Eu sunt Liliana Dumitru, absolventă de A.S.E. – Facultatea de Finanțe, Credit și Contabilitate și, după aproape patru ani de cursuri și perfecționări în domeniul floristic, designer florist. Sunt mama unui tânăr designer în arhitectură, iar acum aproape un an am avut privilegiul de a  sărbători cu soțul meu, nunta de argint.

Iubesc florile și marea, sunt o fire veselă și optimistă și îmi place să lupt pentru idealurile mele. Principiul după care mă ghidez: “Iubește ceea ce faci, fă ceea ce iubești”!

Dintr-o mare pasiune pentru flori și frumos, pe care o am încă din perioada copilăriei, într-un început de Februarie a prins contur proiectul meu de suflet, Selia Flowers.  De ce “Selia”? Pentru că m-am jucat într-o zi cu inițialele prenumelor noastre și mi-a placut cum sună.

Ce înseamnă creațiile Seliei? Sunt design-uri originale, lucrate cu drag și mare atenție la detalii, gândite să aducă și să transmită încântare, emoție și bucurie și în care se împletesc foarte multe tehnici și principii de design floral învățate pe perioada cursurilor. Așadar, nimic nu este lăsat la voia întâmplării! Multe dintre ele sunt handmade, pentru ca îmi place foarte mult să realizez buchete pe structură construită sau buchete care au la bază structuri spiderweb, precum și decorațiuni  florale lucrate cu plante și flori stabilizate și/sau uscate. Unele dintre ele sunt “unicat”, altele sunt “altfel”, așa cum îmi place mie să spun. Iubesc să modelez ceara și să realizez  cu ajutorul ei altfel de decoruri pentru evenimente sau altfel de decorațiuni florale pentru perioada sărbătorilor.

Misiunea mea? Să aduc emoție și bucurie, să transform orice eveniment într-o poveste frumoasă, să personalizez orice creație florală – pentru ca experiențele clienților mei să se transforme în momente de neuitat -, să adun laolaltă în cadrul atelierelor de relaxare persoane care împărtășesc aceeași pasiune pentru flori și frumos, să realizez decoruri cu ceară și flori și … lista poate continua.

Mai multe despre mine

Evaluează și Scrie o Recenzie

Evaluarea ta

angry
crying
sleeping
smily
cool
Selectează

Recomandarea ta trebuie să aibă cel puțin 140 de caractere

Sunt de acord si accept Termenii si Condițiile pentru publicare recenzie

image

Afișeză orarul
  • Luni09:00 AM - 10:00 PM
  • Marți09:00 AM - 10:00 PM
  • Miercuri09:00 AM - 10:00 PM
  • Joi09:00 AM - 10:00 PM
  • Vineri09:00 AM - 10:00 PM
  • Sâmbătă09:00 AM - 08:00 PM
  • Duminică10:00 AM - 06:00 PM
image