Sunt psihoterapeut cu pregătire în Psihoterapia Sistemica de Familie, cuplu, copil, individual.
Ofer terapie și consiliere psihologică individuală, de cuplu, copii și de familie, atât fizic, la cabinet, cât și online.
Consiliere vocațională, orientare profesională a tinerilor, ajut adolescenți să își clarifice ce le-ar plăcea să facă.
“Mintea este cel mai mare dușman sau cel mai bun prieten”. Tu ai puterea de a alege!
Drumul unei cunoașteri mai autentice a naturii umane, care m-a făcut să fiu mai îngăduitoare și mai empatică cu mine și semenii mei, a început odată cu alegerea de a studia psihologia, care mi-a oferit șansa de a observa mai atent omul cu toate întrebările, reacțiile și provocările lui.
Am fost atrasă de curiozitatea față de miracolul vieții și de complexitatea nemărginită a ființei noastre, dar și de dorința de a da vieții un sens.
Am înțeles că suntem profund interconectați și influențați unii de ceilalți și cât de important e totul: familia, societatea, întreg universul. Este un adevăr accesibil acum, faptul că avem puterea de a “ne lua destinul/viața în mâini” și de a ne schimba realitatea sau cel puțin perspectiva asupra ei.
Calea descoperirii și transformării personale nu este una liniară, nici nu există rețete de succes universale sau rezultate instantanee așa cum de multă ori ne prezintă diverse surse, ba dimpotrivă, nimeni nu poate face această călătorie în locul nostru.
După mulți ani de învățare și descoperire, care continuă alături de fiecare client cu care lucrez, afirm cu încredere că merită tot efortul, toată strădania, toate “obstacolele”, căci rămâne cea mai fascinantă, cea mai importantă călătorie pe care o putem face: cea către noi înșine.
Avem nevoie să ne sprijinim unii pe alții pentru a ne ușura drumul și a ajunge la sinele nostru autentic.
Te aștept pe tine sau alături de parter/copil ori cu întreaga familie pt redescoperire și reconectare, cu compasiune și răbdare.