Buna!

Eu sunt Alina și pasiunea mea este pictura.

  • Pictez de când mă știu, ca și „mică afacere” am început în 2007 cu picturi murale pt camere copii și adulți, grădinițe, restaurante, spatii de joaca etc, tablouri, mărțișoare, pictură pe pietre, pictură pe globuri din sticlă, m-am axat câțiva ani buni și pe diverse obiecte și decorațiuni personalizate prin tehnici decoupage pentru ocazii diferite (nuntă, botez, petreceri în familie etc),  recondiționări de obiecte vechi etc.
  • De 4 ani încoace pictez pe haine (din material textil și din piele -tricouri, cămăși, geci de blugi și din piele, hanorace, rochii etc) și încălțăminte (sneakers din piele, teniși din material textil, sandale, pantofi din piele, ghete, adidași etc), în plus și pe accesorii (pălării, șepci, sacoșe, poșete, portofele, mănuși… și cam pe tot ce îmi “cade” în mâini).
  • Vopselele pe care le folosesc sunt non-toxice, pe bază de apă, nu crapă, nu se scorojesc și sunt foarte rezistente la purtare și spălare frecventa.
  • Vrei să fii diferit și să îți exprimi personalitatea prin hainele și încălțămintea pe care le porți?
  • Ești în pană de idei când vrei să faci un cadou deosebit celor dragi, după pasiunile și preferințele lor?
  • Ai idei trăsnite (legate de hainele tale) pe care nu ți le-a mai pus nimeni in practică până acum?
  • Aștept provocarea ta! Te voi contacta să stabilim împreună detaliile și cum te pot ajuta să ai cea mai faină piesă vestimentară!
  • Dacă vrei să vezi lucrările mele adunate de-a lungul anilor , le poți găsi in „Albume” pe Facebook sau în „Repere” pe Instagram
  • Dacă ești curios la ce lucrez în prezent și ce teme de lucru îmi dau clienții, urmărește-mă pe profilul de Facebook (Decoralina Ro-Alina) pe pagina Decoralina, precum și pe Instagram (@decoralina.ro) și TikTok (@decoralina.ro)!

Îți mulțumesc și … Let’s paint the world with creativity!

Q Ce tipuri de articole personalizezi?

- Haine din piele naturala si din material textil (compozitie min 70-80% bumbac) pentru adulți și copii, tricouri, geci pantaloni și rochii din denim, fuste, camasi, treninguri, rochii, hanorace etc
- - Incaltaminte din piele naturala si material textil (sneakers din piele, ghete, sandale, pantofi, teniși etc)- Accesorii vestimentare: pălării, șepci, poșete, rucsacuri, portofele, mănuși etc
- Pictura pe globuri din sticla, diverse cadouri pentru ocazii diferite: semne de carte din piele naturală sau carton, sticle decorate prin pictura sau diverse tehnici, cutii din lemn pictate sau decorate cu tehnici decoupage, decoratiuni din sticla, metal, lemn, ceramica, piatră etc.

Q Cat de bine rezista pictura realizata pe haine, incaltaminte si accesorii si cum se comporta in timp?

Vopselele folosite sunt adaptate pentru suprafetele pe care lucrez.
- La articolele din piele, folosesc vopsele speciale pentru piele, non-toxice, pe bază de apă, la final protejate cu 3 straturi de lac. Întretinerea este usoara, încălțămintea se șterge cu lavete din bumbac pe suprafața pictată, iar hainele este de preferat să se curețe la o curățătorie specializată.
- La hainele și încălțămintea din material textil folosesc vopsele speciale pentru textile, care dupa uscare timp de 8 ore se izolează la cald timp de 5 minute cu hârtie de copt pentru protecție, procedeu după care vopseaua devine maleabila, intră adânc în fibra materialului, împiedicând astfel crăparea ulterioară si devenind rezistentă la întindere, la purtare și la spălare frecventă (am produse vestimentare pictate de 6 ani, spălate frecvent, care nu au crăpat și nu și-au pierdut intensitatea culorilor în timp).
- La celelalte articole pentru decor, folosesc culori acrilice pe baza de apă (pentru interior sau exterior, după caz), non-toxice, protejate cu 2-3 straturi de lac final.

Q Pot trimite eu articolele dorite la personalizat sau ai pe stoc produse personalizabile din care pot să îmi aleg?

In 90% din cazuri lucrez pe produsele clientului, pentru a evita nepotrivirile de model, mărime, culoare etc. Acesta are 3 opțiuni:
- Imi trimite prin curier produsul pe care îl dorește personalizat
- Comandă de pe site-ul dorit cu livrare direct la mine
- Alege din magazinul din orașul lui (Zara, H&M, C&A etc) un produs , îmi comunică detaliile legate de cod, culoare, mărime etc, îmi trimite un avans contravaloarea produsului și eu îl cumpăr din magazinul din Brașov, urmând ca după personalizare să îl trimit la adresa specificată.
- Pentru cadouri diverse (semne de carte din piele, globuri de sticlă, cutii din lemn, alte suporturi etc) asigur eu suportul de lucru

Q Care sunt opțiunile de design disponibile?

De obicei, clientul își alege un model preferat, potrivit cu ceea ce își dorește.
Nu fac reproduceri după modelul deja executat al altor artiști, personalizarea însemnând un produs unic, individual, creat pentru o singură persoană.

Q Cum pot comanda un articol personalizat?

Mă poți contacta pe Facebook, Messenger, Whatsapp, Instagram, site, TikTok, telefonic .
Îmi explici ce îți dorești, pe ce suprafață ai nevoie să fie făcută personalizarea, stabilim dacă este potrivită pentru personalizare, îmi comunici modelul dorit și eu îti ofer schițe/variante de execuție, până când ajungem la varianta optimă dorită.

Q Cât timp durează realizarea unui produs personalizat?

Depinde de complexitatea modelului și de numărul de comenzi pe care le am în lucru. De obicei, variază de la 1 zi până la max 2-3 săptămâni. Termenul comunicat este respectat.

Q Cum se pot expedia produsele personalizate?

După dorința clientului, le pot expedia prin curier sau prin poștă.

Q Cât costă un produs personalizat?

Personalizarea poate dura de la o oră la câteva zile, în funcție de complexitatea modelului dorit. După ce discutăm, aflu ce îți dorești exact și avem modelul stabilit, pot estima timpul de lucru și implicit prețul pentru pictură.

Evaluează și Scrie o Recenzie

Evaluarea ta

angry
crying
sleeping
smily
cool
Selectează

Recomandarea ta trebuie să aibă cel puțin 140 de caractere

Sunt de acord si accept Termenii si Condițiile pentru publicare recenzie

image

Afișeză orarul
  • Luni09:00 AM - 05:00 PM
  • Marți09:00 AM - 05:00 PM
  • Miercuri09:00 AM - 05:00 PM
  • Joi09:00 AM - 05:00 PM
  • Vineri09:00 AM - 05:00 PM
building Deții această afacere? Revendică Acum! Revendică Acum!
image