Mama lui Emoționel s-a născut în momentul în care mi-am dat seama că nu faptul că naști efectiv te face să primești această titulatură de vis (MAMĂ), ci faptul că ai ceva al tău, ceva ce iubești până la stele și înapoi și ai face tot posibilul să-i meargă bine.
Așa s-a născut această Mamă de Emoționel, mică firmă cu scopuri gigantice, neobosită și veșnic orientată spre noi provocări.
Mama lui Emoționel creează materiale educative pentru copii, jocuri interesante și super colorate pentru a le menține captată atenția celor mici pe toată durata desfășurării activității. Mama are, așadar, un dicționar cu 30 de emoții explicate pe înțelesul celor mici (3+) pentru a le dezvolta micuților inteligența emoțională prin joacă și distracție, are un kit de supraviețuire în călătoriile cu mașina (ce conține cartonașe cu jocuri pentru dezvoltarea răbdării), un set cu reguli de bune maniere și alte lucruri drăguțe.
Totodată, Mama creează și personajele din jocuri, sub formă tricotată, produsele fiind realizate 100% manual. De această parte creativă se ocupă mama mamei lui Emoționel, adică, simplu, mama mea. 🙂 Ea face și brelocurile și accesoriile pentru creioane și emoționeii în miniatură, atât de îndrăgiți de copilași. Când vezi aceste mascote îți vine să le strângi în brațe, în timp ce închizi ochii și zâmbești larg, așa ca să te bucuri mai tare de sentiment.
Suntem o echipă faină, eu așa cred! Și o așteptăm și pe sora să se alăture cu doza ei de creativitate. 🙂
Cine ești tu și în ce crezi?
Sunt un om simplu, dar cu visuri complicate. Cred în roadele pe care le culegi după ce le-ai semănat cu atenție, grijă, perseverență și răbdare.Te-ai gândit la tine ca un super-erou?
M-am gândit.Dacă da, ce super-erou ești și care este super-puterea ta?
Mamă, cu M mare. Una care ascultă, înțelege, rabdă și ajută. Toată viața.Accepți jocul în viața ta ca o metodă de dezvoltare și creștere personală?
Da, bineînțeles. Viața în sine e o joacă. Așa, mai serioasă.Ce jocuri joci tu în viața de zi cu zi?
Mă joc de-a alesul cărții din bibliotecă, potrivite stării cu care mă trezesc dimineața.Mă joc de-a alesul cănii pentru cafea. Am un set cu 6 căni aproape la fel, dar în fiecare dimineață le analizez câteva secunde și în funcție de habar nu am ce, aleg nuanța potrivită acelui început de viață.
Mă joc de-a înțelesul. Încerc să înțeleg punctele de vedere ale oamenilor de pe facebook și să le accept. Unde nu-mi iese, merg pur și simplu mai departe, nu mă ancorez, pentru că suntem cu toții diferiți, har Domnului, și practicăm și opinii diferite.
Ce jocuri ne recomanzi? Pot să fie boardgames, jocuri ale copilăriei, jocuri de business...
CATAN, pentru dezvoltarea atenției, a spiritului de afacerist și a capacității de negociere. ACTIVITY, pentru dezvoltarea abilităților sociale, a vorbirii și a vocabularului. DIXIT, pentru dezvoltarea imaginației și a creativității.Ce cărți citești? Ne recomanzi o carte pe care ai citit-o recent și te-a făcut să te simți veselă sau încântată de afacerea ta?
Calea spre bogățieTată sărac, tată bogat
Cel mai bogat om din Babilon
Sinele integral
Arta de a negocia
21 de secrete ale antreprenorilor de succes
Conversații cu Dumnezeu (trilogia)
Cum ai fi dorit să ne jucăm altfel în acest interviu?
A fost foarte jucăuș și interesant!Dacă ar fi să inventez eu o provocare ar fi aceasta: Povestește-ne pe scurt un moment din afacerea ta în care ai simțit că-ți vine să renunți, dar nu ai făcut-o. Cum ai procedat? Ce ai reparat?
Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată