Salut! Eu sunt Iulia și îmi place să creez haine, atât pentru femei cât și pentru copii. Am lângă mine o echipă mică, dar foarte valoroasă, fără de care Julies Atelier nu ar exista. Scopul nostru este ca hainele realizate de noi să aducă cel puțin aceeași bucurie la purtat pe care o simțim noi la creat.
Eu îmi aduc cu drag aminte de mașina de cusut a bunicii mele, apoi a mamei mele, și mereu am fost impresionată de ce poate ieși dintr-o bucată de material, astfel Julies Atelier nu s-a născut dintr-un capriciu, ci din iubire de frumos și de creat. Lucrurile au prins contur cu timpul, după multă, multă muncă, învățare continuă și perseverență.