Ajut femeile singure să-și găsească partenerul ideal cu care să construiască o relație frumoasă, reușită, împlinitoare cu ajutorul metodei ”Inimi Aliniate”.
Metoda se bazează pe sistemul semințelor care vine cu o abordare nouă privind mecanismul relațiilor și se adresează femeilor singure determinate și hotărâte să aibă un partener și o relație – dar și celor care se află în cuplu și vor să-și îmbunătățească relația și să aducă mai multă fericire și împlinire în relație.
În ce privește aceste sistem, sunt una dintre cele 5 persoane din România acreditate să predea sistemul semințelor.
Ce visai să te faci când erai mică?
Visam să devin doctoriță. Aveam o trusă de aia de jucărie și îmi plăcea la nebunie. Voiam să ajut oamenii, să-i îngrijesc și să-i vindec.Cumva am ajuns să fac acest lucru în prezent, să ajut și să am grijă de oameni, dar sub o formă cu totul diferită - dar după ce am făcut facultatea de drept și am lucrat în domeniul juridic cam 17 ani.
Când ai simțit pentru prima dată că prinzi aripi, că ești încurajată, că poți deveni ce vrei tu să devii?
Când mi-am întâlnit mentorul meu de suflet, care îmi este alături din 2017 și care m-a ajutat să devin persoana care sunt azi.Toată copilăria și adolescența mi-am dorit să fiu o altă persoană, simțeam că în sufletul meu este o altă femeie captivă și forțată să trăiască o viață pe care nu și-o dorea.
Mentorul meu mă susține mereu, îmi este alături ori de câte ori îmi este greu și mă ghidează cum să scot din mine, acea femeie captivă.
Și chiar pot să afirm că niciodată în viața mea, nu mi-e atât de bine cu mine, cum îmi este în prezent: am o relație armonioasă cu mine și cu ceilalți, am multă liniște mentală, am un partener extraordinar și mă bucur tare mult de relația noastră bazată pe iubire, respect, gingășie și suport; în planul profesional - am început să cresc frumos și viața mea, per ansamblu se îmbunătățește de l ao zi la alta.
Cum ai pornit afacerea? A fost greu? Ai avut momente de ezitare?
Anul trecut am avut curajul să ies de sub umbrela unui business de consultanță și training, unde lucram în sistem de colaborare, ca trainer și alte activități de organizare evenimente și am pășit pe cont propriu și să mă nișez doar pe consiliere relații și să-mi creez propriul meu program care se numește Metoda Inimi Aliniate.Și în acest punct, eram confuză, nu știam ce să fac, cum să le vorbesc oamenilor despre ceea ce făceam eu,pe limba și pe nevoilor lor.
E greu la început până pui în mișcare mecanismul, roata afacerii tale. Și asta poate să dureze cel puțin un an. Dar e foarte important să ai un mentor sau un coach lângă tine care să te susțină și să te ghideze.
Și pentru a-mi demara afacerea, l-am avut lângă mine pe Liviu Păsat, coach de marketing care m-a ajutat să-mi creez programul și să pun în mișcare roata de marketing pentru promovarea lui
Dacă afacerea ta ar fi o poveste, cum ar fi aceasta?
Ca orice poveste clasică - care începe cu o durere din vremuri timpurii, cu desfășurarea acțiunii țesute în jurul aceste dureri și evident cu final fericit!A fost odată ca niciodată Livia, care și-a dorit de mic copil și apoi, mai toată viața, să aibă un partener și o relație frumoasă, reușită, împlinitoare. După mulți ani de suferințe în relațiile cu bărbații, și apoi după aproape 10 ani de singurătate, ea a obținut partenerul și relația după care a tânjit aproape 46 de ani!
Cum te simți ca antreprenoare în România?
E bine că sunt pe cont propriu, am libertate, îmi fac programul așa cum îmi doresc.Evident, muncesc, cel mai adesea, de dimineața până seara. Dar mă bucur că pot munci în liniște, cu bucurie și fără presiune sau stres.
Cum te-au afectat modificările fiscale din anul 2024?
Mie îmi place să spun, că ”sufletul pereche” al oricărei afaceri este statul :). Atunci când îți deschizi o firmă, vei avea un partener de cursă lungă care nu te va părăsi niciodată 🙂Am simțit că există șanse să-mi pierd liniștea pentru că nu voi putea achita taxele. Într-adevăr, marja impozitelor a sărit mult, dintr-o singură etapă.
Dar îmi doresc să am bani să plătesc aceste impozite ca să pot dormi liniștită. E mult mai important pentru mine să am liniște mentală. Până acum am reușit. Îmi doresc să pot mereu. Pentru mine e foarte important să am o relație corectă cu statul și să-mi pot plăti la timp taxele și impozitele.
Care este criteriul pe care îți alegi furnizorii?
Păi....mă uit un pic la calitate, la preț, la recenzii - și apoi mi se formează un feeling de ”acesta e”.Nu-mi place să pierd prea multă vreme căutând furnizorul ideal!
Când alegi producătorii locali?
Mai tot timpul, îmi place să particip la dezvoltarea afacerilor noastre, indiferent cât sunt ele de mari sau de mici.Crezi că poti presăra puțină „magie” în cafea ca să poți merge mai departe în fiecare zi pe drumul antreprenoriatului? Ce înseamnă aceasta „magie” pentru tine?
Nu cred că merge. Cred în magia experiențelor de viață - dar nu cred că pot da cu bagheta magică.Magia vine în viața noastră ca urmare a bunei-credințe, generozității și bunătății noastre în raport cu toți ceilalți.
Magia este ca totul să meargă ușor, în flow, fără consum prea mare de resurse de orice fel, să poți rezolva totul repede și bine. De multe ori magia apare ”în mod neașteptat”.
Ce sfat poți să le dai femeilor care doresc să-și deschidă propria afacere?
Să-și pună mereu o motivație mai înaltă pentru afacere: să poată servi cât mai bine și cât mai frumos și cât mai multă lume prin abilitățile și cu pasiunea lor. Să-i facă mereu fericiți pe ceilalți.Știu că noi toate facem asta, dar poate că motivația nu e întotdeauna 100%.
Care sunt proiectele tale de viitor?
Programe de lungă durată pentru relații, tabere de relații și coaching 1-1 personalizat pentru relații.Și să-mi mențin bucuria și liniștea de a munci în folosul celorlalți.
Caracterizează-te în trei cuvinte. De ce le alegi?
Arta de a fi împreună.Am ales aceste cuvine pentru că fără ”împreună” nu putem reuși nicicum. Nici în plan personal, nici plan profesional. Este în natura noastră și chiar este o artă să construiești relații.
Ai devenit ceea ce îți doreai să devii când ai fost mică?
Ca om, ca femeie DA.Profesional - nu. Dar nu sunt nefericită din acest motiv. Viața mea a luat o întorsătura radicală, nu m-aș fi gândit niciodată că voi preda, că voi face consiliere și mentorat. Dar chiar asta e vocația mea.
Ce cărți citești? Ne recomanzi o carte care ți-a schimbat modul de a fi, de a privi lumea afacerilor?
Sunt 2 cărți scrise de Geshe Michael Roach- Șlefuitorul de Diamante
- Management Karmic
Care chiar vin cu o abordare diferită asupra modului de a face afaceri.
Iar pentru relații, recomanda Karma Iubirii - schisă de acelați autor.