Am studiat design vestimentar la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași și multă vreme am trăit cu impresia (de altfel, larg împărtășită) că estetica poate-o arăta frumos la expoziții, dar nu ai cum să trăiești din ea, darămite să reușești.
Pandemia, însă, ne-a întors lumea pe dos și ne-a dat multora răgazul să ne regândim principiile și valorile. lar eu am descoperit cum pot să valorific migala și precizia pe care le-am deprins îmbunătățind procese într-o companie de IT, pentru a crea din nou și a prospera.
E interesant, că sunt multe lucruri pe care ne gândim că n-ai cum să le-mpaci, dar uneori tocmai cele mai simple soluții se dovedesc și cele mai fericite. Acesta e filonul foarte „pământean” pe care-l urmează Teluric.
Recuperez pielea unor haine vechi sau din bucăți „imperfecte” și-i dau o nouă viață în genți și accesorii pe care le decorez cu tipare fluide, prin turnarea de vopseluri acrilice. Astfel, materialul care altfel ar fi irosit ajunge să dăinuie util poate chiar generații și să devină artă pe care o porți – pe umăr, pe spate, la brâu – și care-ți înfrumusețează lumea
Cum ai hotărât să deschizi afacerea?
Afacerea mea s-a născut în pandemie, ca o reacție a regenerării planetei. Când noi ne-am oprit, în acele luni de lockdown global, natura a înflorit și asta a fost, pentru mine, o dovadă clară a impactului pe care fiecare dintre noi îl avem asupra biologiei planetei. Și am început să caut alternative ecologice prin care să mă exprim și să creez un produs care să respecte conceptul de sustenabilitate și etică.Ai știut de la început cum va funcționa afacerea ta?
În continuare, caut să diversific catalogul de produse și materiale. Ceea ce iau în calcul, pe baza research-ului făcut, este să mă extind și spre piele nouă, nu doar reciclată, având în vedere că pielea este un produs secundar al industriei de carne.A nu folosi pielea în industriile noastre, ar genera la nivel global, un surplus de 7 milioane de tone de deșeuri, ceea ce planeta noastră nu își permite. În plus, în viziunea mea, oferi mai mult respect animalului sacrificat, utilizând resursele la maximum.
Diversificând materialul, îmi vă permite să extind și catalogul, tipologia și designul produselor spre un public care apreciază produse mai minimaliste, linii simple și care poate, nu se regăsesc, în produsele actuale.
Ai urmat cursuri de antreprenoriat? Dacă nu, ce alte cursuri ai urmat?
Perioada de pandemie am petrecut-o executând produse și experimentând cu diverse tehnici. Nu mai lucrasem cu piele până anul trecut așa că a fost un proces de durată, în care am devorat orice material disponibil online despre prelucrarea pieii.Ulterior, am căutat diverși furnizori pentru necesarul de materiale: de la piele până la carabine, închizători de genți s.a.m.d și bineînțeles, marele experiment: execuția produselor. A durat undeva la două luni ca să realizez primele "prototipuri" de genți.
Accepți ideile neconvenționale în afaceri? Daca da, ce fel de idei?
Ador ideile neconvenționale și cred că asta se vede în primul rând prin catalogul de produse pe care îl ofer cât și publicului căruia mă adresez: femeia nonconformistă, colorată, cu o pasiune pentru fashion și pentru a ieși în evidență, care știe că vestimentația ei este o formă aparte de limbaj.O geantă rotundă nu este pentru oricine și mai ales, nu una care încapsulează galaxii întregi în designul lor.
O altă abordare pe care am ales-o pentru afacerea mea este să ofer cât mai mult femeii care cumpără un produs Teluric. Pentru că nu cumpără o simplă geantă. Cumpără un accesoriu care se adaptează de la o zi la alta nevoilor ei. Sistemul de curele detașabile permit genților să fie purtate ca geanta, rucsac, borsetă. Astfel, când investești într-o geantă Teluric, te poate însoți și într-o zi cu teniși și într-o zi cu pantofi cu toc și să simți că într-adevăr, a meritat investiția.
Ai simțit în perioada aceasta că trebuie să găsești metode pentru a fi mai productivă?
Da, am avut momente în care m-am simțit copleșită, fiind la început în ale antreprenoriatului iar detaliile administrative a trebuit să le învăț din mers.Ce a fost esențial pentru mine a fost să îmi acord răbdare și blândețe. Dialogul interior a făcut toată diferența pentru a găsi soluții și pentru a deveni mai eficientă în procesul de producție, în loc să mă judec singură că nu știu să fac X sau Y.
Dacă la început, făceam o geantă în 5 zile, acum am redus procesul la maxim 2 zile și în luna Aprilie am reușit să realizez o colecție întreagă în 2 săptămâni.
Ce înseamnă pentru tine a fi productivă?
Productivitatea, pentru mine, este procesul urmat natural de starea de motivație. Când simt că îmi zbârnâie călcâiele să realizez cât mai multe fără să mă simt obosită. Să am un obiectiv clar spre care merg și să știu că task-urile pe care azi le-am îndeplinit mă duc mai aproape de acel obiectiv.Ce metode folosești pentru a fi productivă?
Setarea de obiective. Dacă nu știu unde vreau să ajung, nu voi ști nici ce am de făcut.Dacă îmi definesc destinația, întrevăd și primii pași pe care îi am de făcut în direcția dorită.
O altă metodă importantă pentru mine este identificarea valorilor personale în aria în care lucrez. Dacă ceea ce fac nu este aliniat cu valorile mele atunci nu voi găsi nici motivația necesară pentru a îndeplini acel obiectiv.
Vezi vreo diferență între a fi productivă și a lucra SMART?
Da, din punctul meu de vedere un om se poate considera productiv la finalul unei zile în funcție de numărul de task-uri pe care l-a îndeplinit și în același timp, acele task-uri să nu fie neapărat conectate de obiectivul final. Productivitatea, cu atât mai mult, în mediile corporate a devenit un procent pe care, un angajat, trebuie să îl atingă indiferent de sacrificii. Și întâlnim tot mai multe situații în care oamenii nu sunt împliniți, epuizați și apare fenomenul de burn-out.Când lucrezi SMART, ții cont și de factorul uman. Cât de realist este obiectul, cât de echilibrat este cu celelalte arii ale vieții. Gândești pe termen lung și te adaptezi. Multă lume privește productivitatea ca o cursă de viteză când, de fapt, este un maraton.
Care sunt proiectele tale de viitor?
Proiectul spre care mă îndrept este o școală antreprenorială pentru artiști. Cum anume pot ajunge artiștii să își construiască un business de succes, să se mențină motivați și să își îmbine pasiunea cu sursa de venit.Pentru a realiza acest vis, am făcut primul pas prin a începe eu acest proces pentru ca ulterior, să îi pot susține pe alții în același parcurs.