Eu sunt Alexandra şi fac handmade de 15 ani. Am început totul ca un hobby, jucându-mă cu piese din ceasuri vechi recuperate de la bunicul meu, care a fost ceasornicar şi bijutier. De-a lungul timpului am încercat tot felul de tehnici şi materiale, dar lemnul a rămas printre preferatele mele. Am lucrat într-o agenţie de presă timp de 8 ani, însă la un moment dat am vrut să îmi urmez dorinţa de a avea mica mea afacere. Acum lucrez bijuterii, decoraţiuni pentru casă, accesorii pentru evenimente (cutii de verighete, umeraşe pentru miri, mărturii pentru nuntă/botez, seturi pentru prima aniversare, etc). Iar de curând am început să fac şi bijuterii din argint, pentru ca îmi doresc să îi calc pe urme bunicului.
În magazinul meu online găsiţi foarte multe produse pentru evenimente, personalizate după dorinţele voastre. Iar cutiile pentru bijuterii şi decoraţiunile sunt lucrate la comandă sau după starea mea de spirit. Toate produsele mele mă reprezintă, sunt vesele şi colorate, uşor de recunoscut după amprenta mea personală.
În ce domeniu activezi?
Activez în domeniul creativ: lucrez manual bijuterii, decoraţiuni, accesorii pentru evenimente.Când ai deschis afacerea?
În forma actuală, afacerea mea a fost deschisă în 2021.Ai simțit în vreodată că trebuie să te reinventezi?
Reinventarea este un proces pe care îl fac continuu. Nu am studii în domeniul artelor, tot ce am învăţat a fost pe cont propriu, cu ajutorul cărţilor şi al tutorialelor găsite pe internet la alţi artişti. Am urmat şi cursuri de specialitate susţinute de alţi creatori din ţară şi străinătate. Apoi am făcut lucrurile cu propriile mâini. Da, au fost multe greşeli, multe încercări, multe materiale stricate, mulţi bani investiţi. Şi vor mai fi, pentru că nu mă opresc aici.Afacerea mea a început ca un hobby, iar atunci lucram bijuterii din lut şi lemn şi cutii pentru bijuterii. Odată cu trecerea timpului, am vrut să acopăr cât mai multe categorii de obiecte, aşa că au apărut mărţişoarele şi decoraţiunile de Crăciun, accesoriile pentru nuntă şi botez, mărturiile, bijuteriile din argint şi alte metale.
A fost nevoie să schimbi modalitatea de lucru și de comunicare cu clienții pe perioda pandemiei?
Nu neapărat. Aveam deja produsele într-un marketplace online, iar comenzile veneau de acolo. Fiecare client este contactat telefonic pentru confirmarea comenzii şi stabilirea detaliilor de livrare, aşa că acest proces nu s-a schimbat. Pandemia a oprit însă organizarea de nunţi şi botezuri, dar şi târgurile handmade la care particip, aşa că acest aspect mi-a afectat cursul afacerii şi comunicarea faţă în faţă cu clienţii. Această etapă m-a determinat să îmi realizez site-ul propriu, pe care l-am lansat în 2021.Cum te-au afectat noile modificări fiscale din 2024?
Ca mică afacere, orice schimbare e puţin înspăimântătoare la început, însă am învăţat să mă adaptez la schimbări şi să fac tot ce pot pentru a-mi dezvolta afacerea.Vezi această perioadă ca una de reinventare, de acceptare a ideilor neconvenționale?
Eu simt că mă reinventez prin orice produs nou pe care îl creez, iar linia aceasta este infinită. Atunci când fac un obiect nou, îmi vin idei pentru alte şi alte produse, iar când privesc în urmă la obiectele realizate de-a lungul timpului văd că am evoluat prin fiecare creaţie.Ai acceptat cu brațele deschise ideea de noi oportunități în afaceri?
În general, da. Sunt deschisă întotdeauna la colaborări şi oportunităţi în afacerea mea, însă acestea trebuie să se potrivească cu ceea ce lucrez şi cu obiectivele mele.Ai profitat la maxim de noile oportunități? Dacă da, cum ai făcut asta?
Da! Am participat la cursuri de dezvoltare personală şi de business, am citit cărţi despre asta, am participat la târguri unde am cunoscut noi colaboratori, am făcut şi fac în continuare tot ce îmi stă în putere pentru a profita de ocaziile apărute.Crezi că această perioadă te ajută să te dezvolți mai mult? Dacă da, cum faci acest lucru?
Dezvoltarea este un proces continuu în business şi în viaţă. Iar odată cu înaintarea în vârstă, vreau din ce în ce mai mult. Sunt mereu în căutare de cărţi şi cursuri prin care pot învăţa tehnici noi de lucru, experimentez cu noi materiale, creez noi produse. Pe lângă cursuri şi cărţi, feedback-ul venit de la clienţi este foarte important în dezvoltarea afacerii mele. În multe cazuri, cumpărătorii devin clienți fideli, susținând și promovând munca mea şi cu alte ocazii.Afacerea mea sunt eu. Lucrez cu drag fiecare obiect. Cu acelaşi drag fac şi toate celelalte lucruri care poate se văd mai puţin: sun clienţii pentru confirmarea comenzilor şi stabilirea detaliilor de livrare, eu răspund la mesaje pe Facebook şi Whatsapp. Eu lucrez produsele, eu le personalizez, eu mă documentez despre materiale şi tehnici noi, eu mă ocup cu aprovizionarea cu materii prime şi consumabile. Tot eu mă ocup de site şi paginile de socializare, eu fac şi prelucrez fotografiile produselor. Eu fac facturi şi awb-uri, eu împachetez produsele şi ambalez coletele. Toate aceste etape mă ajută să mă dezvolt atât pe plan profesional, cât şi personal.
Împărtășești din cunoștințele tale de viață și business? Cum faci asta?
Sigur! Site-ul meu are şi o categorie de blog unde încerc să postez articole despre lumea handmade. La fel, pe reţelele sociale postez frecvent imagini şi filmări din timpul lucrului, descriu etape şi procese de lucru, pentru ca urmăritorii mei să înţeleagă cât mai bine ce se întâmplă în spatele cortinei. Iar sesiunile de networking din cadrul evenimentelor şi cursurilor la care particip sunt întotdeauna o ocazie bună pentru a face schimb de păreri şi experienţe cu alţi antreprenori din domeniul meu.Ce înseamnă „magie în antreprenoriat” pentru tine?
Să fac ceea ce îmi place! Am muncit mult pentru a ajunge în punctul de azi, transformând un hobby într-o mică afacere, aşa că pentru mine fiecare zi este magică.Cum îți educi clienții, angajații, partenerii de afaceri?
Îmi contactez fiecare client telefonic pentru a stabili exact detaliile comenzii sale, respect termenul de livrare şi mă asigur că destinatarul este mulţumit de produsele primite. La evenimentele fizice, ador să povestesc despre felul în care sunt lucrate produsele, iar clienţii devin din ce în ce mai receptivi şi apreciază că obiectele sunt lucrate manual, unice, şi nu într-o fabrică. Cumpărătorul recunoaște efortul și dedicarea, apreciind nu doar produsul final, ci și povestea din spatele fiecărui produs.În ceea ce priveşte furnizorii şi partenerii de afaceri, îi tratez întotdeauna cu respect şi seriozitate şi mă aştept la acelaşi lucru din partea lor.
Ce sfat poți să le dai femeilor care au deja o afacere și e afectată de modificarile fiscale?
Sunt atât de multe variabile în afaceri, încât singurul sfat pe care îl pot da în această privinţă este să caute un contabil/consultant fiscal competent, care le poate îndruma în funcţie de afacerea fiecăreia.Care sunt proiectele tale de viitor?
Pentru sezonul de evenimente din acest an pregătesc o serie de produse noi (cutii pentru verighete, lumânări de nuntă&botez, mărturii), dar am în lucru şi o colecţie nouă de bijuterii. În plus, pregătesc o serie de articole pentru blog în care voi detalia procesul de lucru pentru fiecare obiect, deoarece îmi doresc să îi arăt clientului cât de importantă este diferenţa între un produs lucrat manual şi unul de serie.Ai copii? Cum le explici ce e antreprenoriatul?
Nu am copii, însă prietenii mei au şi sunt bucuroasă de fiecare dată când ne vedem, pentru că le duc diverse materiale din care ei confecţionează decoraţiuni sau mici bijuterii şi sunt încântaţi atât de proces, cât şi de faptul că acesta poate deveni o meserie.Ce cărți citești? Ne recomanzi o carte pe care ai citit-o în ultima perioadă?
În această perioadă citesc multe cărţi educative despre bijuterii şi dezvoltare personală. O carte citită recent care m-a ajutat este Atomic Habits de James Clear. În rest, sunt un fan al cărţilor audio şi ascult cam tot ce îmi vine la îndemână.Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată