Luminaria Handcrafted Home & Events este locul unde doi oameni pasionați de porțelanuri și arome vă leagă emoțiile trăite în cele mai frumoase momente ale vieții voastre de amintiri, parfumându-le delicios.
Eu sunt Anamaria și vreau să vă povestesc despre pasiunea mea și a soțului meu, o pasiune care ușor, ușor s-a transformat în business de familie.
Pasiunea pentru porțelanuri a crescut odată cu mine. Mă și revăd, copil fiind, în fața acelei vitrine mari, din sticlă, plină cu seturi de Cluj, Alba Iulia și Curtea de Argeș. Lumânările parfumate au venit pe parcurs, ca și ideea de a le turna în colecția de porțelanuri desperecheate, adunate de peste tot, din călătoriile noastre. Am turnat prima lumânare în bucătăria familiei, după ce mi-am adormit bebelușul. Și restul e magică poveste, luminată și parfumată!
Acum, în micul nostru Atelier, turnăm cu drag lumânări din ceară curată de soia, pe care o parfumăm singuri, cu parfumanți special creați pentru aceasta, le îmbogățim cu fitile din bumbac reciclat și le turnăm individual în recipiente din porțelan fin, vintage, create în cele mai cunoscute ateliere de producție europene: Villeroy&Boch, Haviland – Limoges, Seltmann, Rosenthal, Royal Albert, Balmoral Castle etc.
Recent, pe partea de Home, pe lângă lumânările noastre parfumate, ne-am extins paleta de produse cu difuzoare din ceramică și pastile de ceară parfumată, turnate după aceeași rețetă ca și lumânările. Tot recent, ne-am diversificat oferta, intrând astfel si pe piața de evenimente, cu invitații de nuntă și botez, mărturii elegante și diferite accesorii, cum sunt sigiliile, care vă pot transforma evenimentul într-o minunată poveste.
Prin serviciul “Parfumează-ți nunta!” – concept inovator și unic în țară, cu lumânările noastre parfumate, noi vă creăm amintirile senzoriale de la evenimentele voastre minunate, amintiri pe care le veți purta cu voi peste ani și ani, datorită memoriei olfactive.
Nu, nu suntem unici pe piață.
Atunci, ce ne face pe noi diferiți?
Suntem o afacere de familie care crește cu fiecare zi ce trece și în care punem mult suflet și pasiune. Fiecare produs și serviciu oferit este realizat cu multă grijă și atenție la detalii. Este esențial pentru noi ca produsul final să urmeze întocmai indicațiile de personalizare oferite de client. Lumânările noastre ambientale, melterele și diffuserele, invitațiile și mărturiile, sigiliile și cadourile noastre vă vor întregi cele mai frumoase vise.
Fiecare produs și serviciu care pleacă din mâinile noastre este special. Pentru că nici un obiect ce iese din atelierul nostru nu este la fel cu altul. Noi dăm unicitate și o valoare neprețuită fiecăruia.
Ne dorim să fim arhitecții olfactivi ai clipelor voastre magice de acasă și ale evenimentelor voastre speciale.
Cum au fost ultimii ani pentru afacerea ta?
Pentru noi și pentru business-ul nostru de familie, anul trecut nu a fost la fel de rău ca pentru multe afaceri de pe piață.De fapt a fost unul chiar bun, având în vedere că ne-am reinventat și, după o absență de câteva luni, am revenit cu forțe proaspete, cu idei originale și cu produse noi, de calitate.
Ne-am construit de la zero magazinul online și am reușit într-un timp relativ scurt să strângem pe lângă noi multe persoane speciale, care ne iubesc, ne susțin necondiționat, ne apreciază și ne recomandă produsele.
Te-ai gândit cum va funcționa în 2024 afacerea ta? Vei schimba strategia de business?
Desigur. Intenționăm să continuăm să ne axăm mai mult pe mediul online, decât pe vânzarea fizică. Deși, trebuie să recunoaștem că ne este tare dor de interacțiunea și contactul cu prietenii noștri, care ne vizitau standul la târgurile fizice și unde primeam un feedback pe sufletul nostru.Dar situația din țară nu ne mai permite să facem astfel, de aceea vom continua să updatăm site-ul cu content cât mai interesant, să avem mereu în magazinul online produse pe stoc și să publicăm articole cât mai interesante pe blogul nostru. Vom fi prezenți constant și în mica noastră comunitate de pe Facebook și pe Instagram, unde vom anunța produsele noi, vom discuta curiozități, vom transmite filtrat cât mai mult din cunoștințele pe care le-am acumulat în timp despre porțelanuri și vom răspunde oricăror întrebări pe care ni le adresează prietenii noștri.
Intenționăm, de asemenea, ca de anul acesta să investim mai mult în campanii de promovare și matriale promoționale, atât în online, cât și în offline, tot pentru a ajunge la cât mai mulți dintre voi.
Și, dacă vom avea șansa de a participa la evenimente publice, bineînțeles că nu vom sta pe gânduri și vom fi prezenți cu tot dragul, ținând cont de toate restricțiile impuse și luându-ne toate măsurile de siguranță.
Ce obiective ai pentru acest an?
Anul acesta ne dorim să finalizăm cele 3 mari și importante colaborări pentru care încă suntem în discuții cu partenerii noștri, dead-line-ul fiind sfârșitul lunii august. De asemenea, până la începutul verii, vom reloca și redecora și reutila Atelierul, într-un spațiu nou care să ne reprezinte în totalitate. La sfârșitul verii, vom introduce încă un serviciu nou, care cu siguranță că va fi un succes, dar despre care nu ne dorim să dezvăluim prea multe detalii încă.Ai planificat deja tot ce dorești să realizezi cu afacerea ta în acest an?
Da. În linii mari avem totul planificat. Inclusiv bugetele.Dar, am lăsat loc și pentru neprevăzut. Nu se știe niciodată când se poate naște o idee, un produs nou, un serviciu sau o nouă colaborare.
Accepți ideile neconvenționale în afaceri? Daca da, ce fel de idei?
Ideea noastră de a turna lumânări în ceșcuțe din porțelan vintage este, în sine, o idee neconvențională și se adresează unei nișe restrânse, dar foarte bine definită.Așadar, în mod cert suntem deschiși spre neconvențional.
Ai simțit în perioada aceasta că trebuie să găsești metode pentru a fi mai eficientă?
Da. De aceea am ales să fim cât mai activi în online, să participăm cursuri de perfecționare pentru a putea utiliza cât mai eficient instrumentele de promovare și de interacțiune în social media, cursuri de branding și de antreprenoriat, dezvoltare personală etc.Obiectivele pentru anul acesta sunt construite SMART sau SMARTER?
Din nevoia de a ne "reajusta" și de a ne conforma cu schimbările produse pe piață, obiectivele de anul acesta pentru desfășurarea activității afacerii noastre în mod optim sunt, cu siguranță, construite SMARTER.Care crezi că ar trebui să fie modificările pe care să le aducem în stabilirea obiectivelor de business pentru anul acesta?
Cu siguranță că ar trebui să ne construim obiectivele de business pe 2021 luând în calcul posibilitatea de “reajustare”. Astfel nu vom fi luați totalmente prin surprindere și ne vom putea adapta posibilelor situații neprevăzute.De asemenea, din experiența anului trecut, am constatat că este extrem de util să includem în crearea bugetului o secțiune care să constituie un “Fond de urgență”. Nu știu cât de corectă este exprimarea din punctul de vedere al unui specialist, care cu adevărat creează bugete și le administrează, însă nouă ne-a prins tare bine.
Cât de flexibilă și adaptabilă vrei să fii?
Suntem deschiși față de orice schimbare, atât timp cât aceasta nu presupune să ne pierdem identitatea business-ului nostru.De asemenea, suntem convinși că vom fi capabili să ne adaptăm cu succes oricărei situații și, desigur, să continuăm să facem ceea ce ne este foarte drag și în care punem mult suflet.
Ce metode folosești pentru ca angajații tăi să se adapteze acestor obiective?
Suntem o companie mică, care momentan nu are angajați. Dar, suntem hotărâți să apelăm cu drag, la ajutorul câtorva oameni în viitorul apropiat.Ce instrumente folosești pentru ca angajații tăi să fie productivi?
Cu siguranță, din momentul în care vom avea cel puțin un angajat, ne vom baza măsurile de creștere a productivității pe flexibilitate: program de lucru flexibil, zile libere la cerere pentru proiectele angajaților pe care cu drag le vom susține, cursuri de perfecționare, bonificații la atingerea targetelor, dacă/unde este cazul.Dacă ar fii să faci o previziune legată de anul 2024, ce îți va aduce anul acesta bun pentru tine și afacerea ta?
Da. Suntem absolut convinși că anul 2021 va fi anul în care Luminaria Handcrafted Home & Events va prinde aripi.Ce provocări vezi în 2024 pentru mediul de afaceri?
2021 se anunță tot un an cu restricții în plan social, dar care se răsfrâng și asupra economiei, implicit asupra activității micilor producători.Cea mai mare provocare rămâne, totuși, lipsa interacțiunii directe și nemijlocite cu clienții noștri. Fiind un business care se bazează pe senzorial, este mai greu să convingi pe cineva să cumpere o lumânare, deși nu știe cum miroase.
Ar mai fi și îngreunarea achiziției materialelor necesare realizării produselor noastre, a căror livrare întârzie constant de la începutul pandemiei. Iar acestea se răsfrâng în mod direct în timpii de execuție și livrare a comenzilor.
Care sunt proiectele tale de viitor?
Ne dorim ca Luminaria Handcrafted Home & Events să depășească stadiul de mică afacere de familie și să se transforme în câțiva ani într-un business recunoscut pe piața autohtonă și, de ce nu, și la nivel internațional.Ce cărți citești? Ne recomanzi o carte pe care ai citit-o recent?
Momentan citesc, în format electronic, De la zero la succes prin Insta stories video, al Alexandrei Ciucanu. Este un ghid în care Alexandra care, apropo, este o tipă absolut minunată, explică pas cu pas, din proprie experiență, cu îți poți dubla interacțiunea pe Instagram.Iar cartea pe care o voi recomanda mereu cu căldură este Confesiuni antreprenoriale a Cristinei Mureșan-Toth. Citiți-o și veți înțelege de ce!
Mai multe despre mine
Nu am o afacere adaugată