa că vrem să ajutăm părinții să aleagă pentru copii lor jucării cu o energie benefică, jucării din materiale naturale prietenoase cu organismul lor și cu natura.Te-ai gândit la tine ca un super-erou?
Recunosc că prefer lumea mistică a basmelor în detrimentul super eroilor mediatizați astăzi.Dacă da, ce super-erou ești și care este super-puterea ta?
Dacă-mi este permis, aleg zâna pădurii și super-puterea mea este iubirea pentru natură, insuflată copiilor prin jucăriile făcute de noi.Accepți jocul în viața ta ca o metodă de dezvoltare și creștere personală?
Întotdeuna. Asta am învățat odată cu fetele mici. Există o diferență de 12 ani între băieții mei și fete iar odată cu nașterea lor m-am reconectat la copilărie, joc și basme. Dacă mă gândesc la mine acum 15 ani diferența este enormă, spun asta cu bucurie și recunoștință.Ai îmbrățișat gamificarea în afacerea ta?
Da, cu bucurie încurajăm proiecte comune părinți copii în scopul reconectării acestora, încurajăm deasemenea activitățile în aer liber, jocul liber, jocuri de rol cu scopul dezvoltării creativității și a reconectării la natură ( scurtează accesul la dispozitive electronice la copii mici).Te gândești că joaca e doar pentru copii și afacerile înseamnă doar seriozitate? Explică-ne de ce.
În nici un caz!Sunt antreprenor de o viață, am crescut odată cu copii mei, am lucrat alături de ei și acest business a fost creat pentru ei și cu ei. Joaca și copii fac parte din viața noastră iar jucăriile noastre sunt create alături de ei ca răspuns la nevoile lor.
Suntem un atelier de familie tocmai pentru a ne putea mula pe nevoile copiilor în timp ce facem ceea ce ne face placere.
PS: oferim seriozitate 🙂
Ce jocuri joci tu în viața de zi cu zi?
Fiind o mamă ce lucrează de acasă, jocul este o activitate permanentă în casa noastră. Modelul nostru este pedagogia Waldorf și urmăm ciclurile săptămânii prin activități specifice de pictură, creativitate, lucru manual, gătit.Ce jocuri folosești pentru a-ți motiva copilul și a-l educa?
Fetițele noastre sunt testerele atelierului și jucăriile sunt create în primul rând pentru ele ca să le dezvolte anumite abilități, să ajute la concentrare și dexteritate.Preferatele fetelor sunt jocurile libere cu figurine și pictura.
Ce jocuri folosești în echipa ta pentru a-i motiva să se educe?
Ne place sa jucam Remi și uneori cărți asta ca metodă de relaxare și stimularea concentrării.Ce jocuri folosești tu sau echipa ta pentru a finaliza anumite proiecte?
Momentan nu m-am gândit să folosesc așa ceva.Folosești gamificarea în marketingul produselor și serviciilor tale?
Suntem abia la început, urmează să folosim această strategie.Vezi vreo diferență în echipa care se joacă? Sunt mai productivi? Se cunosc mai bine?
Fiind producători, noi ne jucăm tot timpul. Nu pot spune cât de mult ajută asta în cazul unei echipe pentru că noi suntem o afacere de familie .Jocul leagă echipa? O face mai închegată și angajații tăi rămân în firmă mai mult timp?
Sunt de părere că relaxează și detensionează dacă e cazul.Ce jocuri ne recomanzi? Pot să fie boardgames, jocuri ale copilăriei, jocuri de business...
Preferatele noastre sunt jocurile în aer liber, dar dacă ar fi să aleg un joc de grup ar fi Remi.Ce cărți citești? Ne recomanzi o carte pe care ai citit-o recent și te-a făcut să te simți veselă sau încântată de afacerea ta?
Îmi plac cărțile de dezvoltare personală, spirituală și de business, iubesc să citesc și fac în așa fel încât să mă relaxez cu o carte bună în brațe cât mai des cu putință.Pe partea de business apreciez cărțile lui John Maxwell, momentan ma bucur de Manualul Femeii de Succes scrisă de Andra Olarean.
Cum ai fi dorit să ne jucăm altfel în acest interviu?
Cred că ai surprins frumusețea jocului și importanța acestuia in viețile și afacerile noastre.Mulțumesc pentru oportunitatea de a face parte din comunitatea ta minunată.
Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată