M-am născut și crescut în frumoasa Bucovina, luând decizia să studiez Turismul la Universitatea din Cluj și să-mi dedic anii de profesie managementului turistic.

Nu sunt un guru în domeniu, dar sunt o bucovineancă pasionată de frumos și prin ale cărei vene curge pasiunea pentru turism și pentru tradițiile românești.

După 11 ani de management în Turism și alți 6 de Specialist Marketing în studiul pieței de consum și al comportamentului de cumpărare al consumatorului, m-am predat pasiunii mele native de a scrie și de a crea branduri unice în industria ospitalității.

Eu vin în ajutorul celor ce nu au cunoștințe de marketing, experiență minimă în turism sau deloc, ori în sprijinul acelor specialiști care au nevoie de suport adițional pentru a planifica o strategie clară de marketing, de a concepe și menține prezența în social media, de a organiza evenimente autentice și de a valoriza turismul local.

Ofer servicii de consultanță în marketing pe branșa turistică cu următoarele servicii: branding personal, copywriting (texte de vânzare, postări, content pentru social media – Facebook, Insta, Linkeding), strategie marketing de vânzare și promovare, concept de produs, concept de evenimente turistice, realizare de oferte tarifare, concepere pachete turistice, diversificare servicii oferite. 

Evaluează și Scrie o Recenzie

Evaluarea ta

angry
crying
sleeping
smily
cool
Selectează

Recomandarea ta trebuie să aibă cel puțin 140 de caractere

Sunt de acord si accept Termenii si Condițiile pentru publicare recenzie

image

Afișeză orarul
  • Luni09:00 AM - 05:00 PM
  • Marți09:00 AM - 05:00 PM
  • Miercuri09:00 AM - 05:00 PM
  • Joi09:00 AM - 05:00 PM
  • Vineri09:00 AM - 05:00 PM
image